POCĂINTA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 
                    
                      In Taina Sfintei Spovedanii, celui care isi mărturiseste păcatele i se cere: CAINTĂ si SINCERITATE. Trebuie să stim clar că: Păcatele nu le iartă preotul duhovnic, ci, IISUS HRISTOS PRIN PREOT IN DUHUL SFANT. Căinta este părăsirea gandurilor neconforme cu voia lui Dumnezeu, a vorbelor desarte, a patimilor, a păcatelor si intoarcerea pe calea lui Hristos. Căinta este cea dintai treaptă care duce la Impărătia lui Dumnezeu. Căinta este singura cale de a bate la poarta cerului. Căinta străvederea dintr-o dată a leprei păcatului care ii roade sufletul. Este ca si cand un om avand părul negru si neprivindu-se multă vreme in oglindă, s-ar uita deodată si s-ar vedea cu părul albit.

              Care este această oglindă? 

Oglinda este Iisus Hristos, oglinda in care fiecare se vede asa cum este. In aceasta oglindă, fiecare se vede plin de mizerie sufletească, de lepra păcatelor. Căinta este inceputul lepădarii de voia proprie si inceputul implinirii voii lui Dumnezeu. "OM" nu este niciodată sinonim cu "voia proprie". Cine trăieste după voia sa, trăieste in intuneric spiritual, in nebunie, in scrasnirea dintilor.
               Sfantul Apostol Petru s-a lepadat de 3 ori, dar prin cainta sinceră a fost repus in treapta Apostolească. Căinta talharului de pe cruce ne arată putinta mantuirii fie si in ultima clipă: cea a mortii.

 IAR CLIPA MORTII NOASTRE ESTE DEFINITORIE PENTRU VESNICIA CARE NE ASTEAPTĂ.
                         
        PORUNCA lui DUMNEZEU "FITI SFINTI, CĂ EU SUNT SFANT" (1 Petru 1:16).

   Domnul Dumnezeu nu-ti dă oamenii pe care ii vrei tu, ci oamenii de care ai nevoie PENTRU A TE AJUTA (să te ridici, ori de cate ori vei cadea), PENTRU A TE RĂNI (ca să te smeresti ori de cate ori te mandresti, te trufesti, ai primit laude in sufletul tău, clevetesti, judeci...), PENTRU A TE PĂRĂSI (este o părăsire, spre indreptare, spre folos sufletesc, pornită din pedagogia divină), PENTRU A TE IUBI (fiind născut din iubire, in mod firesc simti dorinta de a iubi si de a fi iubit) si PENTRU A TE TRANSFORMA in omul care El il doreste (omul cel nou, bine plăcut lui Dumnezeu).
                        Preot Ioan.   



            VLĂSTARE DE RUGĂ
  Eu sunt sămanta căzuta-ntre pietre,
Sunt goală si stearpă, robită de sete,
De setea divină  a Harului Sfant,
Ce-o varsă Iubirea din cer pe pămant.

  Să plouă din ceruri, Iubire si Har,
Să-mi umple tot golul cu tainicul dar,
Din mine să iasă vlăstare de rugă,
Să crească inalte, la cer să ajungă!

  Din bobul de grau se naste plamada,
Ce creste si creste si umple covata,
Din sufletul meu se naste o rugă,
Ce urcă spre ceruri, tot urcă si urcă!

  E ruga tacută din inima mea,
Ce naste iubirea si-aprinde o stea,
E taină divină, e taină cerească,
Ce naste iubirea si-o face să crească

         DOMNUL ESTE AJUTORUL TĂU

Să va fie ZIUA, Ca O SĂRBĂTOARE,
Iar IN SUFLET, Insusi, DOMNUL SĂ COBOARE,
 Să v-aducă PACE, Să v-aduca HAR,
Să va fie SPRIJIN, Să va fie FAR,

Să va fie HRANA, Să va fie MIR,
Să va dea din nou, SUFLET DE COPIL,
Si să vă soptească Cu a Sa iubire:
,,Eu sunt langă Tine, Cheamă-Mă copile !

"Domnul este ajutorul meu, si nu mă teme de ce-mi va face mie omul.
 Nu mă voi teme de rău, pentru că Tu cu mine esti.
 Că Tu esti Dumnezeule, intărirea mea, si Impărătia Ta este Impăratie vesnică.
Stăpanitor tare, Domn al păcii, Tată al veacului ce va să fie,
Că a Ta, a Unuia, este Impărătia si puterea si slava, impreună cu Tatăl si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin.
                        Preot Ioan.

INVĂTĂTURA DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                Cuvânt înainte

              Nevoia unei «Cărţi de Învăţătură», care să cuprindă pe scurt

şi pe înţelesul tuturor adevărurile de credinţă ale Sfintei noastre

Biserici Ortodoxe a Răsăritului, se făcuse simţită de multă vreme, atât

de slujitorii altarelor, cât şi de credincioşii Bisericii noastre.

Vechea «Mărturisire Ortodoxă», operă a marelui mitropolit al

Kievului Petru Movilă (1596 - 1646), de care s-au slujit înaintaşii

noştri şi care a folosit atât de mult nenumăratelor generaţii de

credincioşi, pentru întărirea în credinţă, nu se mai păutea găsi decât cu

greu. Şi «Mărturisirea Ortodoxă» a cunoscut, la noi, cea mai largă

răspândire, nu numai pentru că a constituit singurul dreptar de

învăţătură şi de viaţă creştină, pentru marea mulţime a credincioşilor,

ci şi pentru faptul că ea este strâns legată de trecutul Bisericii

Ortodoxe Române. Într-adevăr, în lupta pe care Ortodoxia a dus-o în

trecut, atât împotriva încercărilor catolicismului de a se infiltra

prin prozelitism în mijlocul credincioşilor ortodocşi, cât şi

împotriva protestantismului, care caută să falsifice adevărurile de

credinţă ale Bisericii Ortodoxe, Sinodul de la Iaşi, întrunit în anul

1642, a opus tuturor acestor încercări «Mărturisirea Ortodoxă» a lui

Petru Movilă, care, cercetată şi tradusă în greceşte la acest Sinod şi

aprobată apoi de Sinodul local din Constantinopol, la 1643, a devenit

o adevărată pavăză a Ortodoxiei împotriva atacurilor celor de altă

credinţă.

Zece sfaturi de la Ieromonahul Savatie Baştovoi 2013

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

1. Să nu uiţi că trebuie să mori

Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

            2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti

Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

            3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar

Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

                  4. Să nu crezi răul

 De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

                 5. Să nu te crezi pierdut

Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

                   6. Să nu te crezi sfânt

Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

                   7. Să nu te pui chezaş

De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

                    8. Să nu te răzbuni de două ori

Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

                   9. Să nu învingi cu orice preţ

Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe cineva: „Vă daţi seama, omul acesta  a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.

                 10. Să nu râzi de ruşinea nimănui

Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea. 

        Ieromonah Savatie Baştovoi , Carte de despărşire, Ed.Cathisma, Bucureşti, 2013, p.71-75

CARTEA VIETII

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...          
          
                                               

 

"Viata nu-i decat o carte, cuprinzand atatea file,
 Cate-n cartea-i scrisa Domnul, ale vietii tale zile,
 Filele-i sunt insa albe, sa scrii numai tu pe ele,
 Ori cu slove de-ntuneric, ori cu slovele de stele;

 Si, cum poate fiecare, cartea vietii sa si-o scrie:
 Ori in moarte se afunda, ori trai-va-n Vesnicie!".
 Viata noastra pe pamant este foarte scurta:
O CLIPĂ numai si apoi urmeaza VESNICIA:
VESNICIA RAIULUI sau VESNICIA IADULUI.

"PREGATESTE-TE SA TE INTALNESTI CU DUMNEZEUL TAU" (Amos 4:12).

Iubiti credinciosi, viata noastra pe pamant este foarte scurta: O CLIPA numai si apoi urmeaza VESNICIA:  VESNICIA RAIULUI sau VESNICIA IADULUI. 

                                Asadar:

"Viata este ca si roua, 
Ca un vis inselator,
 Repede se ia perdeaua,
 Catre veacul viitor"

. Si tunci daca tot murim la ce ne este de folos toata zdroaba (osteneala) acestei vieti?  

"Cine esti, de unde vii?
 Poti tu, omule sa stii? 
Cine esti, ce viata ai?
 Poti tu seama sa iti dai? 

Tu esti MARE, tu esti MIC. 
Tu esti TOT, tu esti NIMIC. 
Tu esti RĂU, dar esti si BUN. 
Tu 'NTELEPT si tu NEBUN".

 Este adevarat ca trupul nostru va merge in pamant (implinind porunca lui Dumnezeu), dar sufletul se va intoarce la Dumnezeu care L-a dat. Scopul vietii noastre crestinesti este MANTUIREA SUFLETULUI.
 De aceea, ma rog Lui Dumnezeu sa-ti dea: SANATATE, IMPLINIRE in viata, BUCURIE Sfanta, PACE Sfanta, LUMINA Sfanta si MANTUIREA SUFLETULUI. Amin!

                                                                                                                                       

         SCRISOAREA LUI ALEXANDRU   VLAHUTĂ CĂTRE FIICA SA 
                                                           

Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita !
Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, dar fericire nu. Nu, pentru ca nu pot fi iubiti. Fericirea, adevarata fericire, in tine rasare si in tine infloreste si leaga rod cand ti-ai pregatit sufletul, iar pregatirea aceasta e opera de fiecare clipa. Cand pierzi rabdarea imprastii tot ce ai insirat si trebuie sa o iei de la capat. De aceea vezi atat de putini oameni fericiti.... ATATIA CAT MERITA.
Aaaa, daca nu ne-am iubi pe noi fara masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati, ori asupra unei fapte urate, daca in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepatimire(lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi, partea aceea de prostie fudula, de rautate si necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul care se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea este un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora. Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa sti doar ce vrei.Si vad ca ai inceput sa stii asta. Doamne, ce bine imi pare ca ai inceput sa te observi. Asa, Mimilica draga, cearta-te ori de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei, si al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg, cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata, de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi ,,Uitati-va la mine !", Dar mai ales as vrea sa scriu, de-a dreptul in sufletul tau aceasta: ,,SĂ NU FACI VREO FAPTĂ A CAREI AMINTIRE TE-AR PUTEA FACE VREODATĂ SĂ ROSESTI". Nu e triumf pe lume, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata. Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi trait cincizeci de ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi! Te imbratisez cu drag!

                                                                                                                                      Preot Ioan.

Crestinii si biserica

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

       Se spune că Satan a organizat o întâlnire de lucru cu toţi demonii săi. Odată ce s-au adunat toţi înaintea lui, a luat cuvântul şi le-a zis:
- Măi, băieţi! Nu putem să-i oprim pe creştini să meargă la Biserică, să citească Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, şi să descopere cuvântul... Nu avem nicio putere să oprim relaţia intimă pe care o au cu Salvatorul lor. Noi ştim că odată ce se prind în legătură cu Iisus, puterea noastră asupra lor este nimicită. Din această cauză m-am tot gândit ce să facem, şi iată ce idee mi-a venit... Daţi-le voie să meargă la Biserică, să se închine Dumnezeului lor, dar furaţi-le timpul ca să nu mai aibă timp să dezvolte şi să întreţină o relaţie cu Iisus Hristos şi cu Maria, mama Lui, de care noi ne temem atât de mult. Cum vom face aceasta?
Potrivnicii creştinilor au tăcut...
- Iată cum! Ţineţi-i ocupaţi cu aspectele neesenţiale ale vieţii, inventaţi nenumărate scheme care să le ocupe mintea tot timpul.. Tentaţii, să cheltuiască, să-şi dorească mai mult, mai mult, mai mult.. Să caute să muncească cât mai mult - 10,12,14 ore pe zi, chiar şi Duminicile, pentru ca să creadă că aşa îşi pot împlini toate cele ce ţin de trebuinţele lor materiale... Trimiteţi-i în Spania, Italia şi Anglia. Cât mai departe de familiile lor. Acolo împuşcăm doi iepuri: le dăm mult de muncă şi îi lipsim, pe cei mai mulţi ortodocşi, de bisericile lor, de spovedanie şi împărtăşanie…
Împuţinaţi-le timpul pe care l-ar petrece cu copiii, cu familiile lor. Suprastimulaţi-le mintea ca să nu mai poată auzi liniştea, care le-ar putea oferi un timp de meditaţie la rostul vieţii lor şi să vadă deşertăciunea sufletelor lor.. Televizoare peste tot, dvd-uri, computere, ziare şi reviste, manele, desene animate, jocuri, lux; nu-mi pasă cum le numiţi, utilizaţi orice lucru de care se pot folosi fără oprire şi prin care putem vinde vise goale... Asta va încărca minţile lor şi va rupe orice legătură cu Hristos... Umpleţi-le vieţile cu super oferte, jocuri de noroc şi orice servicii şi produse gratuite, adică speranţe false şi iluzii...
Nu uitaţi de femeie! Ea a ştiut întotdeauna să ispitească. Folosiţi-o cât mai sumar îmbrăcată pentru a înşela ochii bărbaţilor, care vor fi şi mai slabi şi vor crede că frumuseţea trupului este importantă şi vor deveni nesatisfăcuţi de propriilor lor neveste.
Ţineţi-le pe neveste ocupate cu treburile casei, cu bucătăria, cu mofturile copiilor, cu îndatoririle faţă de soţ, de părinţi, pentru ca, odată sfârşită ziua, să nu le mai poată oferi soţilor dragostea lor, astfel ei se vor umple de amar şi vor căuta mângâiere în altă parte.
Daţi-le pe Moş Crăciun, daţi-le brad, pentru a-i îndepărta de la adevăratul sens al Naşterii Mântuitorului, la fel şi cu Paştile, daţi-le iepuraş, să uite de Înviere şi de puterea lui Iisus Hristos asupra păcatului şi a morţii... Astfel, ei singuri îşi vor îndepărta proprii copii de la Adevăr...
În vacanţe învăţaţi-i să facă excese: discoteci, grătare, petreceri, să nu se poată linişti prea mult, ca să poată reflecta la creaţia lui Dumnezeu. Astfel, faceţi ca ei să se întoarcă la viaţa de zi cu zi şi mai obosiţi, să nu aibă timp să se încarce cu energia naturii lui Dumnezeu. Daţi-le parcuri distractive, evenimente sportive în fiecare zi, spectacole de muzică, filme.. Ţineţi-i ocupaţi, ocupaţi, ocupaţi ! Umpleţi-le viaţa cu atât de multe invenţii şi cauze bune, încât să creadă că ei sunt stăpâni pe vieţile lor şi pot face "ceva".. Curând îşi vor sacrifica şi sănătatea şi familia pentru a face "ceva" cu viaţa lor... Să ştiţi băieţi că o să meargă, o să meargă.. E un plan bun. Acum plecaţi şi faceţii cum v-am spus...
Astfel, demonii au plecat pe pământ să facă totul spre a-i ţine pe oameni ocupaţi cu scopurile lor în viaţă, pentru a le împuţina timpul în care ar putea medita la viaţă şi moarte, la Judecată, la necesitatea schimbării vieţii lor şi mai ales timpul de rugăciune...
Întrebarea este: A reuşit oare satan în planul lui sau nu?!

IN TOT RAUL ESTE UN BINE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Frate draga, la sfarsitul vietii, fiecare dintre noi va deveni o poveste... Dar tu sa dai slava si sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru toate care le primesti. Vei intelege maine lectia de astazi, fiindca:
IN TOT RAUL ESTE UN BINE sau cum zic oltenii: ORICE SUT IN FUND ESTE UN PAS INAINTE!

Sunt succese care te coboara si infrangeri care te inalta.    

  Cand oamenii te ranesc,
Dumnezeu te vindeca.
Cand oamenii te umilesc,
 Dumnezeu te ridica.

Cand oamenii te judeca,
Dumnezeu iti face dreptate.
Cand oamenii te vor uri,
 Dumnezeu te va iubi!

Cand cineva arunca in tine cu noroi... tu arunca cu iubire. Sa stii ca fiecare arunca cu ce are in suflet.

Sfantul Isaac Sirul zice: "Cand am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu".

                          Preot Ioan.

VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

De mai multe ori mi s-a cerut părerea în privința modului în care ar trebui să se îmbrace femeile atunci când merg la slujbele din biserici. Uneori am perceput în întrebarea pusă un ton de agresivitate, ca și cum răspunsul ar fi deja cunoscut, dar se căuta un argument în plus pentru atacarea vreunei femei DEJA JUDECATE ȘI OSÂNDITE LA CALOMNIE.. "Vezi, și preotul cutare a spus la fel"!
Deci iată răspunsul meu la această problemă. Mai întâi vreau să amintesc principiul de bază al creștinismului: "Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unii pe alții". Deci și.. unele pe altele! Că dacă vrem să găsim defecte, le găsim și noi la alții, dar le vor găsi și alții la noi..
Cum să ne îmbrăcăm? Problema se învârte în jurul baticului: este obligatorie, sau nu purtarea lui? Sincer vă spun: nu-i treaba mea! Era o modă acoperirea capului la femei, se vede că acum nu mai este.. Și Sfântul apostol Pavel scria ca femeile să își acopere capul "pentru îngeri"! Dar tot el scrie că este rușine pentru un bărbat să poarte părul lung.. Și câți sfinți nu avem cu părul lung? 
Probabil când femeile își acopereau părul capului, creștinii erau atât de curați la suflet, încât se sminteau și la vederea unui păr frumos și lung.. Dar acum, la câte vezi toată ziua pe stradă și la televizor, părul femeii nu mai impresionează pe nimeni! Deci pentru mine femeia ori are batic, ori nu are, tot aia e. 
Altele sunt riscurile: îmbrăcămintea provocatoare, fusta scurtă, pantalonii mulați, decolteurile, spatele gol, acestea ar putea stârni reacții de natură ne-bisericească în bărbați, provocând sminteală. De asta mergem la biserică?..
Femeia trebuie să cunoască bine motivul pentru care merge la sfânta biserică. Dacă vrea să-și ia drăcușorul vanității cu ea, n-are decât. Dacă pleci de-acasă cu ideea de a place bărbaților, nu știu ce har vei mai primi de la Dumnezeu.. Ceea ce cauți, asta vei găsi. Har cauți, har găsești. Admirație cauți, admirație găsești. Dar nu te-aștepta să le primești pe-amândouă!
Eu personal recomand o vestimentație cât mai feminină: de preferat fusta înintea pantalonilor. Pantalonii dacă sunt, să fie largi, ca să ascundă formele trupului. Decolteurile sunt interzise, fustele scurte la fel. Femeia când merge la biserică să aibă atitudinea pe care o are atunci când iese "până la piață". Atunci nu-i pasă de impresia pe care și-o fac bărbații despre ea! La fel să meargă la biserică. Să-i pese ce crede Dumnezeu, în fața Căruia se va prezenta, despre ea!
Decență și smerenie în biserică. În rest, cu batic, fără batic, vedeți voi..           Nu baticul vă va aduce Împărăția lui Dumnezeu, nici lipsa lui iadul.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Preotul Sorin Croitoru din Italia

Nimeni nu e vas netrebnic

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

O bătrână nevoiaşă dintr-un sat uitat, de munte,
Care vieţuia în pace în căsuţa de sub punte,
Îşi căra, cu trudă, apa, ce-i era de trebuinţă,
De departe, dintr-o vale, cu o biată cobiliţă.
Ea avea pe bătătură două vase bătrâioare,
Şi cu ele, bunicuţa, atârnându-le-n spinare,
Aducea, pe potecuţă, apă, zilnic, fericită,
Şi nu se plângea vreodată că e tare ostenită.
Dintre cele două vase, unul nu era perfect,
Căci avea o crăpătură, un vădit şi clar defect.
Şi, umplut fiind cu apă, când venea pe potecuţă,
Jumătate din aceasta, se scurgea prin poieniţă.
Pentru-a sa meteahnă, dânsul, se simţea neînsemnat
Şi era întotdeauna trist şi decepţionat,
Fiindcă treaba-ncredinţată, când era cărat în spate,
De bătrâna lui stăpână, o-mplinea pe jumătate.
Celălalt vas al bătrânei, nu era deloc defect,
Nu avea nicio fisură, şi avea un bun aspect.
Pentru asta vasul nostru era tare îngâmfat,
Socotindu-se destoinic şi râdea de cel crăpat.
Ani şi ani a dus bătrâna apă de izvor, în spate,
Către casa ei din munte…, doar un vas şi jumătate.
Într-o zi, fiind pe cale, vasul şubred şi crăpat,
Obsedat de-a lui meteahnă, zise tare ruşinat:
Să mă ierţi, te rog, stăpână că-ţi produc atât necaz,
Iar tu maică, fiind bună, nu îmi baţi al meu obraz,
Căci de ani, întotdeauna, apa ce-o aduci din vale,
Eu am risipit-o, zilnic, prin al meu defect, pe cale.
Dumneata, stăpână bună, nu mi-ai zis că sunt netrebnic,
Ci-mi acorzi aceeaşi cinste ca şi fratelui meu vrednic.
M-aşteptam demult stăpână să m-arunci peste vâlcele,
Să ajung hârb în gunoaie, să fiu oale şi ulcele.
Zâmbitoare, bătrânica, zise vasului crăpat:
Ia priveşte partea-n care, eu, pe tine te-am purtat!
Nu observi că este plină de flori vii şi colorate?
Ceea ce nu vezi pe cale, de priveşti cealaltă parte.
Eu, ştiind a ta meteahnă, că eşti şubred şi crăpat,
O grămadă de seminţe de garoafe-am semănat;
Şi zambile, şi lalele, şi crini albi şi micşunele…
Şi-mi împodobesc căsuţa cu aceste floricele!
Ba mai mult, o altă parte din flori, eu, o vând la piaţă
Şi cu preţul de pe ele mă hrănesc şi sunt în viaţă.
Asta pentru că, pe cale, când ne-ntoarcem de la apă,
Zilnic, tu le uzi pe ele, ca o mamă filantroapă.
De n-aveai această hibă, dacă nu erai aşa,
Nu ar mai fi fost atâta frumuseţe-n casa mea.
Nimeni nu e vas netrebnic, asta este o ispită!
Totul e să-ţi faci lucrarea care-ţi este rânduită.
Cine ştie, frăţioare, ce flori uzi tu pe cărare?
Mai ales când crezi, dar sincer, că nu eşti vas de onoare.

sursa popasduhovnicesc.ro

Valentine”s Day

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 Sărbătoarea Sfantului Valentin poate fi asociată in Italia cu lupercaliile, adică cu sărbătorile anuale din imperiul Roman, celebrate pe data de 14 februarie

                          IN ONOAREA LUI LUPERCUS, ZEUL FECUNDITĂTII. 

Se socotea pe atunci ca 14 februarie este ziua in care păsările isi aleg partenerii. Numele Valentin vine probabil de la VALENS = PLIN DE VIGOARE. Aceasta sărbătoare marca ziua venirii primăverii in vechea Roma. Cu această ocazie se organiza un fel de LOTERIE A DRAGOSTEI. Se trăgeau la sorti nume de băieti si fete, care deveneau cupluri in tot restul acelui an.

             In imaginea de mai sus, puteti vedea o scena din Lupercalii, sărbătoarea zeului
fecunditătii si destrăbălării, LUPERCUS, adică originea sărbătorii păgane, Valentine's day.

                      Spune Sfantul Părinte Arsenie Boca: "Am inceput să importăm "sărbători" care constituie acordul dat de către autoritătile civile, tinerilor, de a se desfrana, fără a se teme de nimic. Ce altceva este "Valentine's DAY" decat un indemn la desfrau?"
       Este si interesul comerciantilor care isi sporesc substantial incasările, cu ocazia aceste sărbători păganesti.

  

       ZEUL INDRĂGOSTITILOR

  Zeul indrăgostitilor in mitologia romană este Cupidon (in limba latină, cupidon = dorintă). 

Corespondentul lui Cupidon, in mitologia greacă este Eros = zeul iubirii. Se spunea adesea despre Cupidon că este un smecher, un glumet rautăcios, care infige săgetile iubirii in inimile oamenilor si in zei, făcandu-i să se indrăgostească. Odată asa zisa "libertate", obtinută prin lovitura de stat din 1989 a apărut si o sărbătoare de import, PĂGANEASCĂ, Valentine's day, "Ziua indragostitilor" sau "Ziua iubaretilor", cum ii mai spun unii.

                    SUPERSTITII = BABISME, adica false traditii de sarbatoarea Valentine's day

   "Doamnele in varstă" (adică babele), spun că dacă o femeie vede o randunică zburand pe deasupra capului ei in ziua de Valentine's day, o să se mărite cu un marinar (Vrajeală! Păi randunicile se intorc din tările calde in aprilie - mai).

   "Doamnele in varstă", spun ca in ziua de Valentine's day, fiecare tanară trebuie să se gandească la 5-6 băieti cu care vrea să se mărite si in tot acest timp să răsucească codita unui măr, in timp ce le rosteste numele. Se va căsători cu cel al carui nume il rostea cand s-a rupt codita mărului (Vrăjeala băbeasca).

   "Doamnele in varstă", spun că fiecare tanără să aleagă o păpădie cu puf si tinand ochii inchisi să sufle in ea. Apoi, cand deschide ochii să numere firele de puf si cate sunt, atatia copii va face (Vrajeală! Totul depinde cat suflă de tare si cat de departe este păpădia de gura ei cand suflă). Asadar, amintiti-vă ce v-am mai invătat: 

DE LA BABEEE, CITIREEE!... NEINTELEPCIUNEEE!... SĂ NU LUATI AMINTEEE!...

                                                                                                                                   Preot Ioan.

Smerenia

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri, primeşte cu bucurie ocă­rile şi se întristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuşi mai rău decât toţi păcătoşii şi se bu­cură să stea pe gunoaie în zdrenţe ca Iov şi să vadă pe oa­meni în Duhul Sfânt strălucitori şi asemenea lui Hristos.
Dă, Milostive Doamne, tuturor să guste smerenia lui Hristos care e de nedescris şi atunci sufletul nu va mai dori nimic, ci va trăi veşnic în smerenie, iubire şi blândeţe.
Sufletul meu tânjeşte după Tine, Doamne: Tu Ţi-ai as­cuns faţa Ta de la mine şi eu m-am tulburat, şi sufletul meu doreşte de moarte să Te vadă din nou, pentru că Tu ai atras sufletul meu. Dacă Tu, Doamne, nu m-ai fi atras prin harul Tău, n-aş fi putut să tânjesc aşa după Tine, nici să Te caut cu lacrimi.
Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris şi dulce. Dacă oamenii ar şti aceasta, tot pământul ar învăţa această ştiinţă. Toată viaţa, zi şi noapte o învăţ, dar nu pot să-i dau de cap. Sufletul meu se gândeşte mereu: n-am atins încă ceea ce doresc şi nu pot avea odihnă, dar cu smerenie vă rog, fraţilor, care cunoaşteţi iubirea lui Hristos: Rugaţi-vă pentru mine, ca să fiu izbăvit de duhul mândriei şi să se sălăşluiască întru mine smerenia lui Hristos.
Cuv. Siluan Athonitul

CE LUME, DOM'LE, CE LUME!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Vin la mine persoane și îmi cer să mă rog pentru reușita lor în fel și fel de chestii pe care și le-au propus. Afaceri, găsirea unor locuri de muncă bune, cumpărări de case, de mașini, etc., etc.. Persoane care nu dau pe la biserică luni de zile. Și dintr-o dată, hop, la preot cu cereri! Parcă eu aș fi mâna dreaptă a lui Dumnezeu! Parcă eu aș fi Maica Domnului la nunta din Cana Galileei! "Faceți tot ce vă va spune".. Dar eu sunt doar un amărât de preot, și dacă-I cer ceva lui Dumnezeu trebuie să am o bază, să-I ofer ceva în schimb. "Doamne, a promis că se va pocăi, că se va schimba, că va ține posturile Bisericii".. Sau: "Doamne, a miluit "sinagoga" (biserica), vrednic este să-L ajuți", ca să-i parafrazez pe contemporanii Domnului. Dar cei care vin să ceară rugăciuni, nu oferă nimic în schimb. Nici post, nici pocăință, nici milostenie, nici schimbarea vieții, nimic.. Și atunci, cu ce curaj mă prezint eu la Cel Care-Și trimite slujitorii în lume? "Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, și Eu vă trimit pe voi". Dar ca ce ne-a trimis pe noi Fiul în lume? Ca prestatori de servicii? Ca împlinitori de dorințe? Ca executanți de hocus-pocus?
La urma-urmei, ce vrea Dumnezeu de la noi? 
Nimic pentru El, totul pentru noi! Vrea mântuirea noastră, vrea să ne câștigăm veșnicia, dreptul de a rămâne în casa Sa în veci de veci! Dar fiind noi atât de indiferenți și nepăsători față de cele spirituale, ne "prinde" în cârlig prin cele materiale. De aceea l-a numit Domnul pe Petru "pescar de oameni". Pentru că, folosind momeala (pretextul) celor materiale, slujitorul Său trebuie să-l atragă pe credincios spre cele spirituale. Cum spune Sfântul Vasile cel Mare în Liturghia sa: "Dăruiește-ne cele cerești, în locul celor pământești, cele veșnice în locul celor vremelnice". Iar El chiar asta vrea să ne dea, cele cerești, adică. Totuși noi ne încăpățânăm în materialismul nostru absolut..
Vă rog, pe toți cei care citiți aceste rânduri, "Nu-L mai obosiți pe Dumnezeul vostru" cu planurile voastre lumești! El are propriile Sale planuri în privința voastră, și pe acelea le va împlini, dacă veți colabora cu El. Dacă nu.. nu știu ce să vă spun. Dar nu luați în râs slujitorii Sfintelor Altare, considerându-i Harry Potteri cu baghete magice!
Domnul să ne înțelepțească înaintea ceasului al doisprezecelea, amin.

Preot Sorin Croitoru, Mantova, Italia

Rugăciunea..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Se spune că într-o zi îngerii de la botez, păzitori ai oamenilor, s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că nu ştiu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de nepăsători şi răi; au timp pentru toate relele, numai pentru rugăciune nu.
Domnul Dumnezeu i-a întrebat:
- Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei?
Îngerii au spus:
- Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom spune că este darul tău numai pentru ca ei să se roage.
Bine, a zis Domnul.
Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu s-au rugat. Atunci îngerii s-au prezentat din nou în faţa Stăpânului, supăraţi pentru nepăsarea oamenilor:
- Doamne, oamenii tot nu se roagă.
Domnul i-a întrebat iarăşi:
- Ce credeţi că ar trebui să le mai fac?
- Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da seama cât de scurtă este viaţa şi cât de repede vine judecata ta şi aşa se vor ruga.
Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai scurtă. Dar nici acum oamenii nu îşi făceau timp să se roage. Îngerii au mers din nou în faţa Creatorului şi s-au plâns că oamenii sunt tot răi.
- Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul.
Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat şi Dumnezeu le-a spus:
- Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de iubire. Cine mă iubeşte găseşte timp suficient în cele 24 de ore ca să se roage.
Şi a lăsat timpul ca mai înainte.

Rugăciunea este cea mai grea faptă bună. Cred că v-aţi dat seama. Creştinii practicanţi fac multe fapte bune: ajută pe aproapele, citesc cărţi sfinte, se ostenesc în vreun fel sau altul, dar când e vorba de rugăciune...    De ce oare? Pentru că rugăciune înseamnă să stai de vorbă cu Dumnezeu, iar vrăjmaşului nu-i convine. Pentru aceasta sunt piedici de tot felul, şi înainte de rugăciune, şi în timpul rugăciunii.

"Rugaţi-vă neîncetat!"

CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Am mai scris despre acest subiect anul trecut. Dar pentru că azi am redescoperit bucuria răspunsurilor la întrebări, vă mai scriu și anul acesta două-trei cuvinte despre subiectul din titlul postării.
Din start vă spun: în perioada "problemelor" femeia nu se poate împărtăși. Pentru că pierderea de sânge menstrual ar comporta și pierderea Sângelui dumnezeiesc, amestecat cu cel al femeii. Dar întrebarea este: poate măcar să intre în biserică, să asiste la Sfânta Liturghie, sau este considerată "necurată"?
Răspunsul este diferențiat, în funcție de cazurile specifice la care se referă. Menționez că viețuitorii mânăstirilor sunt intransigenți la acest capitol, interzicând cu desăvârșire intrarea femeilor în biserică în cazul pe care îl discutăm! Ei acceptă cu punct și virgulă interzicerile Vechiului Testament. Până la venirea Domnului pe pământ, într-adevăr ciclul menstrual era numit "necurăție", iar intrarea femeilor în lăcașele de cult (Cortul mărturiei, iar mai apoi Templul din Ierusalim) era strict interzisă. După venirea Domnului însă, noțiunile de "curat" și de "necurat" suferă o transformare radicală. Domnul nostru schimbă sensul acestor noțiuni, trecând de la partea exterioară, la cea interioară, a omului. În alte cuvinte, de la trup, la suflet. "Curățiți partea dinăuntru a paharului", spunea El. "Nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură. Căci ceea ce iese din gură vine din inimă. Căci din inimă ies uciderile, adulterele, clevetirile, etc". Căutați dumneavoastră versetul cu pricina.. Deci INIMA omului și sufletul său sunt necurate la Dumnezeu. Bine, veți spune voi, dar nu Același Dumnezeu a numit "necurăție" menstruația? Păi treaba e dificilă.. Tot Dumnezeu a spus înainte de Hristos: "Să nu te atingi de mort, căci aceasta este necurăție". Iar noi ce cântăm la slujba înmormântării (iar apoi punem în practică..)? "Veniți fraților, să dăm mortului SĂRUTAREA cea mai de pe urmă"! Ce? Păi nu era mortul necurat?!

                                                       Care este dezlegarea misterului?

 ÎNDUHOVNICIREA FIINȚEI UMANE RENĂSCUTE ÎN HRISTOS! 

A coborât Duhul Sfânt peste om, surorilor creștine! Suntem unși cu Sfântul Mir, am devenit temple ale Duhului! De aceea ne și numim "mireni", pentru că suntem miruiți, unși cu Duhul. Ființa umană nu mai are nimic spurcat în ea însăși, în afară de ceea ce "produce" prin căderile în păcat. Necurăția omului este de natură morală, nu fiziologică. Am găsit un text al Sfântului Atanasie cel Mare, care m-a lăsat efectiv cu gura căscată. El spune că după sfințirea noastră prin Duhul Sfânt, nimic din ceea ce produce corpul în mod natural nu îl poate "murdări". Dacă pierderea sângelui menstrual este o necurăție, atunci și curgerile de alte lichide ale corpului ar fi socotite la fel. Sfântul Atanasie se referă la perioada unei răceli zdravene, și spune că în cazul curgerii abundente a nasului, ar trebui să rămânem tot acasă, ca și în cazul menstruației!
Totuși spuneam mai la început că nu-i chiar așa de ușor să dai un verdict, atunci când călugări cu viață sfântă te acuză de încălcarea canoanelor bisericești și a Tradiției (probabil nu le-a căzut sub priviri textul Sfântului Atanasie). Eu am sfătuit în parohia mea femeile să intre în biserică și în perioada menstruală, fără a săruta sfintele icoane și fără a veni la miruit la sfârșitul Sfintei Liturghii. Asta.. mai mult ca să aibă doamnele o anumită liniște sufletească, știind că în "necurăția" lor au fost "oprite" de la lucruri sfinte. Așa pot dormi fără mustrări de conștiință. Fie vorba între noi, când duhovnicul ți-a dat aprobarea să faci un lucru, nu vei avea în veci acuze din partea lui Dumnezeu pentru că l-ai făcut, căci Însuși Domnul a zis: "Și oricâte veți dezlega pe pământ, dezlegat va fi și în ceruri".
În final, din ceea ce am scris eu voi să luați ceea ce credeți că vi se potrivește mai bine. Important este să nu faceți un lucru despre care nu sunteți convinse! Sfântul apostol Pavel a scris: "Ceea ce se face DIN ÎNCREDINȚARE nu este păcat".
Dumnezeu să vă binecuvânteze doamnelor, adunându-vă pe toate în staulul Bisericii Sale, amin.

Preotul Sorin Croitoru din Mantova, Italia

ROSTUL LUMANĂRII ESTE SĂ ARDĂ iar OMUL TREBUIE SĂ SE ROAGE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Lumanarea trebuie sa arda si sa lumineze. Sufletul omului este asemanator unei lumanari. Lumina sufletului este rugaciunea. Sufletul care se roaga este ca o lumanare aprinsa, iar daca nu se roaga este ca o lumanare stinsa: "Stiu faptele tale, ca ai nume, ca traiesti, DAR ESTI MORT" (Apocalipsa 3:1). O lumanare aprinsa nu arde pentru sine, ci intotdeauna pentru ceilalti (un suflet altruist). Din flacara ei se pot aprinde si alte lumanari, fara ca lumina ei sa se imputineze. Sfintii Parinti se rugau pentru toti oamenii, pentru mantuirea intregii lumi. Intotdeauna o lumanare moare arzand, dupa ce si-a topit tot trupul si si-a inaltat flacara la Cer. Asemenea si pe oameni, sfarsitul vietii ar trebui sa-i gaseasca in rugaciune. CEA MAI FRUMOASĂ MOARTE, ESTE MOARTEA UNEI LUMANĂRI. Ea moare dupa ce topit in sine tot ce a fost pamantesc si a devenit in intregime lumina. CE MINUNAT AR FI SĂ INVATĂM SĂ MURIM CA O LUMANARE! Lumanarea este nelipsita de la Botez pana si la inmormantare, parca ar vrea sa ne spuna: "NU UITATI DE RUGĂCIUNE!"

In zona Olteniei "doamnele in varsta" sustin ca daca a cineva a murit cu lumanarea aprinsa, gata, s-a mantuit. Nu este deloc adevarat. Pentru a ne mantui trebuie sa fim spovediti si impartasiti cel putin in cele 4 posturi mari ale anului. Sa ne fie clar: Lumanarea n-a botezat pe nimeni, n-a cununat pe nimeni, nu iarta pacate si nu este Sfanta Impartasanie. Exemplu: Sfanta Filofteea de la Curtea de Arges a fost omorata cu fierul de la plug, de tatal ei, care nu i-a aprins lumanare si ea are Moaste Sfinte care miroase a flori de margaritar. Deci, nu lumanarea conteaza ci starea in care merge sufletul la Dumnezeu (spovedit sau nespovedit, impartasit sau neimpartasit).
Preot Ioan.

                                        DE CE APRINDEM LUMÂNĂRI?

O aprinzi. Dar unde o trimiţi? N-o trimiţi undeva? Prin lumânare cerem ceva de la Dumnezeu. Când o aprinzi şi spui: ,,Pentru cei ce suferă trupeşte şi sufleteşte şi pentru cei ce au mai mare nevoi,”, în aceştia sunt cuprinşi şi vii şi morţii. Ştiţi câtă odihnă simt cei adormiţi când aprindem o lumânare pentru ei? Astfel dobândeşte cineva comuniune duhovnicească şi cu cei vii şi cu cei adormiţi. Lumânarea, în puţine cuvinte, este o antenă ce ne pune în legătură cu Dumnezeu, cu cei bolnavi, cu cei adormiţi.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, 2003, p. 162)

PSALMUL 69

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

"Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, sa imi ajuti mie, grabeste-Te! Sa se rusineze si sa se infrunte cei cei cauta sufletul meu; sa se intoarca inapoi si sa se rusineze cei ce-mi voiesc mie rele; intoarca-se indata, rusinati cei ce-mi graiesc mie: "Bine, bine!". Sa se bucure si sa se veseleasca de Tine toti ce ce Te cauta pe Tine, Dumnezeule, si sa zica toti cei ce iubesc mantuirea Ta: "Slavit sa fie Domnul!". Iar eu sunt sarac si sarman, Dumnezeule, ajuta-ma! Ajutorul meu si sprijinitorul meu esti Tu, Doamne, nu zabovi!".
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeului nostru.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeului nostru.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeului nostru, slava Tie.

Preot Ioan.