N-aveţi frică de nimeni!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Sfânta Scriptură aseamănă viaţa aceasta trecătoare a omului cu umbra şi cu visul, cu suflarea şi cu aburul, cu sunetul şi cuvântul, cu iarba şi cu floarea câmpului, cu corabia pe valuri şi cu vulturul în zbor, căci toate sunt trecătoare

N-aveţi frică de nimeni! Nu vă ruşinati a-L mărturisi pe Domnul Care a făcut Cerul şi pământul şi toate cele ce sunt intr-însele, văzute şi nevăzute. Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, că încă puţin va veni pe norii cerului, să plătească fiecăruia după faptele lui.
Dacă numai privirea şi gândul păcătos te pătează, atunci cine mai poate să spună că a rămas neîntinat de păcatul acesta a desfrânarii?! Cine nu vede că destrăbălarea merge mereu crescând şi din  ce creşte, mai mult se adânceşte? Duhul desfrânarii face neruşinaţi pe tineri şi pe tinere ca să se poată purta necuvincios. Băieţii cu pantalonii strâmti de li se văd toate mădularele prin ei şi fetele, mai multe - unele purtând blugi tot aşa de strâmti, iar altele diferite decolteuri strânse pe corp şi fuste trasparente cu care vin fără de ruşine chiar în sfânta biserică în timpul verii. În felul acesta se poartă şi în faţa fraţiilor şi a tatălui lor.
De câte ori cădem în vreun păcat, ne cântă un cocoş [ ca apostolului Petru]; acest cocoş este constinta noastră, este glasul cel din înlăuntru care ne mustră pentru lepădarile noastre. Cum ai săvârşit păcatul, mai curând sau mai târziu, cocoşul acesta îţi va cânta, creştine! Oriunde te-ai duce, de glasul lui nu vei scăpa. Acest cocoş al conştiinţei tale nu va tăcea decât cu o condiţie: să plângi cu amar, ca Petru să te întorci plângând la Dumnezeu cu pocăin?ă. Ferice de cei ce se trezesc la cântarea acestui cocoş!

BALANȚA JUDECĂȚII

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

de Preot Sorin Croitoru

Vreau să discutăm acum o problemă delicată:
Despre vina lumii care.. nu se simte vinovată!
Despre oamenii ce-așteaptă, nefăcând nici rău, NICI BINE,
Mântuirea cea promisă, fiindcă lor.. li se cuvine..


S-o luăm cu începutul: pe când Moartea se arată,
Un arhanghel cu balanță și mulți diavoli vin îndată.
Muribundul se-'ngrozește, fiindcă știe c-o să moară
Și-i convins că tăietura coasei mult o să-l mai doară..

Imediat ce Doamna Moarte meseria ei și-o face,
Omul cel întreg, în două părți distincte se desface:
Trupul cel greoi rămâne fără duh, pe jos întins,
Însă sufletul se-înalță, de înfricoșări cuprins..

Diavolii atunci se-aruncă peste suflet în puhoi
(Vai.. de groaza asta mare nu o să scăpăm nici noi..),
Însă îngerul se-arată mult mai autoritar:
"Viața omului s-o punem mai întâi pe-al meu cântar"!

Să vedeți atunci creștini.. groază, plâns și rugăciune,
Când necruțătorul înger viața pe balanță pune..
Pe un taler scrie : BUNE, pe un taler scrie: RELE
Și să stați fără de grijă: este loc destul pe ele!

Când se face cântărirea, sufletul așa suspină..
Căci de obicei balanța.. cam spre RELE se înclină..
Văzând talerele sale, care încotro apucă,
Sufletul cu resemnare știe unde-o să se ducă:

Dacă talerul cu BUNE este cel ce trage-'n jos,
Atunci fericitul suflet se va duce la Hristos.
Dacă talerul cu RELE merge-'n jos, vai.. ce suspin..
Că-l înhață într-o clipă diavolii și-l trag la chin!

Iar acum la prima strofă mă întorc din nou și spun:
Talerul cu cele BUNE.. gol de tot?! Nu-i lucru bun!
Cum se va-'nclina balanța, trimițându-te în Rai,
Dacă tu la cele BUNE, chiar nimic, nimic nu ai?..

Iar acum în încheiere, ascultați-mă pe mine:
Mântuirea-i pregătită pentru cei ce fac mult bine.
Vor ajunge deci ACOLO cei ce-'n viața de AICI
Miluit-au nevoiașii, frații lui Hristos mai mici!
amin

Sorin Croitoru

COMOARA CEA VEȘNICĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

de Preot Sorin Croitoru

De câte ori Tu Te cobori
În cămăruța mea smerită..
Să treci prin galaxii și nori,
Îți trebuie doar o clipită.

Atunci când biruit de dor
Suspin cu lacrimi după Tine,
Cobori învăluit de nor
Să mângâi sufletul din mine..

Îmi saturi inima de har 
Și mă adăpi cu apă vie,
Prezența Ta îmi schimbă iar
Tristețile în bucurie!

Îi plâng pe cei ce nu Te știu
Și nici nu au vreodată parte
De Tine, Dumnezeul Viu,
Pierzându-se-'n iubiri deșarte..

Ca Marta ei se ostenesc
Pentru ceva ce nu rămâne;
Eu ca Maria Te iubesc,
Căci Tu rămâi în veci, Stăpâne!
amin

Numele de creştin

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                          În primele veacuri, numele de creştin era asociat acelor oameni  care
erau  despărţiţi  de  restul  societăţii,  care  erau  stăpâniţi  de  dragoste,  de bunătate şi erau gata să se sacrifice pentru nevoile altora. Deci, numele de creştin era sinonim cu virtutea. Martirii şi oamenii duhovniceşti erau mândri să moară pentru acest nume. Niciodată lor nu le-a trecut   prin minte gândul de a se lepăda de Domnul. Mai degrabă, ar fi preferat să devină hrană leilor flămânzi decât să renunţe la Hristos, Care i-a iubit şi Şi-a  dat  viaţa  pentru  ei.  Adesea  ultimele  lor  cuvinte,  înainte  de  a  fi aruncaţi în arenă erau: Noi suntem creştini!
Vorbind despre creştin şi creştinism, este potrivit să ne întrebăm dacă înţelegem sensul adevărat şi profund al acestor cuvinte. Oare, ce sacrificii am făcut noi ca să ne potrivim viaţa noastră cu numele lui Hristos prin trăirea vie a atributelor
creştine?    Oare,    înţelegem    noi cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa, care zice: Nu există şi nu a existat o cinste mai mare decât aceea cuprinsă în numele de creştin! Oare, am făcut ceva în mod personal pentru ca mesajul creştin să ajungă la alţii?
                                               Botezul    în    numele   Sfintei Treimi,  prin  care  ne-am îmbrăcat
în  Hristos  şi  am  primit  numele  Lui,  este  o  nobleţe  care  ne  obligă să alergăm spre Iisus Hristos, ţinta desăvârşirii noastre. Spre această ţintă au alergat,  prin  veacuri,  adevăraţii  creştini,  jertfindu-se  pentru  Domnul  şi făcând totul ca numele Său să fie cunoscut şi adorat în lume.
Să dăm doar un exemplu, amintindu-l pe Sfântul Calistrat din Cartagina, care era ostaş în Roma, în timpul împăratului Diocleţian (mort în anul 305). Mărturisind public că este creştin, a fost chinuit până la sânge, târât prin cioburi ascuţite şi aruncat în mare. Dar, din toate a scăpat nevătămat. Aruncat în închisoare, a vestit fraţilor săi de suferinţă Sfânta Evanghelie a lui Iisus Hristos. Scos de acolo şi dus la judecată, trecând pe lângă un templu păgân, s-a rugat şi toţi idolii au căzut la pământ şi s-au sfărâmat. Prin credinţă şi răbdarea sa, prin exemplul său, a atras la credinţă peste 200 de slujitori împărăteşti. Toţi aceştia L-au mărturisit pe Hristos şi lor, dimpreună cu Calistrat, li s-au tăiat capetele, cinstind astfel numele de creştin.

Creştinii botezaţi care nu-şi trăiesc viaţa după poruncile Evangheliei sunt vânzători ai Domnului, profitând doar de numele lui Hristos. Nu poţi pretinde că faci parte din Sfânta Biserică creştin-ortodoxă dacă viaţa ta e păgânească.
Sfântul  Apostol  Pavel  spune:  Nu  vă înşelaţi  în  privinţa  aceasta; nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli (la patimi), nici preacurvarii, nici stricaţii de tot felul, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii,  nici  defăimătorii,  nici  hrăpitorii  nu  vor  moşteni  (nici  unul) Împărăţia lui Dumnezeu (1 Corinteni 6-9-10).
Nu! Căci nu este de-ajuns numai să te numeşti creştin ortodox, dacă nu faci voia Mântuitorului tău, lepădând păcatul.
Sfântul Efrem Sirul spune limpede: Să nu ne aflăm numai cu numele creştini, iar cu năravul de păgâni, căci creştinătatea înseamnă să urmezi,  după putinţă,  lui  Hristos.  Dacă ne  mulţumim  numai  cu Sfântul Botez şi ne vom lenevi la împlinirea celorlalte porunci, ne vom face necredincioşi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecând noi în răutate şi păcat. Căci L-am auzit grăind în Sfânta Evanghelie: Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăţia cerurilor, ce acela care face voia Tatălui Meu din ceruri (Matei 7:21).
Un Sfânt Părinte ne spune: Fiilor, aveţi grijă de sfânta credinţă creştin ortodoxă, este o comoară nepreţuită cu care veţi întra în Împărăţia lui Dumnezeu. Periculos pentru sufletul oamenilor este necredinţa. Chiar şi la creştinii ortodocşi.
Nu întreba creştinul dacă crede în Dumnezeu, ci dacă crede în Sfânta Evanghelie,  în  Vestea  cea  bună a  lui  Hristos.  Căci  dacă spuneţi  că el crede în Dumnezeu aşa, după părerea proprie, iar nu după Sfânta Evanghelie, este înapoiat şi păgân, pentru că a ajuns la credinţă precum oamenii de acum mai bine de 2000 de ani, precum - să zicem - nişte filosofi elini sau asiatici.
Atunci de ce S-a mai coborât Hristos din cer? Şi de ce a pecetluit cu sângele Său descoperirea Sa către lume, Vestea Sa cea bună? Cu adevărat un asemenea creştin a luat asupra capului său sângele preacurat al Fiului lui Dumnezeu, precum aceia care strigau: Răstigneşte-L, răstigneşte-L!

Motto: Este destul întuneric pentru cei ce nu vor să vadă şi destulă lumină pentru cei ce vor să vadă (Blaise Pascal).

LUMÂNAREA, PICĂTURĂ DE SUFLET ROMÂNESC..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Lumânarea este simbolul Domnului Hristos, Care a zis: "Eu sunt LUMINA lumii; cel ce vine la Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții" (Ioan 8;12). De aceea nu există slujbă a Bisericii care să se facă fără o lumânare aprinsă. La Sfântul Botez, nașul ține lumânarea stinsă în mână până la întreita scufundare. După ce se botează copilașul, preotul aprinde lumânarea: l-a primit pe Hristos, a primit Lumina Cea nevăzută, noi arătăm asta prin lumina cea văzută a lumânării.
Flacăra blândă, galbenă a lumânării amintește slava lui Dumnezeu dinaintea Întrupării, după cuvintele Psalmistului: "Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină" (psalmul 103), dar și lumina care strălucea din fața Domnului Hristos, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, pe Muntele Tabor: "..Și a strălucit fața Lui ca soarele.." (Matei 17;2).
Ne amintește lumina "banalei" lumânări sau a candelei și de lumina Duhului Sfânt, Care L-a învăluit pe Domnul Hristos pe Tabor, după "schimbarea", adică transfigurara feței Sale: ".. Iată un nor luminos i-a umbrit pe ei..". Fiind simbol și al Duhului Sfânt, la slujba Sfântului Maslu lumânările se aprind cu puțin înaintea rugăciunii de sfințire a untdelemnului, ca să se înțeleagă că harul Duhului Sfânt va coborî în scurtă vreme peste materia utilizată în slujbă (uleiul).
Dacă la Botez și la Sfântul Maslu lumânările nu se aprind de la început, aprinderea lor arătând tocmai momentul precis al primirii lui Hristos și a Duhului Sfânt, la slujba Cununiei nașii intră în biserică având lumânările deja aprinse. Acest lucru indică faptul că mirii sunt "fii ai luminii" care și-au trăit viețile de până atunci în lumina credinței în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Din două mlădițe sfinte, cu binecuvântarea lui Dumnezeu primită la Cununie, vor ieși mai apoi vlăstare curate, copii bineplacuți Domnului. Pe de altă parte, cei care urmează să se cunune îndeplinesc taina unirii bărbatului cu femeia stabilită neamului omenesc chiar de la crearea primilor oameni. Iar prin venirea lui Dumnezeu-Hristos pe pământ, unirea aceasta este binecuvântată și sfințită. De aceea, lumânările aprinse ne arată binecuvântarea nunții de către Hristos și prezența Sa tainică alături de miri, la fel ca la nunta din Cana Galileei: "De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos și în Biserică" (Efeseni 5;31-32).
Putea oare să lipsească lumânarea la primirea Sfintei Împărtășanii?.. Nicidecum! Credinciosul ține lumânarea în mână, vrând să zică: "Iată, Doamne, deja ești în mine prin credința și prin faptele mele.. Intră acum și în trupul meu și vindecă-mă de neputințele mele".. Tocmai acesta este rolul ținerii lumânării aprinse în mână de către credincios: de a arăta întregii comunități parohiale aflate în biserică la Sfânta Liturghie că el este un împlinitor al poruncilor Domnului Hristos, că el trăiește o viață în Lumina-Hristos!
Lumânarea se folosește din plin la Sfânta Liturghie: astfel, înaintea celor două "Vohoade", adică ieșiri ale preotului în mijlocul bisericii, el este precedat de purtători de lumină. La Vohodul cu Sfânta Evanghelie, preotul amintește de Domnul Hristos care iese la propovăduire, iar purtătorul de lumină amintește de Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. La citirea Sfintei Evanghelii de la amvon, se așează un sfeșnic cu lumânări aprinse înaintea acestuia din urmă: lumina învățăturii Domnului, care a umplut tot pământul și a înțelepțit toate neamurile..
La Slujba Vecerniei, la Vohodul cel mic, iarăși avem un purtător de lumânare aprinsă. Astfel, în timp ce privim simbolul Luminii - Hristos, ascultăm minunata cântare: "Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Sfântului, fericitului, Iisuse Hristoase, văzând lumina cea de seară, laudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu..". Ce înălțătoare cântare!.. Devenim cu toții flăcări aprinse de harul Domnului Care este mereu în mijlocul a "doi sau trei adunați în numele Său"!
Dar Sfânta Slujbă a Învierii? Oare unde este mai clar simbolismul luminii ca în această slujbă? După ce biserica este cufundată în întuneric, arătând pe de o parte noaptea adâncă în care a înviat Domnul, iar pe de alta, noaptea păcatului în care zăcea omenirea, deodată Sfântul Altar se luminează: Hristos înviază, Lumina se arată în lume! Sfântul Altar, care de vineri seară reprezenta prin depunerea Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă Mormântul Domnului, se luminează de slava lui Hristos: "Mai înfrumusețat decât toată cămara împărătească și mai luminat s-a arătat Hristoase mormântul Tău, IZVORUL ÎNVIERII NOASTRE", așa zice preotul când depune Cinstitele Daruri pe Sfânta Masă după Vohodul cel Mare al Liturghiei.
Ce ne mai rămâne? Aprinderea lumânărilor la biserică de către credincioși, "la morți și la vii". Iată cum lumânarea umple și viața de pe pământ, și cea de după moarte.. Să aprinzi o lumânare pentru cei răposați devine un gest de extremă dragoste față de ei! În sfânta biserică, lumânarea se aprinde în colivă. Coliva simbolizează Sfânta Biserică, a celor care luptă și a celor care au biruit, trecând deja "dincolo".. În mijlocul colivei-Biserică stă pe tron Lumina-Hristos! Iată cultul ortodox! Iată credința cea mai minunată de pe pământ, nu numai prin puritatea învățăturii, ci și prin bogăția formelor de exprimare a cultului..
Apusul vieții.. Omul bătrân sau bolnav se află pe patul de moarte. Cei dragi îi stau la căpătâi, ținându-i lumânarea aprinsă.. Ca nu cumva să moară omul fără Hristos, după ce a trăit cu Hristos.. Este atât de puternică această tradiție, încât credincioșii noștri însemnează pe pomelnic cazurile în care rudele au murit fără lumină la căpătâi: "MORT FĂRĂ LUMÂNARE"!
Cum să distrugi un astfel de popor cu o astfel de tradiție? Ce poți să faci împotriva unei astfel de credințe?.. Vom dăinui, pentru că noi românii SIMȚIM ȘI TRĂIM AȘA.. OTODOX..
Moare omul.. I se pune pe piept Sfânta Cruce, o icoană, iar alături i se arde o lumânare lungă, lungă, răsucită, făcută din ceară naturală: este firul vieții omului, care tocmai s-a terminat! La cimitir se aprind apoi lumânări la mormânt. Vin rudele din străinătate: "Mă duc să aprind o lumânare la mămica"! Dragostea și dorul sunt concentrate în această palidă flacără de lumânare! Iar părinții bătrâni, pe când mai erau încă în viață, prevăzându-și obștescul sfârșit, anticipând dorul lor de copii și al copiilor față de ei, își rugau cu lacrimi în ochi copiii: "Să mai veniți, maică, să-mi mai aprindeți câte o lumânare la mormânt, CÂND N-OI MAI FI"!..
Mă opresc aici, că m-am emoționat. Și eu am o mamă undeva, într-un cimitir..
Dar.. spuneți dumneavoastră: am dreptate că lumânarea face parte din sufletul românesc?..
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)

Era odată, nu demult, într-un oraş de provincie, un preot.

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Şi era acel preot deosebit de prosper… Oamenii îl socoteau îngânfat şi pus pe căpătuială şi clătinau din cap rânjind când treceau pe lângă vila pe care şi-o ridicase, undeva aproape de centru… În curte strălucea o maşină nouă şi scumpă, iar preoteasa era mereu foarte elegantă… Părintele îşi petrecea, în fiecare an, concediul în străinătate şi făcea mereu mare caz, în conversaţii, de călătoriile şi cunoştinţele sale…

După faţa prea intens vascularizată părea că se înţelege bine şi cu vinul, deşi nimeni nu-l văzuse beat… Era catalogat ca preot „de meserie”, uns cu toate alifiile birocratice şi administrative, care a prins o parohie bună şi s-a pus pe viaţă dulce…

Şi iată că deodată, fără ca nimic să-i prevestească sfârşitul, părintele a închis ochii. Familia l-a înmormântat ca pe un om de seamă… Parohienii l-au mai bârfit o vreme: ca pe un om de nimic… Apoi vremea, precum frunzele toamnei, a început să îngroape şi amintirea lui…

După vreo două săptămâni unul din oamenii din parohia acestui preot a mers la un pustnic. După ce şi-a mărturisit necazul, pustnicul l-a întrebat:

– Înainte de a veni la mine ai fost la preotul tău?

– Păi, n-am fost… Că preotul cel vechi abia s-a dus, iar cel nou încă n-a fost instalat… Iar răposatul nu era om duhovnicesc…

– Măi, creştine, i-a spus pustnicul cu ochi scăpărători…. Să nu mai spui aşa despre preotul acela pentru că, să ştii că el petrece acum în Rai, cu îngerii!

Omul a rămas cu gura căscată. După câteva clipe, revenindu-şi din uluială, a spus cu glas tremurat:
– Păi, cuvioase… Părintele era om lumesc, îi plăcea averea şi băutura… Iar dacă îl supărai cu ceva se mânia foarte tare şi te făcea albie de porci… Pe deasupra era foarte îngâmfat, îi plăcea să pară cel mai deştept …. Pe toţi ne trata de sus şi ne jumulea de parale….

– Măi, creştine… Asta aţi văzut voi… Dar, la marginea oraşului era o femeie văduvă, cu cinci copii, căreia , cu vre-o 10 ani în urmă i-a murit bărbatul… Şi a lăsat-o fără nici un venit şi fără casă, pentru că era ipotecată la bancă… Preotul vostru i-a plătit ipoteca şi i-a dat casa înapoi… Ba i-a şi întreţinut pe toţi până au crescut copiii şi au început să lucreze… Iar femeia a stat de vreo câteva ori în spital… Părintele i-a plătit operaţiile şi a angajat o femeie ca să stea cu copiii cât a lipsit ea….

Cu o săptămână înainte de moartea preotului, a murit această văduvă… Şi pentru că Dumnezeu a zis:” ” Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca, atunci când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.” ( Luca 19,9), aşa şi văduva cea credincioasă care cu suferinţele ei şi-a agonisit casă în cer, l-a primit pe părintele la dânsa… Căci cine are milă, are parte de milă…

Şi dacă ai şti tu, măi omule, de câte ori l-a ispitit diavolul pe părintele ca să se îndreptăţească în faţa oamenilor cu fapta lui cea bună! Dar el răbda şi tăcea, deşi toate patimile lui văzute îl chinuiau să spună binele făcut şi să-l piardă… Căci binele văzut, mai devreme sau mai târziu, îl dărâmă laudele oamenilor…

Aşa că nu mai judecaţi, măi, după cele văzute… Lăsaţi judecata Celui Care cunoaşte inimile… Si rugaţi-vă pentru fiecare suflet de om ca să-l biruiască pe vrăjmaşul diavol întru cele ascunse…

După poruncile Bisericii şi testamentul Apostolilor trebuie să respectaţi preoţii, care sunt slujitorii altarului şi ai tainelor dumnezeieşti, deoarece fără ei nu e posibil să ne mântuim, aşa că daţi-le după puterea voastră pentru nevoile lor, căci «cei ce slujesc altarului au parte de la altar» (1 Cor. 9, 13). A-i judeca după păcatele lor nu este nicicum treaba voastră. Oaia nu îl judecă pe păstor, cum ar trebui să fie el şi n-a fost. A judeca preotul înseamnă a-L judeca pe însuşi Hristos; cum e posibil să se întâmple acest lucru?

Sfântul Cuvios Macarie de la Optina

SINGUR ÎN BARCĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Nu poezia e tristă precum ai vrea să crezi
Căci masca fericirii nu te lasă să vezi.
Să nu gândeşti că aceasta se vrea a fi vreo artă,
E doar o mână întinsă ca să te urce în barcă.

Te rog să ieşi acum din apa asta lină!
Doar luciul apei ştie furtuna ce o să vină.
De când tot îţi explic mi-a răguşit şi mâna
Căci scrie, scrie întruna, îţi scrie ca nebuna.

Gânduri ca la dictare îmi vin acum în minte,
Tot ele îi vor scoate pe oameni din mominte.
Cuvântul e aici ca să preia controlul,
Nu-i trebuie portavoce, nu-i trebuie microfonul,

Vrea să îţi arate drumul şi să vezi capcana,
Deci leapădă momeala să ţi se ofere hrana!
Apa e numai bună, călduţă şi plăcută,
Dar un înger căzut chiar acum te sărută.

Şi toţi intră în apă, le place atât de tare,
Nu înţeleg tristeţea din a lor relaxare.
Îmi plâng de milă mie, îmi oferă ajutor.
Îi chem singur din barcă, ei se afundă, mor.

Te rog Doamne schimbă versul!
Şi învaţă-i pe ei mersul!

Dumnezeu, când ne iubeşte, ne pune la încercare

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

– Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

– Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

– Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.

ASA..., CA-N VREMEA DE PE URMA!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Apocalipsa se-mplineste? Caci parca lumea si-o doreste, Si toti au inceput sa spuna: Ooo..., aceasta-i vremea pe urma! Majoritatea-s apostati, Chiar daca sunt increstinati, Si lupii au intrat in turma, Asa... ca-n vremea de pe urma! Femeia poate fi barbat, Si domnii s-au efeminat, Casatoria e o gluma, Asa..., ca-n vremea de pe urma! Avem copii supradotati, Tehnologie si savanti, Si cipu-i gata pentru noi, Asa..., ca-n vremea de apoi! Si zvonul de razboi se-aude, Cutremurele-s tot mai multe, Si catastrofe soi, de soi, Asa... ca-n vremea de apoi! Dar unii zic ca-i comedie, Iar altii fac apologie, Si "demonstrand" ajung sa spuna: " - Vedeti? E vremea de pe urma!". Dar au uitat ca Dumnezeu, A spus-o prin Cuvantul Sau, Ca n-a lasat a sti la turma, Cand va fi vremea cea din urma! Nici ingerii din Cer nu stiu, Nici Cel ce e Iubitu-i Fiu, Ci numai Tatal Sfant va sti, Cand vremea asta va veni! Mai bine-am cugeta la noi, Ca suntem imbracati, dar goi, Ca suntem mandrii, in prostie, Suntem bogati, in saracie. Suntem destepti, dar repetenti, Suntem cinstiti, dar delicventi, Iubim curat, doar murdarie, Suntem stapani, fara mosie! Si ne iubim, cu ura multa, Caci am uitat porunca Sfanta! Se cearta fratele, cu frate, Si mama-si da pruncut la moarte! Noi cugetam, far-a gandii, Si ne-ngropam, far-a murii, Ne complicam, in simplitate, Suntem prezenti, dar prea departe! Si Domnul poate ne mai rabda, Ca ruga inca-i bate-n Poarta, Si poate, noi vom construi, In suflete, Biserici vii. Preot Ioan.

http://m.click.ro/entertainment/stiri-ciudate/prima-casatorie-dintre-trei-barbati-recunoscuta-legal-grupul-avea

Despre cinstirea sfintelor moaște

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Dar argumente scripturistice pentru cinstirea sfintelor moaște găsim în Biblie?

Răspuns:

CINSTIREA SFINŢILOR

1. Şi în Vechiul Testament trupurilor celor drepţi şi sfinţi li se dădea deosebită cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; leş. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.).

2. Trupurile sfinţilor sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17).

3. Dumnezeu se proslăveşte şi în trupul şi în sufletul celor sfinţi, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20).

4. Trupurile celor sfinţi sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfinţite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21).

5. Trupurile unor sfinţi, după moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindecă boli, nu putrezesc, răspândesc bună mireasmă ş.a. (Matei 27, 52-53)

6. Trupurile sfinţilor, uneori, încă fiind ei în viaţă, făceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15).

7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile după moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15).

8. În Testamentul Nou, trupurile creştinilor morti nu mai sunt spurcate, căci ele sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 ş.a.).

9. În multe biserici creştine şi azi se găsesc sfinte moaşte ale sfinţilor, care se păstrează neputrezite de sute sau chiar mii de ani şi prin care Dumnezeu lucrează nenumărate minuni cu cei credincioşi.

10. Practica Bisericii – de la început şi până azi – a păstrat această tradiţie sfântă de a ne închina la sfintele moaşte ale sfinţilor.

11. Şi îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinţi (Iuda 1, 5-9).

12. Chiar şi hainele oamenilor sfinţi – care au acoperit trupurile lor – au făcut minuni, cum au fost, de pildă, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13).

de Părintele Ilie Cleopa, Călăuză în credinţa ortodoxă, editura Arhiepiscopiei Romanului, 2002

CUVINTE DE SUFLET

Sa-i iubesti si sa patimesti impreuna cu cei saraci, ca si tu sa fii miluit de DUMNEZEU.
Sa nu-i mustri pe cei care au intristare in inima, ca sa nu fii pedepsit cu acelasi toiag si cautand pe cineva care sa te mangaie, sa nu afli pe nimeni!
Mai bine sa fii dispretuit, decat sa dispretuiesti pe altul. Mai bine să fii nedreptatit, decat sa nedreptatesti.
Cel care fuge de slava cea desarta a lumii, unul ca acesta simte in sufletul sau slava veacului ce va să fie.
Fereste-te de intalnirile cele multe si ingrijeste-te de sufletul tau, ca sa-ti pastrezi linistea sufleteasa.
Pazeste-te de pacatele cele mici, ca sa nu cazi in cele mari.
Iti este mai de folos sa inviezi sufletul tau din patimi, cugetand la cele dumnezeiesti, decat sa inviezi morti.
Mai bine sa fiii prigonit, decat sa prigonesti; sa fii rastignit, decat sa rastignesti; sa fii nedreptatit, decat sa nedreptatesti; sa fii clevetit, decat sa clevetesti...
Daca iubesti blandetea, vei avea pace in sufletul tau. Iar daca te vei invrednici sa dobandesti pacea, te vei bucura in orice incercare...
Dumnezeu rabda toate neputintele noastre, insa nu-l sufera pe cel care tot timpul carteste, ci il pedepseste ca sa-l indrepte...
Gura si inima, care in fiecare incercare ii multumesc lui DUMNEZEU, primesc binecuvantarea Lui si harul dumnezeiesc.
Atunci cand viata ta este dupa DUMNEZEU, sa nu te intristezi pentru necazurile şi relele tale pătimiri, caci DUMNEZEU ti le va ridica intr-o buna zi. Sa nu te temi nici de moarte, pentru ca DUMNEZEU a pregatit bunatatile cele viitoare ca sa te faca mai presus de moarte.

Sfantul Parinte Iustin Parvu

RUGĂCIUNE LA PSALM

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

RUGĂCIUNE LA PSALM

1.	Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele înalte. Veniți toți să lăudăm într-un glas al inimii pe Ziditorul a toate, Cel Ce cu dreapta Sa făcătoare de viață a împodobit toată făptura și a pus în gura noastră cântare de laudă, ca să-L lăudăm cu înțelepciune așa: Slavă Ție, Împărate al păcii, Cel Ce risipești tulburările acestui veac și chemi întru odihna Ta pe toți cei care bine s-au nevoit pentru slava numelui Tău ! Slavă Ție, Minte neapropiată, Care luminezi mințile credincioșilor, spre a culege Ție laude de cântări de pe pajiștea înțelepciunii celei mai presus de cuget ! Slavă Ție, bucuria și odihna Sfinților, Cel Ce pe toți chemi din întunericul greșelilor la lumina cunoștinței Tale ! Slavă Ție, lumina mântuirii pustnicilor, Soare negrăit, Care luminezi ziua pribegiei noastre pământești și ne povățuiești către ziua cea veșnic luminată a Împărăției Tale ! Slavă Ție, Lumină preasfântă, spre Care nu pot privi ochii cei mulți ai heruvimilor și de care se înfricoșează cei cu câteva șase aripi în dorul lor nemărginit către aproierea de Tine. Slavă Ție, Cel Nenumit, Care cu ochiul Tău atoatevăzător cercetezi toate adâncurile și risipești tulburarea din adâncurile inimilor învolburate de ispite. Slavă Ție, Părinte al luminilor, Fiule aducător al darului mântuirii și Duhule Cel sfințitor, luminează-ne pe noi, cei ce zăcem în întunericul păcatului și suntem acoperiți de negura neștiinței. Slavă Ție, Putere izvorâtoare de lumină, Care ne scoți pe noi din întunericul cel greu de purtat al nepriceperii. Slavă Ție, Izvor  de curățire, Cel Ce dai tuturor celor credincioși vreme de pocăință, ca și de chinurile cele veșnice să-i izbăvești. Slavă Ție, cununa cântărilor îngerești, Care luminezi pe toți spre a se împărtăși de bucuria dragostei dumnezeiești.    Slavă Ție, lauda neîncetată a cetelor îngerești și odihna oamenilor, acoperă-ne pe noi de toată primejdia cu acoperământul iubirii Tale de oameni.
2.	Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui. Toată ceata îngerească și toată suflarea omenească să laude pe Stăpânul tuturor, pe Cel Care luminează toată făptura cu razele milostivirii Sale și din întunericul păcatului cheamă pe omaenii cei greșiți, ca să se împărtășească de lumina iubirii Sale. Slavă Ție, dorirea neîncetată a serafimilor și înțelepciunea nepătrunsă a heruvimilor, îngrădirea oamenilor și acoperământul celor ce călătoresc pe mare vieții, brațul cel înalt al dreptății, turnul nevăzut al milostivirii, izvorul păcii, bogăția neîmpuținată a darurilor, cununa Sfinților, odihna mucenicilor, slava monahilor, încununarea drepților, cântarea neîncetată a Arhanghelilor, scara înțelepciunii Cuvioșilor, răbdarea pustnicilor, întărirea credincioșilor.
3.	Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina. Pe Tine Te slăvește luna, Ție se închină soarele și stelele cununa luminii lor o pun la picioarele Tale, Doamne, Cel Ce ești Lumină neapropiată. Luminează și inimile noastre cufundate în întunericul păcatelor, ca să ne sculăm din mormântul nesimțirii și să aducem Ție raze de laude ca acestea: Slavă Ție, Lumina lumii, Care ne-ai chemat pe noi din întunericul morții la lumina vieții celei veșnice. Slavă Ție, Cel Ce ai dăruit pământului soare, ca să vedem întru el ca într-o oglindă strălucirea slavei Tale și să chemăm ziua și noaptea pe Soarele dreptății, ca să ne lumineze noaptea acestei vieți întunecate de păcate. Slavă Ție, Cel Ce luna o ai pus stăpânitoare peste noapte, ca și mintea noastră să împărățească peste noaptea ispitelor. Slavă Ție, Cel Ce ai împodobit cerul cu stele, ca și bolta minții noastre să o încununezi cu stele gândurilor smerite, prin care putem să înaintăm spre Răsăritul Cel de sus.
4.	Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri, Slavă Ție, Ziditorul cerului și al pământului, veselia cetelor îngerești, Mintea Cea mai presus de minte, hotarul nesfârșit al înțelepciunii, dorul nețărmuit al heruvimilor, focul dragostei serafimilor, cununa Sfinților, Lumina Ce umbrește orice lumină, nu ne lăsa pe noi întru întunericul patimilor. Izvoarele și mările, toate se supun Ție, Izvorule al vieții, Cel Ce adăpi văile secate de milostivire cu apele îndurărilor Tale și cu picăturile pocăinței curățești mințile noastre cele întinate în păcate.
5.	Să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit. Toate întru înțelepciune le-ai făcut, Doamne, Cel Ce poruncești norilor să adape pământul însetat cu apa milostivirii Tale, Cel Ce tulburi adâncurile mării și faci pe toate să se plece Ție, Cel Ce așezi soarele pe bolta cerească spre luminarea celor din întuneric, Cel Ce toate le plinești spre mântuirea noastră, Doamne, slavă Ție !
6.	Pusu-le-ai pe ele în veac şi în veacul veacului; lege le-a pus şi nu o vor trece. Toate se supun legilor Tale, Doamne, căci hotar ai pus cu înțelepciune curgerii neîncetate a firii și toate le chivernisești spre mântuirea oamenilor, pe care din tot felul de primejdii îi izbăvește cu mâna Ta cea tare. Doamne, păzește-ne pe noi de năvala vrăjmașilor nevăzuți și cu sabia de foc a dreptății Tale alungă-i pe ei, ca întru pace să petreacă robii Tăi pe calea mântuirii, trecând fără primejdii valurile ispitelor.
7.	Lăudaţi pe Domnul toţi cei de pe pământ, balaurii şi toate adâncurile; Tot pământul se închină Ție, Luminii Celei neparopiate, căci toate întru înțelepciune le-ai făcut, iar adâncul se îndulcește cu numele Tău cel înfricoșător, care în adâncurile iadului s-a auzit, chemând pe Adam cel căzut și slobozindindu-l din tânguirea cea veșnică.
8.	Focul, grindina, zăpada, gheaţa, viforul, toate îndepliniţi cuvântul Lui; Focul se supune Ție, Focului Celui nemistuit, Care aprinde inimile înghețate de viforul ispitelor și le învăpăiază cu dorul cel ceresc. Grindina Ție slujește Doamne, Cel Ce trimiți ploaie peste cei drepți și peste cei păcătoși, ca să răcorești arșița necazurilor celor încercați în cuptorul ispitelor și să speli păcatele celor greșiți. Gheața se topește, nesuferind căldura Ta, iar noi, cei cu inimi înghețate de viforul grijilor lumești spre Tine îndreptăm gândurile noastre, ca să topești toată împietrirea sufletelor noastre și să arăți pământul inimilor noastre roditor de gânduri îngerești. Viforul se cutremură și nu suferă privirea cea de foc a feței Tale, Doamne, căci adierea păcii Tale alungă toată tulburarea cea lumească.
9.	Munţii şi toate dealurile, pomii cei roditori şi toţi cedrii; Munții cu frică își pleacă privirea înaintea Ta, a Celui Ce pe Tabor ai șezut Doamne, și ca un soare ai strălucit, îmbrățișând pământul întunecat de păcat mai înainte de răstignirea Ta. Dealurile se veselesc de cercetarea Ta și rod bogat aduc spre mulțumirea oamenilor. Pomii cei roditori vestesc bogăția milostivirii Tale, iar cedrii șoptesc cântări de laudă, așteptând venirea Ta cea înfricoșătoare întru slavă multă.
10.	Fiarele şi toate animalele, târâtoarele şi păsările cele zburătoare; Fiarele se îmblânzesc, cunoscând pe Stăpânul tuturor și animalele Ție aduc mulțumire, căci la toate ai dat viață cu însăși voia Ta cea neschimbată. Târâtoarele se grăbesc spre adăpost, purtate fiind de căldura milostivirii Tale, iar păsările brăzdează cerul, așteptând să le trimiți hrană la bună vreme pe pământ.
11.	Împăraţii pământului şi toate popoarele, căpeteniile şi toţi judecătorii pământului; Împărații pământului Ție Ți se închină, Cel Ce împărățești peste toată făptura, iar poporul binecredincios Te are pe Tine nădejde tare în lupta cu puterile întunericului, pe Care le alungă de la cei care Te cinstesc pe Tine. Căpeteniile spre Tine înalță rugăciunile lor, iar judecătorii pământului cu frica Ta se străjuiesc de nedreptate.
12.	Tinerii şi fecioarele, bătrânii cu tinerii, Tinerii și fecioarele către Tine întind gândurile lor, căci Tu ești puterea și frumusețea lor, Cel Ce îndreptezi tinerețile către căile înțelepciunii și bătrânețile le întărești în mijlocul furtunii neputințelor, primind pururea glasurile cele de mulțumire ale bătrânilor.
13.	Să laude numele Domnului, că numai numele Lui s-a înălţat. Lauda Lui pe pământ şi în cer. Tot pământul este plin de lauda Ta, Doamne, căci binefacerile Tale s-au revărsat în tot pământul, pe care cu purtarea Ta de grijă pururea îl păzești de toate cursele celui rău. Cerul și pământul se îmbrățișează așteptând cu dor prefacerea Ta, un cer și un pământ nou.
14.	Şi va înălţa puterea poporului Lui. Cântare tuturor cuvioşilor Lui, fiilor lui Israel, poporului ce se apropie de El.

Puterea poporului Tău se va înălța prin milostivirea Ta și vor amuți gurile celor fărădelege, care nu se închină Ție cu credință. Pe toți cei care cu dragoste se apropie de Tine îi curățește de tot păcatul, îi sfințește și îi arată raze ale mărturisirii Tale.

ROBOTUL POATE FI PREOT???

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

http://ortodoxinfo.ro/2017/05/31/primul-robot-preot-din-lume-nascocire-unei-minti-ratacite-biserica-evanghelista/

Primul ROBOT-PREOT din lume, NASCOCIRE a unei minti RATACITE: ,,biserica” Evanghelistă

Iubiti credinciosi, in Biserica Crestin Ortodoxa sunt 7 Sfinte Taine: Botez, Mirungere, Cununie religioasa, Sfantul Maslu, Spovedanie, Impartasanie, si PREOTIA. Preotul primind de la episcop hirotonia, poate savarsi in parohia sa primele 6 Taine, in afara de cea a Preotiei (hirotonie intru preot). Preotul are Harul Duhului Sfant si este un mijlocitor intre Dumnezeu si om in savarsirea Sfintelor Taine. Intrucat una este Biserica cea adevarata, este clar ca una este si preotia, adica preoti au doar crestinii ortodocsi. Toate cultele protestante si neoprotestante au pastori, dupa cum ei insisi recunosc. Aceste lucruri stiind, cum poate fi numit un robot preot??? Dragii mei, robotul preot inseamna o hula la adresa lui Dumnezeu, fiindca fiecare preot poarta in el preotia cea de dupa Hristos. Este clar ca oamenilor le place "circul". Oare, poate robotul acela, sa Boteze, sa Cunune, sa Mirunga, sa Spovedeasca, sa Impartaseasca, sa sfinteasca apa la Boboteaza??? Cum adica? Apesi pe buton si el savarseste Sfantul Botez??? Apesi pe buton si te-a cununat cu sotul sau sotia??? Dumnezeu Iisus Hristos a spus: "DUCETI-VA SI VA ARATATI PREOTILOR" (Luca 17:14), deci, nu a zis: sa va aratati ROBOTILOR-PREOT! Asadar, este clar ca acest "circ mediatic" contribuie la indepartarea unor oameni, de Dumnezeu, de Adevar de pocainta, de mantuirea sufletului. Dumnezeu sa ne ierte pe toti! Amin si Aliluia!
                   
                                PREOTII DUHOVNICI  CRESTIN ORTODOCSI
                                        

Fară preoti duhovnici buni, se golesc Sfintele Biserici Ortodoxe, dar se umplu clinicile de psihiatrie. Doctorii lucreaza cu stiinta omenească (limitată), in timp ce preotii duhovnici lucrează cu puterea Duhului Sfant (nelimitată, infinită). Asadar, doctorii psihiatri te ajută să te "imprietenesti" cu oamenii, iar preotul duhovnic te ajută să te imprietenesti cu oamenii, si mai ales cu Dumnezeu. Preotii au "cheile Impărătiei Cerurilor" (Matei 16:18). Preotii deschid oamenilor portile Raiului prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Cununie religioasă, Maslu) dar mai ales prin SPOVEDANIE si IMPĂRTĂSANIE.

                                         ACEST OM, ESTE PREOTUL!

In fiecare parohie exista un om care e al tuturor, care e chemat ca martor, ca sfatuitor si sfintitor, in cele mai soleme momente ale vietii omenesti. Un om fara de care, nici nu ne nastem, nici nu murim, un om care te primeste de la sanul mamei si nu te paraseste decat la groapa. Un om pe care necunoscutii il numesc parinte, un om inaintea caruia crestinii isi duc marturisirile lor cele mai grele, lacrimile cele mai secrete, un om care prin rostul lui e mangaietorul tuturor durerilor omenesti, care vede batand la usa sa pe sarac si pe bogat, cel bogat ca sa-si lase pe ascuns milostenia, cel sarac sa-si primeasca painea fara sa fie umilit; un om care nefiind de nici un rang social, tine deopotriva de toate clasele. De clasele nevoiase, prin viata lui modesta si prin umilinta nasterii, de cele inalte, prin educatia si stiinta lui; in sfarsit, un om care stie toate, care are dreptul sa spuna tot, si al carui cuvant cade de sus asupra mintii si inimii omului, prin autoritatea dumnezeiestii lui misiuni. ACEST OM ESTE, PREOTUL!

BINECUVANTATUL SIMEON

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                       
       În 1922 a venit din Asia Mica, Simeon, un copil orfan. S‑a stabilit la Pireu într‑o baracă şi acolo a crescut singur. Lucra ca hamal în portul Pireu, nu știa carte şi nici prea multe despre Credinta Ortodoxa. Avea fericita simplitate şi credinţa lipsita de iscodire. La vârsta căsătoriei, s‑a însurat. În fiecare dimineaţă, mergand în portul Pireu, intra intr-o Biserica Ortodoxa si in fata icoanei lui Iisus, spunea: "Bună dimineaţa, Hristoase al meu! Sunt Simeon. Ajută‑mă ca să‑mi câştig pâinea!" Seara, când îşi termina lucrul, trecea din nou pe la Biserica şi spunea: "Bună seara, Hristoase al meu! Sunt Simeon. Iti mulţumesc ca m‑ai ajutat şi astăzi!" In anul 1950 toţi membrii familiei sale s‑au îmbolnăvit de tuberculoză şi au adormit în Domnul. Simeon a rămas singur, dar a continuat să muncească fără să cârtească. A continuat să treacă pe la Biserica şi să‑I spună lui Hristos „Bună dimineaţa” şi „Bună seara”, cerân­du‑I ajutorul şi mulţumindu‑I. Când Simeon a îmbătrânit, s‑a îmbolnăvit si a stat în spital aproape o lună. Odată sora‑şefă l‑a întrebat: "Bunicuţule, de atâta timp eşti aici şi nu a venit nimeni să te vadă. Nu ai pe nimeni în lumea asta?" "Copila mea, Hristos vine în fiecare dimineaţă şi seară şi mă mângâie". "Şi ce îţi spune?" „Bună dimineaţa, Simeoane! Sunt Hristos. Fă răbdare!”. „Bună seară, Simeoane! Sunt Hristos. Fă răbdare!”. Asistenta l‑a chemat pe duhovnicul ei, părintele Hristodul, gandind ca Simeon a căzut în înşelare. Părintele Hristodul i‑a pus aceeaşi întrebare ca şi sora‑şefă şi a primit acelaşi răspuns. La aceleaşi ore, dimineaţa şi seara, când Simeon mergea şi‑L saluta pe Hristos, venea acum şi Hristos şi‑l saluta pe Simeon. Duhovnicul l‑a întrebat: "Nu cumva asta e o închipuire de‑a ta?" "Nu, părinte, nu am închipuiri. Este Hristos Însuşi". "A venit şi astăzi?" "A venit". "Şi ce ţi‑a spus?" "Bună dimineaţa, Simeoane! Sunt Hristos. Fă răb­dare şi peste trei zile, dimineaţă devreme, te voi lua lângă Mine". Duhovnicul si‑a dat seama ca este un om binecuvântat. După trei zile s‑a dus din nou să‑l vadă pe Simeon şi să se convingă dacă proorocia că avea să moară era adevărată sau nu. Deodata, Simeon a strigat: "A venit Hristos!" Şi îndată a fost cuprins de somnul Drepţilor. Veşnică să‑i fie pomenirea! Amin.

MEREU CU NOI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

de Preot Sorin Croitoru

Ai plecat, dar ai rămas
Și Te-ai dus, nicicând plecând.
Tu ne ești cu toată slava
Domn în inimă și-'n gând.

Ai șezut pe tron în ceruri
Și -'n Altare pe pământ.
Te chemăm cu dor la slujbe
Și cobori prin Duhul Sfânt.

Noi Ți-am zugrăvit icoane
Ca să Te privim mereu.
Nici o clipă fără Tine,
Om și Fiu de Dumnezeu...

Te au îngerii și sfinții,
Te avem și noi acum.
Cum să mergem fără Tine
Pe anevoiosul drum?..

Tot râvnind la mântuire,
În final am priceput:
Raiul l-au văzut aceia
Ce în suflet Te-au avut.

Pentru cei ce cred în Tine,
Cer, pământ, nu mai contează..
Inima devine Cerul
Dacă Duhul Tău lucrează!

Deci în ziua prăznuirii
Înălțării în văzduh,
Te rugăm, Iisuse Sfinte,
Să-L trimiți pe Sfântul Duh,

Astfel sufletele noastre
O să se prefacă-'n Rai,
Iar Tu vei avea plăcere
Ca în noi mereu să stai!
amin

Drăcuitul si injuratul

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

     Iubitii mei, asa cum exită lumină, tot asa există si intuneric. După cum există oameni care cred in Dumnezeu, din păcate există si oameni care nu cred in Dumnezeu. După cum există oameni care vor să aducă lumina Sfantă a ortodoxiei in sufletele oamenilor, există si oameni care incearcă să aducă "intunericul" in sufletele oamenilor. Ca dovadă puteti accesa link-ul de mai jos si vedeti cum cineva, ii indeamnă pe oameni să injure, chipurile, ca vor avea o rezistentă mai mare in timpul efortului. NU ESTE ADEVARAT! Este o inselatorie! Cei care injură, drăcuie si blestemă, slujesc diavolului...
           
http://www.ciclism.ro/2017/05/injuratul-in-timpul-efortului-te-ajuta-sa-ai-o-rezistenta-mai-mare-arata-un-nou-studiu/      
              
                 DRĂCUITUL, INJURATUL SI BLESTEMATUL, SUNT DE LA NECURATUL! 

   In viată, pe cine chemăm (Dumnezeu sau diavolul), de acela avem parte. De cate ori drăcuie cineva (sau zice: fii al naibii, fii al ciorii...), il invocă pe diavol, care vine in chip nevăzut fiindcă este duh, si-apoi nu pleacă de langă el, pană nu-i dă un necaz: se ceartă cu cineva, se impidică, sparge ceva, pierde banii, ii cade celularul pe jos, i se arde mancarea pe aragaz...
Zice parintele Cleopa:

"Ce fel de crestin mai esti,
Daca zilnic dracuiesti?
 Om netrebnic, ticalos,
De ce superi pe Hristos?

 Ca Satana-i ca un caine,
Cand il chemi indată vine,
Si de intră-n casa ta,
Vai de tine, vai de ea!".

Chiar se spune in popor: "DRĂCUIE SI INJURĂ CA UN BIRJAR!". 
Dracuitul este un blestem fiindca de la diavol este moartea. Dupa ce moare omul care drăcuie, injură si blesteamă, diavolul  va spune, cu mare indrazneală: "Doamne, Dumnezeule, sufletul acesta să ni-l dai nouă să-l chinuim, fiindcă pe noi ne-a invocat toată viata! Dacă te-a chemat pe Tine (Doamne, iarta-mă!; Doamne, apară-mă!; Doamne, miluieste-mă!; Doamne, mantuieste-mă!...), să fie al Tau, iar dacă ne-a chemat pe noi, să fie al nostru! DREPT ESTI DOAMNE, SI NU EXISTĂ NEDREPTATE INTRU TINE!" Urat ii stă unui bărbat care drăcuie si injură, dar la femeie este insuportabil. In loc să drăcuim si să injurăm, este corect să zicem ca si Hristos pe Sfanta Cruce: "DUMNEZEU SĂ TE IERTE, CA NU STII CE FACI!"
                                                                                                                                Preot Ioan.                        

CRUCEA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Există o istorioară în care o femeie istovită din cauza greutăţii crucii pe care o avea de purtat se roagă să i se dea o altă cruce, convinsă fiind că, oricare i s-ar da, ar fi mai uşoară. Femeia a adormit, visându-se în mijlocul unei mulţimi de cruci, de diferite aspecte şi mărimi, culcate la pământ I-a atras atenţia una dintre ele: era o cruce nu prea mare, cu margini aurite, împodobită cu pietre preţioase. „Iată, îşi va fi spus în sine, o cruce pe care îmi va fi uşor să o port!”. Dar îndată după ce a ridicat-o crucea, a prins a o apăsa cu o greutate neobişnuită; aurul şi pietrele preţioase sclipeau de-ţi luau ochii, dar greutatea era de neînchipuit, cu neputinţă de purtat. Alături se afla o altă cruce, împodobită cu flori. „De bună seamă că asta a fost făcută taman pentru mine!” a ex­clamat femeia, grăbindu-se să ia crucea de jos. Dar, ridicând-o, toate florile s-au prefăcut în spini, care i s-au înfipt, dureros, în carne. În sfârşit, a găsit o cruce simplă, fără nicio podoabă, care nu se remarca nici prin forma deosebită, nici prin aplicaţii bogate, dar pe care era scris cuvântul iubire. Ridicând-o a putut să o poarte şi să se convingă că era cea mai uşoară din toate câte încercase până atunci. S-a mai întâmplat şi altceva: şi-a dat seama că acea cruce era cea pe ca­re o purtase până atunci şi care i se păruse grea. Dumnezeu ştie de ce cruce avem nevoile şi pe care putem să o purtăm mai uşor. Ne-o dă pe măsura puterii noastre. Noi nu putem judeca cât de grele sunt încercările trimise asupra apropiaţi­lor noştri. Suferind de lipsuri materiale, de sărăcie, ne uităm cu invidie la cei bogaţi fără să ne gândim că aurul şi pietre­le scumpe pot spori greutatea crucii care li s-a dat de purtat bogaţilor. Alte vieţi ni se par înflorind sub semnul unei feri­ciri perpetue, dar nu vedem spinii ascunşi sub frunzele celor mai arătoşi trandafiri. Dacă am fi în stare să probăm toate crucile pe care le trimite Dumnezeu omenirii aflate în suferinţă, ne-am convinge, cu siguranţă, că n-am avea forţa de a purta niciuna dintre ele cu excepţia celei pe care Domnul, în marea Sa iubire, a ales-o pentru noi.

 Extras din Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 131