DESPRE P R I E T E N I E

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                  CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                                              DESPRE

                                     P R I E T E N I E

Motto: „Prietenia la nevoie se cunoaşte / Şi-atât cât oameni se

vor naşte, / Va dăinui!“.

                                                                                     Preot Ioan

„NIHIL SINE DEO“ - „Nimic fără Dumnezeu“ - aşa scria până

nu demult pe marginea banilor de metal din România.

Făcând legătura cu tema despre care scriem, rezultă că

prietenia şi cu atât mai mult căsătoria, trebuie să fie

„ÎNTRU DUMNEZEU.

Problema aceasta, a prieteniei, nu se prea discută

cu tinerii, deşi ea are o importanţă covârşitoare pentru

ca aceştia să-şi poată găsi „drumul cel drept în viaţă“.

Să presupunem că vi s-ar da un extemporal cu titlul:

„PRIETENII MEI“. Ar trebui, probabil, să scrieţi cum

vă simţiţi în faţa lor, ce simţiţi pentru ei, cum au intrat

aceşti prieteni în gândurile şi în simţămintele

dumneavoastră, cum vă raportaţi dumneavoastră la

aceşti prieteni şi cum se raportează ei la dumneavoastră.

Poeta Zorica Laţcu a scris o poezie cu titlul „Te port în

mine“. Poezia arată că cel pe care îl iubeşti se află nu

numai în afară de tine, ci şi în tine:

Te port în mine ca pe-un tainic vis

În cer înalt şi-n noapte te-am închis

Te port lumină rumenă de zori

Cum poartă florile mireasma lor.

Te port în mine ca pe-un imn sfinţit

Un cântec vechi cu crai din răsărit

Şi port la gât nepreţuit şirag

Strânsoarea caldă a braţului tău drag.

                             Ce este prietenia?

        Termenul de prietenie vine din grecescul Filos-Filia, şi se traduce

cu persoană apropiată sufleteşte, de încredere, a cărei afecţiune merge

până la sacrificiu. Prietenul, are un statut deosebit în accepţiunea

creştină, iar Dumnezeu ne iubeşte pe noi DACĂ suntem prieteni.

Oamenii mai întâi se împrietenesc şi după aceea se iubesc. EXISTĂ ŞI

UN GEN ANUME DE IUBIRE, PRECEDATĂ DE UN FEL

ANUME DE PRIETENIE. Prietenia ar trebui să fie pe veşnicie.

PRIETENIA ESTE „CEVA“ DIN REALITATEA RAIULUI şi

facem această afirmaţie pentru că locuitorii cerului sunt în relaţie de

prietenie. Avraam s-a numit prieten al lui Dumnezeu (Iacov 2:23).

Dumnezeu i-a vorbit lui Moise ca prietenului Său sincer (Ieşirea 33:11).

Vorbeşte şi Sfântul Ioan Botezătorul despre „prietenul mirelui“ (Ioan

3:29). Însuşi Domnul Iisus Hristos, pe pământ, a avut prieteni pe ucenicii

Săi, pe care nu i-a numit slugi, sau robi, ci prieteni, aşa cum citim în

Evanghelia de la Ioan când le-a spus ucenicilor, în cuvântarea de

despărţire, înainte de sfintele Lui patimi: „VOI SUNTEŢI PRIETENII

MEI“ (Ioan 15: 13-15) dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De ce a zis

DACĂ FACEŢI? Pentru că nu putem să intrăm în relaţie de prietenie cu

El, dacă nu facem ceea ce ne-a poruncit. Şi este normal, fiindcă iubirea

faţă de Domnul Iisus Hristos nu ne-o putem arăta decât împlinind

poruncile Lui. „ACELA CARE PĂZEŞTE PORUNCILE MELE,

ACELA ESTE CEL CARE MĂ IUBEŞTE“.

           A avut Domnul Iisus Hristos şi alţi prieteni?

Da, a avut. Şi este vorba de Lazăr, un credincios din vremea

aceea, care avea două surori, Marta şi Maria. Despre Lazăr, Mântuitorul

a spus atunci când surorile lui L-au anunţat că a murit: „LAZĂR

PRIETENUL NOSTRU A ADORMIT“. A zis Lazăr PRIETENUL

NOSTRU, adică al Lui şi al nostru. Domnul Hristos îl iubea mult pe

Lazăr. Învierea lui Lazăr ne arată că DOMNUL HRISTOS ESTE

DESCHIS SPRE OAMENI ŞI ÎI AŞTEAPTĂ ŞI PE EI SĂ FIE

DESCHIŞI SPRE EL, CU PRIETENIE.

             De ce avem aşa mare nevoie de prietenie?  

       Pentru că lipsa prieteniei creează conflicte, întrucât oamenii nu pot

să trăiască la nivel zero, adică la nivel de indiferent. În cazul în care

încearcă, greşesc. Oamenii pot fi ori duşmani, ori prieteni. Starea a treia

nu se întâlneşte pentru că Însuşi Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei căldicei

(Apocalipsa 3:15-16). Ori suntem prieteni, ori suntem duşmani.

Mântuitorul Hristos recomandă ca, respectivele conflicte să se rezolve pe

loc, să nu apună soarele peste ele. În rest, este periculos chiar în

nevinovăţia ta să rişti închisoarea: „Împacă-te cu pârâşul tău degrabă,

până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului

şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat

grăiesc ţie, nu vei ieşi de acolo până nu vei fi dat cel de pe urmă ban“

(Matei 5: 25-26).

                                     Cu cine eşti prieten?

         Sunt oameni care, la întrebarea „Cu cine eşti prieten?“ răspund:

CU TOŢI! Se spune, şi pe bună dreptate, că un prieten al tuturor, nu este

prietenul nimănui. DE CE? Pentru că nu se poate realiza această relaţie

decât într-un cerc restrâns şi numai în situaţia în care ceri şi primeşti.

Dacă măsori când oferi iubire şi respect şi aştepţi tot atât cât ai oferit, nu

poate fi vorba despre o prietenie. Cineva spunea IUBIREA NU

CALCULEAZĂ. Nu calculează, pentru că prietenul oferă împreună cu

iubirea lui, cu respectul lui, chiar şi inima lui. Un minunat exemplu este

epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel. Aici este vorba despre

un credincios din Colose pe nume Filimon, un om cu stare, un om de

vază, un om care avea mulţi sclavi. Din casa acestuia a fugit un sclav pe

ascuns, ba a mai şi furat ceva. În cele din urmă, aşa cum rânduieşte

Dumnezeu lucrurile, acest sclav, pe nume Onisim, a ajuns în închisoarea

în care era închis şi Sfântul Apostol Pavel care l-a convertit la creştinism

şi când să plece din închisoare, Sfântul Apostol Pavel l-a îndemnat să se

ducă la stăpânul lui. Şi-i scrie lui Filimon chiar o scrisoare, în care-i

spune aşa: „Deşi, având întru Hristos tot dreptul să-ţi poruncesc ce se

cuvine, din iubire îţi fac mai degrabă o rugăminte: Primeşte-l!“

(Filimon 1: 8-9-12). Primeşte-l pe el cum m-ai primit pe mine. Este ca şi

când i-ar fi spus: ori eu, ori el suntem acelaşi lucru. AŞA CEVA

TREBUIE SĂ SE ÎNTÂMPLE ÎN PRIETENIE, PENTRU CA

PRIETENIA SĂ FIE CU ADEVĂRAT CEVA DIN REALITATEA

RAIULUI.

                                   Care este esenţa prieteniei?

                    IUBIREA şi RESPECTUL constituie esenţa prieteniei. În

prietenie aceste elemente, respectiv iubirea şi respectul, trebuie să fie cu

RECIPROCITATE. Dacă nu-i reciprocitate, atunci nu-i prietenie. Poate

să-ţi fie cineva simpatic, îţi place cineva, ţi-e drag cineva, şi asta e o

bucurie pentru tine, dar trebuie să fie reciprocitate, căci altfel nu poate fi

vorba de prietenie. ÎN PRIETENIE OFERI ŞI PRIMEŞTI, adică

oferi iubire şi respect şi primeşti iubire şi respect. Dacă doar oferi dar

nu primeşti, nu poate fi vorba de o prietenie. Prietenia este trainică

atunci când este sinceră.

Cu ce am putea compara prietenia?

Cineva compara prietenia cu confluenţa a două râuri. Se şi spune:

„PRIETENIA ESTE CONFLUENŢA ÎNTRE IUBIRI“. Aşa cum

două râuri pornite de pe povârnişuri diferite de munte, pot ajunge să se

întâlnească într-un loc şi apoi merg în amestecul apelor, încât nu se mai

poate face deosebire între apa primului râu şi apa celui de-al doilea râu,

fiind o amestecare de ape, tot aşa-i şi în ceea ce priveşte iubirea şi

respectul între prieteni.

SE AJUNGE LA O CONFLUENŢĂ ÎNTRE IUBIRI.

SE AJUNGE LA O CONFLUENŢĂ ÎNTRE SIMŢIRI.

Fiecare trăieşte prietenia la nivelul lui. Însă, numai prietenia

umbrită de darul lui Dumnezeu şi întemeiată pe poruncile lui Dumnezeu

este SIGURĂ.

                            Prietenie sfântă

                 Se cunosc multe exemple de prietenii sfinte. În orice prietenie

adevărată a oamenilor credincioşi, legătura este făcută nu numai la

nivelul omului, ci şi din darul Domnului. SE FACE, AŞADAR, PRIN

DUMNEZEU. Dumnezeu nu poate fi absent dintr-o prietenie a

oamenilor credincioşi. Avem ca exemplu prietenia dintre Sfântul Vasile

cel Mare şi Sfântul Grigore de Nazianz, care atât de buni prieteni au fost,

încât se spunea despre ei, că au un suflet în două trupuri. Sufletele, le

erau apropiate prin iubire şi respect. Nu puteau să fie unul fără celălalt.

Se simţeau legaţi unul de celălalt. Aveau acelaşi drum: LA BISERICĂ

ŞI LA ŞCOALĂ. Aveau acelaşi scop: DESĂVÂRŞIREA CREŞTINĂ.

Au rămas în conştiinţa Bisericii ca un exemplu de prietenie adevărată.

Care este începutul iubirii?

Versetele biblice spun că prietenia este începutul iubirii: două fete

sunt prietene, doi băieţi sunt prieteni, două familii întreţin relaţii de

prietenie, două sate, două oraşe, două parohii se împrietenesc. Prietenia

cea mai puternică este prietenia dintre soţ şi soţie. Spunem chiar, că

prietenia cu valenţele cele mai mari, este cea dinte soţ şi soţie, pentru că

ea, căsătoria, anulează o stare pe care până atunci am numit-o prietenie.

Iată de ce Hristos ne-a iubit în aşa fel, încât Şi-a dat viaţa pentru

păcatele noastre, pentru păcatele tuturor oamenilor din toate timpurile. El

a ales ca permanenţă veşnică Trupul şi Sângele Său împărtăşite

oamenilor, să se prefacă din pâine şi vin. La îndemâna tuturor sunt aceste

elemente, fiecare cu simbolurile lui. Mântuitorul Hristos a făcut prima Sa

minune la o nuntă şi a început activitatea Sa pământească rezolvând

problema unei proaspete familii, adică problema vinului şi a transformat

apa în vin, datorie pe care o are mirele în permanenţă în familie.

Bărbatul, continuu trebuie să transforme apa în vin, adică ceea ce nu este

consistent, în ceea ce este consistent, ceea ce nu pare de folos, în ceea ce

este de folos. Sfântul Apostol Pavel merge până acolo încât aseamănă

relaţia HRISTOS-BISERICĂ cu relaţia BĂRBAT-FEMEIE. Deci,

Însuşi Hristos Dumnezeu ne-a îndemnat să ne iubim unul pe altul şi să

ducem prietenia la acest apogeu al iubirii ce face să transpară prin

celălalt. Acolo trebuie să ajungem noi. Acesta ar fi idealul, însă noi trăim

într-o lume în care oamenii nu întreţin prietenii adevărate. Lipsa acestei

prietenii adevărate, influenţează şi prietenia cea mai de dorit:

PRIETENIA SOŢ-SOŢIE. La cununie auzim îndemnul: „Iubiţi-vă

unul pe altul. Bărbaţilor iubiţi-vă femeile precum Hristos a iubit

Biserica“. E adevărat că nu este acolo un îndemn de genul celor

afirmate: „FIŢI PRIETENI!“ Însă prietenia este nu numai un început al

fluxului de sentimente, ci este şi o stare de permanentizare a iubirii.

DACĂ O FAMILIE ARE PROBLEME, E BINE SĂ SESIZĂM

IMEDIAT CĂ DE FAPT EI NU MAI SUNT PRIETENI, au pierdut

relaţia lor de prietenie, au intrat într-o rutină.

                           Cum văd bărbaţii azi femeia?

             Deşi au trecut aproape 2000 de ani de când cea mai sfântă femeie

care a putut exista vreodată, Fecioara Maria, a şters greşeala Evei, totuşi

oamenii nu şi-au modificat prea mult gândirea despre femeie. Chiar şi

poporul biblic a nedreptăţit femeia, „căci era creată după bărbat şi din

bărbat “. Să nu uităm că nu de bărbat a binevoit a se sluji Dumnezeu ca

să nască noul om, ci de femeie. O femeie L-a născut: Prea Sfânta

Fecioară Maria şi nici un bărbat născut din femeie nu s-a ridicat până

unde este acum Maica Domnului: „MAI CINSTITĂ DECÂT

HERUVIMII ŞI MAI MĂRITĂ FĂRĂ DE ASEMĂNARE DECÂT

SERAFIMII“. Oamenii au numit femeia în fel şi chip: de la „lucru

vorbitor“ în antichitate, până la „sexul slab“ în evul mediu, afirmaţie

inexactă şi incorectă, pentru că femeia nu este sexul slab, ci sexul fin,

pentru că, principala caracteristică a ei este fineţea, FINEŢEA

PSIHOSOMATICĂ. Deci, sub aspect trupesc şi sufletesc femeia este

finuţă şi unii bărbaţi uită acest lucru. Femeia este un „apostolat al

iubirii“. Când iubeşte se dăruieşte şi cât timp nu este înşelată, este gata

oricând de jertfă. Ba, chiar femeile au ceva caracteristic - INTUIŢIA.

Dacă bărbatul vrea să nu greşească, trebuie să meargă la soţie şi să

o întrebe: „Ce să fac în problema aceasta, să acţionez sau nu? “. Îţi

mai cere nişte date şi din trei vorbe îţi răspunde: da sau nu. De obicei,

spune, nu. Spunând nu, trebuie să asculţi. Dacă asculţi, ca bărbat, deja ai

reuşit să menţii pacea în familie. Dacă nu asculţi şi cumva ies lucrurile

pe dos, atunci o lungă perioadă de timp, este foarte complicat să mai

deschizi gura.

Cum ar trebui să ne alegem prietenul, respectiv viitorul soţ?

            Este ştiut că fiecare fată îşi doreşte un CĂMIN. Cuvântul cămin

exprimă mai mult decât căsnicia, exprimă o stare de comunicare intensă

cu ceilalţi, dar mai întâi cu tine. Când există un soţ, o soţie, copii există

probleme, dar există şi bucurii. Noi avem moştenire de la Sfântul Ioan

Gură de Aur 11 reguli canonice ale nunţii creştine: tinerii să se placă

mai întâi după criterii fizice, apoi după criterii morale, după aceea

dacă mai e loc şi după criterii intelectuale. A pus în prim plan aspectul

fizic şi nu pe cel moral sau intelectual, pentru că deşi Dumnezeu a creat

toate fetele frumoase şi toţi băieţii frumoşi, unor băieţi le plac anumite

fete şi unor fete le plac anumiţi băieţi. Deci, dacă nu pornim de la acest

criteriu în primul rând, nu vom reuşi să întemeiem o prietenie. Prietenia

dintre un băiat şi o fată trebuie să fie o „prietenie sfântă“, aşa cum o

vrea Dumnezeu. Ca orice om, prietenul sau prietena ta are şi defecte.

Întrebarea pentru tine este dacă poţi suporta aceste defecte. Dacă da,

atunci poţi întemeia o familie, dacă nu, mai bine te laşi păgubaş.

DACĂ NU NE ÎNDRĂGOSTIM CÂT SĂ SE DĂRÂME

STÂLPII CERULUI

PESTE NOI, NU TREBUIE SĂ NE CĂSĂTORIM!

                             La început le recomandăm împrietenirea şi apoi să se

îndrăgostească unul de altul, adică fata de băiat şi băiatul de fată. După

aceea, le recomandăm să se împrietenească şi apoi să se îndrăgostească,

şi iar să se împrietenească şi iar să se îndrăgostească, şi iar să se

împrietenească şi iar să se îndrăgostească şi tot aşa până la sfârşitul

vieţii, când se va face un bilanţ a tot ceea ce s-a întâmplat. Adesea vedem

pe stradă sau în parc, un bătrânel şi o bătrânică care se ţin de mână, îşi

vorbesc şi nu îi deranjează nimic din ceea ce este în jur. Ei sunt

îndrăgostiţi într-un anumit fel. EI AU ŞTIUT SĂ-ŞI MENŢINĂ

PRIETENIA.

    ESTE DEOSEBIT DE IMPORTANT ÎN ALEGEREA

PRIETENULUI RESPECTIV, A VIITORULUI SOŢ SAU SOŢIE,

    SĂ NU GREŞIM DIN START. 

                                            În acest sens spuneau Sfinţii Părinţi:

dacă ţi-l iei din Biserică, Biserică îţi va fi, dacă ţi-l iei din cârciumă,

cârciumă îţi va fi, dacă ţi-l iei de la Bingo, Bingo îţi va fi, de pe stadion

stadion îţi va fi etc. Ce înseamnă „BISERICĂ ÎŢI VA FI?“, înseamnă

un bun creştin ortodox, cu care vei putea vorbi aceeaşi limbă, adică, care

va şti că miercuri şi vineri este zi de post trupesc şi sufletesc, că

Duminica este post trupesc, că trebuie să ne rugăm dimineaţa şi seara,

trebuie să respectăm cele patru sfinte mari posturi ale anului, că

Duminica nu avem voie să lipsim de la Biserică... Cuviosul Azarie

spunea aşa: „Mi-ar fi mai bine să trăiesc cu fiarele decât cu oamenii

necredincioşi“.

                   Cum trebuie să vină prietenul la prietenă

                      şi cu atât mai mult soţul la soţie

      Prietenul trebuie să vină la prietenă şi soţul la soţie cu cât mai

multe flori, cât mai des posibil. De ce? Pentru că nu poate să vină cu

mâna goală la întâlnire, trebuie să vină cu ceva, cu un semn al dragostei.

Dragostea se manifestă şi material. Femeile, de la fetiţe şi până la cele

mai bătrâne femei, probabil dintotdeauna iubesc foarte mult florile, dar

nu le iubesc în mod obişnuit ca noi toţi. Şi noi bărbaţii iubim florile, în

sensul că ne plac florile.

Femeile le iubesc într-un fel anume, adică rupte şi dăruite.

Găsim la un sfânt părinte din secolul al III-lea afirmaţia că florile se

cuvin morţilor, dar a trecut aşa de mult din secolul III şi până în secolul

XX, încât sensul s-a schimbat, şi dacă s-a schimbat îl luăm aşa cum este.

Ducem flori în număr cu soţ morţilor şi pentru a face o distincţie clară,

ducem femeilor flori în număr fără soţ.

                           Există căsătorie perfectă? 

      Iată o întrebare foarte interesantă, ba chiar există cărţi care poartă

acest titlu: „CĂSĂTORIA PERFECTĂ“. S-au aventurat la această

temă când psihologi, când sociologi, când medici, însă soluţii concrete nau

reuşit să ne dea. De ce? Pentru că, aşa-zisa căsătorie perfectă nu există

decât întru Hristos, şi atunci despre familia creştină poate să vorbească

numai Biserica. De ce merge la unii căsătoria şi la alţii nu? Pentru că unii

tineri greşesc chiar din start nefăcând ceea ce ar trebui să facă. Adică,

băiatul sau fata care vrea să găsească un partener de viaţă, pentru o viaţă,

şi de fapt pentru o veşnicie să nu greşească ca şi Eva, care a uitat să

întrebe mai întâi pe Dumnezeu: „Doamne, iată, şarpele mă îndeamnă

să muşc din măr, Tu ce zici?“. Sau, măcar, Adam să-l fi întrebat:

„Doamne, iată, Eva mă îndeamnă şi pe mine să muşc din măr, Tu ce

zici să fac?“. Deci, trebuie să ne rugăm 40 de zile consecutiv citind

acatistul Domnului Iisus Hristos şi când ajungem la condacul 13 (care se

zice de trei ori) să-L rugăm folosind cuvintele noastre, cam aşa:

„Doamne, Tu Cel ce ştii toate, ajută-mă să-mi găsesc şi eu un soţ,

care să Te iubească mai întâi pe Tine şi apoi să mă iubească PUŢIN

şi pe mine şi de-oi fi pe o cale greşită, Tu să mă-ndrepţi pe cea

bună... etc“.

Foarte important este ca tinerii să-şi păstreze fecioria până în ziua

cununiei religioase, iar cu câteva zile înainte de cununie, mai ales dacă

au greşit unul cu altul împreunându-se, cel puţin să se spovedească şi

atunci vor veni cu sufletele curate în faţa Sfântului Altar. Cununia

religioasă şi nunta să nu se facă în nici un caz în posturile de peste an. Şi

le mai trebuie încă două lucruri foarte importante celor doi:

binecuvântarea părinţilor şi mai ales BINECUVÂNTAREA

PREOTULUI DUHOVNIC. Şi când a luat naştere noua familie,

bineînţeles după cununia religioasă, cei doi tineri, el şi ea, indiferent de

greutăţile acestei epoci de tranziţie, trebuie să se ancoreze în familie ca

de un lucru mântuitor, pentru că mântuirea sau căderea noastră ne-o

realizăm mai întâi de toate în familie. Părintele Stălinoae spune despre

familie că este „structura supremă a iubirii“.

                       Despre inimă ce putem spune?

               Inima este primul organ care apare în oul zigot şi trebuie să

vorbim despre ea, pentru că Însuşi Dumnezeu a ţinut cont de acest loc

cald al omului. Dumnezeu a creat-o pe Eva din dreptul acestui organ, din

cea mai apropiată coastă de inimă. Şi femeia nu trebuie niciodată să uite

acest lucru, şi ea nu uită pentru că poate să creeze mai departe această

stare de căldură care ajunge până la iubire, iubirea fiind starea supremă

în care Dumnezeu ne-a creat şi starea în care trebuie să rămânem. Când

femeia uită de unde este creată, din ce loc, atunci în familie nu există nici

măcar rază de iubire, pentru că femeia este dotată cu această putere de

iubire, omeneşte, am putea spune perfectă. Perfecţiunea în fapt nu poate

fi atinsă, pentru că numai Dumnezeu este perfect. Noi tindem spre

perfecţiune. Dacă femeia nu uită acest lucru, va putea să fie, ceea ce cei

vechi numeau „O PREOTEASĂ A IUBIRII“, adică „O VESTALĂ“,

o întreţinătoare a focului iubirii, cum erau în antichitate, când menţineau

focul sacru în temple. Aşadar, fiecare soţie poate să fie înlăuntrul

familiei o „vestală a iubirii“, o „preoteasă a iubirii“. Cei doi soţi se

încadrează în ego (eu) până în momentul în care apare copilul, care este

„FRUCTUL IUBIRII“. De atunci, Sfânta Treime are o reflectare în

acea familie şi în persoana ca atare, adică BĂIATUL trebuie să fie un

copil bun, un soţ bun şi un tată bun, iar FATA trebuie să fie o copilă

bună, o soţie bună şi o mamă bună. „Mama“ este cuvântul cel dintâi pe

care-l rostim toţi când ni se dezleagă limba prunciei. De fapt „MA-MA“

în limba ebraică înseamnă APĂ-APĂ şi nu este întâmplător, deoarece

corpul omenesc are în compoziţie trei sferturi apă şi un sfert alte

elemente. Cu excepţia celei care se călugăreşte, femeia nu-şi are

justificare dacă nu naşte, dacă nu este mamă, mamă care din copilul ei

trebuie să facă copilul lui Dumnezeu, adică un bun credincios creştin

ortodox, aşa cum ne îndeamnă în versurile sale poetul creştin-ortodox

Vasile Militaru:

Pe copil să-l ţii în frâne,

De vrei om la toţi să placă.

Nu-l lăsa orice să spună,

Nu-l lăsa orice să facă,

Nu-l lăsa după plăcere,

Unde vrea el să se ducă.

Din acelaşi lemn se scoate

Şi icoană şi măciucă.

        De ce nu trebuie un băiat şi o fată să se împreune

                   înainte de cununia religioasă?

            Un răspuns corect ar fi acesta: Pentru că aşa este rânduiala

Bisericii, aşa este şi rânduiala părinţilor noştri şi a strămoşilor

noştri. Şi apoi tinereţea şi fecioria sunt daruri pe care Dumnezeu o

dată le dă. Dar pentru a fi mai clar, să răspundem şi în alt mod. Este

uşor de constatat că ceea ce se întâmplă înainte de cununie, nu se mai

întâmplă după cununie, adică prietenia frumoasă, respectiv dorul după

celălalt, dorinţa de a te întâlni cu el, de a merge de mână, la plimbare etc.

Dacă există relaţii trupeşti înainte de căsnicie, toate celelalte vor înceta.

Împreunarea trupească înainte de cununie este ca şi când cineva s-ar

încununa pe la jumătatea pistei. Se compromite, aşadar, victoria, căci el

nu va mai avea timp să ajungă la capăt. Cel mai important aspect în

legătură cu această problemă este legat de Taina Cununiei, care

presupune binecuvântarea ca cei doi să se unească pentru totdeauna. În

momentul cununiei, bărbatul şi femeia se află cel mai aproape de Taina

Iubirii şi păcat că o percepem atât de puţin. Taina Iubirii este în esenţă

Dumnezeu Însuşi - după cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan:

„Dumnezeu este iubire“. La această binecuvântare tinerii sunt chemaţi

în a fi feciorelnici, căci altfel ei şi-au luat dinainte ceea ce, mult mai

generos, avea să le dăruiască Dumnezeu în momentul căsniciei. Şi-au

luat libertatea, cred ei, în virtutea unui drept, zicând: „Am dreptul, de ce

n-aş face-o? Sunt liber! Sunt stăpân pe trupul meu, pe sufletul meu

!...“ etc.

„FUGIŢI DE DESFRÂNARE! ORICE PĂCAT PE CARE-L

VA SĂVÂRŞI OMUL ESTE ÎN AFARĂ DE TRUP. CINE SE

DEDĂ ÎNSĂ DESFRÂNĂRII PĂCĂTUIEŞTE ÎN ÎNSUŞI

TRUPUL SĂU. SAU NU ŞTIŢI CĂ TRUPUL VOSTRU ESTE

TEMPLU AL DUHULUI SFÂNT CARE ESTE ÎN VOI, PE

CARE-L AVEŢI DE LA DUMNEZEU ŞI CĂ VOI NU

SUNTEŢI AI VOŞTRI? CĂCI AŢI FOST CUMPĂRAŢI CU

PREŢ! SLĂVIŢI, DAR, PE DUMNEZEU ÎN TRUPUL

VOSTRU ŞI ÎN SUFLETUL VOSTRU, CARE SUNT ALE LUI

DUMNEZEU“ (1 Corinteni 6:18-20).

„DE VA STRICA CINEVA TEMPLUL LUI DUMNEZEU,

ÎL VA STRICA DUMNEZEU PE EL, PENTRU CĂ SFÂNT

ESTE TEMPUL LUI DUMNEZEU, CARE SUNTEŢI VOI“

(1 Corinteni 3:17).

După cum se vede din versetele de mai sus, Împărăţia Cerurilor se

ia cu efort şi cu străduinţă (Matei 11:30) şi apoi „FIECARE VA DA

FRAŢILOR, SOCOTEALĂ DE SINE LUI DUMNEZEU“ (Romani

14:12).

           Un om care conştientizează relaţia cu Dumnezeu, oricât de puţin

sau oricât de mult, îşi va da seama că frumuseţea existenţei nu este a-ţi

lua, ci de a ţi se da, de a primi ca dar, pentru că în momentul în care îţi

iei, tu iei dreptul celuilalt de a-ţi da. Aşadar, consumând întâlnirea

trupească înainte de cununia religioasă, tinerii zădărnicesc darul pe care

în mare parte Dumnezeu este pregătit să-l dăruiască la cununie.

Amărăciunea pe care o trăieşte un cuplu care consumă întâlnirea

trupească înainte de cununie, noi preoţii duhovnici o cunoaştem din

Taina Sfintei Spovedanii. Abia atunci acel cuplu conştientizează, ce

lucru extraordinar a pierdut. Întâlnirea trupească este mai întâi de toate o

manifestare foarte egoistă a eu-lui nostru. Trebuie făcut exerciţiul

dragostei curate. Altfel vă veţi întâlni foarte greu cu ea după cununie.

Omul este neputincios mai ales trupeşte şi atunci când i se va da frâu

liber relaţiei trupeşti foarte greu se va înfrâna şi va putea să mai cultive

cu insistenţă relaţia aceasta frumoasă.

Întrebaţi-i pe cei căsătoriţi să vă spună cât visează la întâlnirile

dinainte de căsătorie. Ce plăcere să strângă pentru prima dată o fată de

mână. Cu greu mai întâlneşti lucrurile acestea în căsnicie. Dacă se face

această înaintare unul către altul înainte de căsnicie, ea va dura şi după

aceea. Dacă nu se face şi ne grăbim cu împreunarea trupească, vom fi

nişte învinşi. Mărturia tuturor acestora, este aceea de regret că au făcut-o

înainte de timp.

      Bărbatul şi femeia - tipuri complementare de existenţă

„Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; a făcut bărbat

şi femeie“ (Facerea 1:27). „Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine

să fie omul singur“ (Facerea 2:18). Şi bine a mai zis Dumnezeu

fiindcă: „singurătatea înseamnă suferinţă“.

În cei doi, bărbatul şi femeia, se completează în mod armonios

calităţile unuia cu ale celuilalt. Părintele Stăniloae spune că „CEI DOI

SE IUBESC PENTRU CĂ NU-ŞI SUNT UNIFORMI“. Iubirea este

deci un schimb de fiinţă, o întregire reciprocă. Iubirea îmbogăţeşte pe

fiecare pentru că primeşte şi dăruieşte la nesfârşit, pe când ura sărăceşte,

pentru că nu dă şi nu primeşte nimic. Bărbatul găseşte în femeie o taină

nedefinită. Căsătoria este în acelaşi timp dragoste şi ajutor, bucurie de

celălalt şi răbdare a lui. În iubire amândoi devin tari. Bărbatul este prin

fire un extatic, adică îşi exteriorizează ideile şi trăirile, pe când femeia

este o fire enstatică, adică trăieşte mai mult în interior. Spune Paul

Evdochimov că specificul bărbatului este a acţiona, iar specificul

femeii este a fi şi aceasta este starea religioasă prin excelenţă.

Bărbatul se poate împlini prin munca pe care o pune în slujba

lumii, a umanităţii, pe când femeia se simte împlinită cu adevărat doar în

familie, prin maternitate şi dragoste, în folosul soţului şi a copiilor. Dacă

vocaţia bărbatului este mai mult de a îmbogăţi lumea cu idei, vorbe şi

date, femeia dăruieşte fapte şi suflet, îşi dăruieşte familiei şi lumii chiar

sufletul ei.

                 Iubirea - podoabă a frumuseţii sufleteşti

          1. Iubirea împodobeşte totul. Când se îndrăgosteşte, omul îl vede

pe celălalt în chip frumos, îl vede cu ochii iubirii, îl vede aşa cum este

celălalt în inimă. Şi, într-adevăr, nu putem cunoaşte profund pe cineva

decât prin iubire, iubirea fiind adevărata putere de pătrundere în lumea

interioară a celuilalt, în tainele universului său sufletesc, în eul lui.

        2. Iubirea, parcă ne-ar da aripi, pentru că iubind pe cineva,

începem să-i iubim pe toţi şi totul în lume se umple de lumină.

         3. În iubire se găseşte ascuns germenele şi puterea aceea enormă

de transformare. Cei mai reci şi mai aspri oameni, când simţământul

iubirii începe să prindă viaţă în sufletele lor, se schimbă.

         4. Iubirea ne face să privim lumea cu alţi ochi. Când se aprinde în

noi iubirea, toate celelalte trec pentru noi pe al doilea plan.

         5. Legea iubirii face din sufletul celuilalt o oglindă în care se văd,

de fapt, amândoi. Se descoperă a fi amândoi frumoşi, atât trupeşte cât şi

după suflet. Cei doi se recunosc în dublă ipostază: iubiţi, iubind.

          6. Iubirea umanizează. Omul devine om iubind şi este om atât

timp cât iubeşte.

Mulţi bat la porţi închise lor pentru totdeauna „cerşind“ iubirea

unor persoane care nu vor sau nu pot să le-o ofere şi fac aceasta cu o

intensitate proporţională cu vehemenţa refuzului.

                  Divorţul - atentat la adresa familiei

        Contrar cununiei religioase este divorţul. Ce putem spune despre

el? Divorţul este un atentat foarte grav la adresa familiei. Tragedia mare

este că în el oamenii văd o soluţie, ori divorţul este un eşec, este poate,

cel mai tragic eşec. Divorţul nu este un început, este un sfârşit, un sfârşit

în faţa căruia trebuie să ne recunoaştem învinşi, oricine ar fi legal de

vină. Cei doi sunt învinşi, sunt învinşi la capitolul cel mai important al

vieţii lor. Atât în Biserica Ortodoxă, cât mai ales în Biserica Romano-

Catolică, divorţul este interzis. Cu toate acestea, sunt familii ortodoxe

care divorţează. Într-un timp mai mult sau mai puţin apropiat de

momentul cununiei şi în familia creştină ortodoxă pot apărea păcate, care

fac să dispară legătura dragostei dintre cei doi: adulterul, avortul ş.a.m.d.

Şi Biserica se confruntă cu toate acestea, Biserica fiind noi toţi.

LUCRURILE NU MERG BINE, PENTRU CĂ NOI ÎNŞINE NU

MERGEM BINE. Există astăzi forţe dinăuntru şi din afara ţării care vor

să atace unitatea familiei, adică ceea ce este unire, şi atunci este mai uşor

să divorţezi, ba chiar sunt facilităţi destule: e permis să-ţi împarţi averea

împreună adunată, eventual, se uşurează totul ducându-se copiii, „fructul

iubirii“, la un orfelinat sau la un cămin. De aceea, trebuie să medităm

cum ar trebui să începem o prietenie sau cum să o transformăm pe cea

existentă în chip ideal.

                                          În concluzie:

              Aceasta este viaţa pământească, binecuvântată de

         Dumnezeu: flăcăul să-şi caute o mireasă şi fecioara un mire,

            însă iubirea dintre un băiat şi o fată nu trebuie să aibă la

            bază păcatul, ci iubirea creştinească, fără împreunare

           trupească până la cununia religioasă deci temelia familiei

         trebuie să fie o iubire sfântă, măreaţă, bazată pe respectarea

             poruncilor sfinte dumnezeieşti şi nu a poftelor păcătoase.

BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; G. Habra, Iubire şi senzualitate; Teofil

Pârâian, Constantin Tănase şi Ion Coman, Conferinţe despre prietenie.

               Completare la cateheza ”Despre prietenie”

         Tertulian, enumerând dezavantajele căsătoriei între o persoană

credinciosă şi una păgână (sau una necredincioasă) a spus: „Unde este

pomenirea lui Dumnezeu? Unde este chemarea lui Hristos? Unde este

hrănirea credinţei prin citirea Sfintei Scripturi? Unde este adăparea

Duhului? Unde este proslăvirea lui Dumnezeu?“.

                         Mucenicia Sfintei Eufrasia fecioara

        Sfânta Eufrasia a fost din cetatea Nicomidiei, în vremea împărăţiei

lui Maximian (286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune

obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos. Şi, fiind prinsă de

închinătorii la idoli, a fost silită să aducă jertfă zeilor, dar nesupunânduse,

a fost bătută cumplit, dar ea a răbdat aceasta cu bărbăţie. Apoi, dată a

fost spre a fi batjocorită de un barbar, şi acesta a dus-o pe ea la casa sa.

Iar ea, neîncetat, în mintea ei, se ruga Preacurat Mirelui său, lui Iisus

Hristos, ca să-i păzească fecioria ei nestricată.

        Deci, când barbarul acela s-a închis în casă, Sfânta l-a rugat pe el să

o aştepte pe ea puţin, făgăduind să-i dea o buruiană pe care, de o va purta

cu el, nu-l va răni pe el nici o armă a duşmanului, zicând ea despre sine

că este fermecătoare. Iar barbarul i-a zis ei: „Îmi vei da pe urmă

buruiana aceea“. Dar înţeleapta fecioară a răspuns: „Nu este cu putinţă

să fie găsită buruiana aceea de femei nefecioare, ci numai de fecioare

nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic

nu lucrează“. Şi a lăsat-o barbarul până ce-i va arăta acea buruiană.

Atunci Sfânta ducâdu-se în grădină şi adunând nişte buruieni, pe care lea

găsit acolo, i le-a adus. Iar el i-a zis: „Cum voi şti că sunt adevărate

cele spuse de tine?“ Ea şi-a pus buruienile pe gâtul său şi i-a zis lui: „Ia

o sabie ascuţită şi repezind-o tare cu amândouă mâinile, loveşte în

gâtul meu cât vei putea, şi din aceasta vei vedea căci cu nimic nu mă va

vătăma sabia ta“.

              Iar el, crezând cuvintele ei, a luat sabia şi a dus-o la capul sfintei

fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a tăiat cinstitul ei cap. După care,

cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâşnea din dinţi; dar ce folos,

pentru că înţeleapta fecioară s-a dus neîntinată către Mirele său Hristos,

lăsând minunat chip de întreagă înţelepciune, voind ca mai bine să

moară, decât să-şi piardă fecioria. (P.S. Andrei Andreicuţ - „Mai putem

trăi frumos?“; Danion Vasile - „Cartea Nunţii“).

                        Citate despre prietenie

► „Poartă-te cu prietenii aşa cum faci cu picturile. Aşează-le în

lumina cea mai bună“ (Jeanne Churchill 1854-1921).

► „Cea mai rea singurătate este să fii lipsit de o prietenie sinceră“

(Francis Bacon 1561-1626).

► „Nu contează atât de mult ajutorul prietenilor cât încrederea că

ne vor ajuta“ (Epicur 341-270 î.d. Hr).

► „Prietenii pe care-i poţi suna la patru dimineaţa sunte cei care

contează“ (Marlene Dietrich 1904-1992).

► „Când un prieten te roagă, nu există mâine“ (George Herbort

1593-1663).

► „Prietenul adevărat este cel care vine când toţi ceilalţi pleacă“

(Walter Winchell 1879-1972).

► „În durere poţi să te îngrijeşti şi singur, dar pentru a simţi

adevărata valoare a bucuriei trebuie să ai pe cineva cu care s-o

împarţi“ (Mark Twain 1835-1910).

► „Prietenii rămân prieteni pentru că nu se amestecă unul în

viaţa celuilalt“ (Richard Alan).

► „Viaţa nu reprezintă nimic fără prietenie“ (Cicero 106-43 î.d.

Hr.).

► „Dintre toate lucrurile pe care înţelepciunea ni le pune la

dispoziţie pentru a ne face viaţa cu adevărat fericită, cel mai însemnat

este prietenia“ (Epicur 341-270 d.Hr).

► „Nici nu mă îndoiesc că mi-am meritat duşmanii, dar nu cred

că mi-am meritat prietenii“ (Walt Witman).

                                         Despre divorţ

               Atunci când diavolul pierde un om, se luptă din răsputeri să-l

câştige. Aşa se întâmplă şi cu cei căsătoriţi, care duc o viaţă şi trăiesc

cu frica lui Dumnezeu. Diavolul i-a pierdut prin Taina Sfintei

Cununii, cei doi sunt un trup. Diavolul i-ar fi plăcut să trăiască în

curvie, să nu facă copii, să nu meargă la Biserică şi acum e turbat de

mânie. Nu vă grăbiţi să divorţaţi chiar dacă uneori căsnicia nu merge

bine. Dumnezeu ne dă o Cruce la fiecare şi dacă nu vrem să o ducem,

fugim de ea, dăm peste necazuri şi mai mari; să nu credeţi că găsiţi

altul mai bun - din rău în mai rău merge.

După căsătorie, tinerii nu au voie 8 zile să se apropie de cele sfinte,

să aducă preot în casă, să vină la Biserică. La a 8-a zi după cununie se

face molifta, viaţa devine normală. Se mai opresc de la cele sfinte în ziua

în care cei doi se unesc trupeşte.

Fetelor, păziţi-vă fecioria. Mai demult, când te întâlneai cu o

fată, se roşea toată când te vedea, dacă o ţineai de mână tremura de

emoţie, se întâmpla să o săruţi după ce era soţia ta. Toate aveau

farmecul lor. Nu-mi amintesc să se fi plâns bărbaţii că s-au plictisit

de soţiile lor, că nu le mai plac. Era multă decenţă în ţinută;

bărbatul vedea femeia dezbrăcată doar când se unea cu ea, aşa erau

rochiile lor făcute. Acum nu mai trebuie să dezbraci o femeie că e

aproape goală de la început. Unde este bunul simţ de altă dată?

             Fata care nu se păstrează fecioară până la căsătorie, nu are

dreptul să poarte rochia de mireasă şi nici voalul pe cap, ci o rochie

obişnuită şi batic, pentru că i-a plăcut să fie femeie. Rochia de

mireasă şi voalul mărturisesc neprihănirea fetei şi castitea ei. Din

cauza păcatului se scârbeşte şi Duhul Sfânt să se coboare în timpul

cununiei peste cei doi întinaţi; nu se poate revărsa în acel moment

darurile căsătoriei care se cer prin rugăciunile de la slujba cununiei

de către preot.

                                      Doi prieteni

      Te rog să nu mergi înaintea mea pentru că nu ştiu dacă am să mă pot

ţine după tine, te rog să nu mergi nici în urma mea fiindcă nu ştiu dacă

am să pot să te conduc, te rog să mergi alături de mine, umăr lângă umăr,

pentru că aceasta este prietenia adevărată.

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul

meu, Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie. Amin!

CAND TI-E SUFLETUL RĂNIT

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   Cand ti-e sufletul ranit,
De cel care l-ai iubit,
Nu mai cauta la el,
Ci priveste catre Cel,

Care-a coborat din Slava,
Sa bea cupa cu otrava,
Care-a venit din Tărie,
Ca sa-ti poarte Crucea, Tie!

   Si pe El, L-au parasit,
Cei pe care i-a iubit!
Cine s-a dus sa-L ridice,
Cand era cazut sub Cruce?

Numai Simon Cirineul,
i-a mai luat din spate,
 greul, Pe tine te-o vindeca,
Chiar Hristos, cu mana Sa!

   Nu mai plange-n suferinta,
Ridica-te prin Credinta,
 Pentru al tau sufletel
El v-a cobori din Cer,

Si cand nu vei mai putea,
Iti va sterge lacrima!
Si-ti va da, cu mult mai mult,
Decat ceea ce-ai pierdut!

   Iti va da Iubirea Sa,
 Care te va vindeca!
Si in loc de desfatari,
Vor fi binecuvantari,

Si in loc de doruri grele,
Va fi a Sa mangaiere,
Nici un om nu-ti poate da,
O Iubire ca a Sa!

   Ca iubirea omeneasca,
Nu-i curata, nici cereasca,
Doar a Domnului Iubire,
 Este mai presus de fire!

El ne-a pus masura-n toate,
Si in simturi si in fapte,
 Dar ne-a lasat mostenire,
Nesfarsita Sa Iubire!

   Nu ne-a pus masura-n ea,
Ci ne-a dat porunca grea,
S-o-mpartim, s-o risipim,
Si dusmanul sa-l iubim,

Insa nu iubim curat,
Patimasi ne-am invatat,
Nu stim a iubi ca El,
Care-a coborat din Cer.

                     Preot Ioan.

BINECUVANTARE si SFAT DUHOVNICESC

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   Dumnezeule, milostiveste-Te spre noi si ne binecuvanteaza, lumineaza fata Ta peste noi si ne miluieste. Dumnezeu si Maica Domnului sa-ti umple sufletul de PACE Sfanta, BUCURIE Sfanta si LUMINA Sfanta. 
Amin si Aliluia.

   Bucuria mea, te indemn sa ceri in rugaciunile tale ca Dumnezeu sa-ti daruiasca inainte de toate SMERITA CUGETARE. Sporirea duhovniceasca nu este nimic altceva decat dobandirea smereniei (sa nu te mandresti, sa nu te trufesti in sinea ta, sa nu primesti laude...). De vreme ce Sfantul Apostol Pavel spune: "Ce ai pe care sa nu-l fi primit? (de la Dumnezeu)" (1 Corinteni 4:7) si "Necurat este inaintea lui Dumnezeu tot cel cu inima inalta" (mandru). 

Sa-ti amintesti cata smerenie a aratat Domnul slavei, Iisus Hristos, cand S-a facut om si a rabdat ocari si clevetiri, pana la moarte pe Sfanta Cruce. Smerenie este cand spui: ASA-MI TREBUIE PENTRU PACATELE MELE! Toti Sfintii lui Dumnezeu au aratat desavarsita smerenie, pentru care s-au si Sfintit, incredintandu-ne pe noi ca nu exista alta cale de mantuire decat aceasta. Il rog pe Dumnezeu sa-ti dea SMERENIE si sa ti-o dea din belsug.
Amin si Aliluia.
                      Preot Ioan.

CUVANT DE INVATATURA..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

    OMUL, NU  ARE LINISTE IN SUFLET daca nu cauta toata viata sa-i multumeasca pe altii, daca nu are o constiinta impacata (prin Spovedanie) si daca nu-L pune pe Hristos pe primul plan, in tot ceea ce face, zicand: "CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU!"

     OMUL  SLAB  LA  MINTE SI INCREZUT, nu socoteste ca tot ce i se intampla INGADUIT DE DUMNEZEU, ci se supara, se manie, se tulbura, carteste si nu primeste, chiar de i-ar fi de folos.

    OMUL INCREZUT SI MANDRU, prin neascultare se prinde de o creanga uscata si nu stie ca sfatul parintelui duhovnic (uneori sfatul mai multor preoti), este sfatul Lui Dumnezeu.

   MANDRIA ESTE UN PACAT LUCIFERIC si se manifesta atunci cand te increzi in tine, in mintea si puterile tale; cand socotesti ca esti mai priceput decat altul, mai bun decat altul, mai sporit in fapte bune si mai placut lui Dumnezeu decat altul.

   SA  NE  SMERIM, FRATILOR, fiindca cel mandru nu se poate mantui! Sa ne plangem pacatele noastre aici, ca sa nu le plangem acolo, iar dincolo, sa ne bucuram in veci, fiindca dupa plecarea noastra din trup, TOTI  NE  VOR  UITA.

   SA NU NE PUNEM NADEJDEA IN OAMENI, ci numai in Domnul! Ca omul se schimba: AZI  ITI  DA si  MAINE  ITI  CERE; AZI  TE  LAUDA si  MAINE  TE  OCARASTE, deci: "TOT  OMUL  ESTE  MINCINOS“ (Psalm 115). Noi sa ne punem nadejdea in mila Lui Dumnezeu si nu vom gresi niciodata!

   Sa va ajute Dumnezeu cu harul Lui sa va folositi de restul vietii, sporind in fapte bune si mai intai in smerenie si dragoste, ca sa va mantuiti sufletele voastre si sa folositi si pe altii, indemnandu-i spre Iisus Hristos (Sfantul Parinte Paisie Olaru: 1897-1990).

DA SI NU; NU SI DA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   Bucuria mea, sa nu uiti aceste cuvinte minunate:

Dupa chip cunosti o FLOARE, 
CIOCARLIA, dupa cant,
AURUL,dupa culoare,
 si pe OM, dupa cuvant!


   "DA SI NU; NU SI DA,
Nu se pot inmanunchia,
Nu poti fi cum ai vrea tu,
 Nu poti fi si DA si NU, 

Cand iubirea zice "HAI!", 
Lenea zice sa mai stai,
 Cand Iisus vrea sa lucrezi,
 Lenea zice sa mai sezi.

BUN SI RAU; RAU SI BUN, 
Cand se aduna se rapun,
Nu poti da sufletul tau,
Celui Bun si celui Rau,

Hristos vrea copii cuminti,
 Iar Satana vrea sa minti,
Hristos, vrea sa fii cu Har,
Iar Satan, sa fii murdar.

 Rai si Iad; Iad si Rai,
Nu-s acelasi drum si grai.
Pe Hristos daca il ai,
Scapi de Iad si mergi in Rai,

De esti cu Hristos in gand,
Nu poti fi si Rau si Bland,
DACA-I DAI IUBIREA TA, 
SPUNE TODEAUNA DA!"

   La chemarea lui Dumnezeu (Vino dupa Mine!), sa spunem: DAAA! si sa mergem la El, fara intarziere sau amanare.
   Sa-L avem pe Iisus Hristos in inima noastra, sa fie CU NOI, sa fie LANGA NOI si IN NOI, in toate incercarile vietii noastre.
   Sa spunem NUUU!, cu hotarare ispitei care ne trage la pacat. Amin si Aliluia!

                      Preot Ioan.

A POSTI INSEAMNĂ:

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Metanoia,
 Sa-ti tai voia;
Infranare;
 Nemancare;
Abstinenta;
 Inocenta;
Carantina;
Suflet in lumina,
Fapta buna;
A-ti pune cununa;
 Smerit act de cult;
Sa te rogi mai mult;
Sa-ti speli bine fata;
 Sa iti schimbi viata;
Sa-ti adaptezi traiul,
Sa dobandesti raiul,
Sa traiesti frumos;
Sa fii cu Hristos;
multa darnicie,
Viata-n liturghie;
Cumpatare,
 Aa da de mancare,
Sa nu mai cartesti,
 Mereu sa iubesti,
Viata in Hristos,
 Sa fii omenos,
Un trai filocalic,
A fi mult mai darnic,
Sa fii om smerit,
Sa fii fericit,
Sa urci pe Tabor,
Suflet mai usor,
Sa porti Sfanta Cruce,
 Pace a aduce,
Jertfa pe altar,
Tu sa fii un dar,
Sa fii ca o floare,
Sarea din mancare,
A fi milostiv,
Sa fii pozitiv,
Virtuozitate,
 A face dreptate;
A fi auster,
 Avutie-n cer,
A nu gusta din pom,
 A fi pururi Om,
A fi bun si drept,
A fi intelept;
Sa stii cine esti,
Sa te spovedesti;
Inima smerita,
Viata implinita,
Drum spre inviere,
 Fagure de miere,
Buchet de virtuti,
 Cale catre Sfinti,
Ruga ne-ncetata,
Viata preacurata,
 Mare bucurie,
 Sfanta Liturghie;
Viata sihastreasca,
Cale ingereasca;
A fi in Hristos,
 sa fii sanatos;
Isihie-n suflet,
liniste, nu urlet;
 La moarte sa cugeti,
Capul sa vi-l ungeti,
Fata v-o spalati,
 Curat sa umblati;
cu Hristos sa fiti,
Sa va mantuiti.

Prof. Ciortan Elena

PENTRU CE POSTESC?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

1. Mai întâi, postesc pentru că e poruncă a Bisericii să postesc. Fac ascultare, pentru că fără ascultare nu există mântuire. Pot să mănânc verdețuri tot anul. Totuși dacă eu mă înfrânez pentru că AȘA VREAU EU, sunt vegetarian, nu sunt creștin postitor. Creștin este cel care face ce-i poruncește Sfânta Biserică, nu cel care-și împlinește propriile fantezii!

2. Postesc pentru că vreau să mă apropii mai mult de Dumnezeu. El este mereu aproape de mine, dar EU, dacă vreau să mă apropii de El, trebuie să postesc. Uite, nu am văzut vreun sfânt în Biblie care să se fi apropiat de Dumnezeul Cel Viu fără post! M-a uimit descrierea vieții lui Moise.. Ca să primească Tablele Legii a postit patruzeci de zile! Iar când le-a spart datorită supărării, văzându-și poporul în destrăbălare, a postit din nou încă patruzeci de zile! Prin aceasta oare nu ne învață Scriptura că abia după patruzeci de zile de post ne putem apropia de Dumnezeu?.. De ce nu treizeci de zile? De ce nu douăzeci? O fi vreun motiv dacă Dumnezeu a învățat pe sfinții Săi să facă AȘA.. Știu, în timpul anului nu postim și tot ne apropiem de Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru! Da, așa este, dar aceasta se datorează marii milostiviri dumnezeiești. Dar de două ori pe an se cade să urmăm calea marilor sfinți, postind câte patruzeci de zile. Ei nu mâncau nimic, asta însemna POST la sfinți, să nu mănânci nimic. Noi postim evitând doar unele alimente, nu pe toate. Deci e ușor de ținut postul nostru. 

3. Postesc pentru că vreau să-mi demonstrez MIE ÎNSUMI că pot! Dar ce, am ajuns un dependent de carne?.. Chiar nu am atâta putere ca să mă rețin de la mâncatul unor alimente? Păi dacă nu pot un lucru atât de nesemnificativ, cum o să fiu eu capabil să-mi dau viața pentru Hristos?.. Ce se va alege de mine în cazul unei persecuții împotriva creștinilor? Mă voi lepăda de Dumnezeu? Vai de mine! Postesc, și astfel voința mea se întărește. Și fiind puternic la suflet, voi putea să fac apoi lucruri mult mai mari decât postul..

4. Postesc, pentru că mă pregătesc pentru Împărăția Cerurilor! Domnul Iisus Hristos ne-a îndemnat pe toți: "Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor"! Iată, eu am luat în serios îndemnul Său, pentru că eu CHIAR ÎMI DORESC să intru în viața veșnică alături de Hristosul meu! În post eu voi căuta să-mi amintesc păcatele, mă voi întrista pentru ele, le voi mărturisi duhovnicului la spovedanie. Voi încerca "să pun început bun" vieții mele.

Da, dragii mei, fiecare post al Bisericii reprezintă o altă ocazie ca să punem început bun vieților noastre.. Să o luăm de la capăt, cu mai mare râvnă, cu mai mare entuziasm, cu mai mare zel pentru Dumnezeu. "Împărăția lui Dumnezeu se silește, iar silitorii o răpesc pe ea", a afirmat Domnul nostru. Adică cei ce "asediază" Împărăția lui Dumnezeu, asaltând-o cu tot arsenalul de fapte bune (post, milostenie, iertarea vrăjmașilor, rugăciune), până la urmă vor patrunde în ea..
Așa să ne ajute pe toți Mântuitorul nostru Iisus Hristos, amin.

Preotul Sorin Croitoru, Mantova (Italia)

LUME, NEGUSTOR DE RELE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Lume, negustor de rele,
cum m-ai înşelat cu ele,
mi-ai promis de toate cele
şi mi-ai dat amar şi jele.
Mi-ai promis mare şi sare
şi mi-ai dat lacrimi amare,
mi-ai promis averi şi strâns
şi mi-ai dat amar şi plâns,
mi-ai promis şi mi-ai promis,
dar minciună-i tot ce-ai zis;
c-ai zis până te-am crezut
şi-apoi m-ai lăsat căzut,
ai zis cât ţi-am fost pe plac
şi-apoi m-ai lăsat sărac,
ai zis până m-ai minţit
şi-apoi m-ai lăsat zdrobit.
Lume, negustor de rele,
tu strâmbaşi căile mele,
să mă duci la iad cu ele,
să mă-ngropi în chinuri grele.

…De n-ar fi-avut Dumnezeu
milă de sufletul meu,
unde-aş fi ajuns să zac,
n-ar şti nime-n veac de veac.
Fie Domnul lăudat,
c-a fost bun şi m-a scăpat,
fie Domnul preamărit,
c-a fost bun şi n-am pierit.

Traian Dorz

AM PĂLMUIT O VREME, OBRAZUL LUI HRISTOS

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Ce mare e curajul care ti-l da iubirea
Atunci când al tău suflet doreste mântuirea,
Ce mare e odihna când trupul istovit
Se-ntoarce cu căinta la Cel ce la zidit.

Doar Tu vei sterge, Doamne, si colbul si durerea
Iar sufletul in Tine, afla-va mângaierea
Si lacrima Vei sterge cu multă gingăsie
In suflet picura-vei o sfântă bucurie !

Ce mare e uimirea acelui ce s-a-ntors
Din iadul de păcate, la pieptul lui Hristos,
Si află dintr-o dată ce-nseamnă mântuirea
Si pentru el, atunci, s-a răstignit Iubirea

O..ce durere simte un suflet innoit
Când află că pe Cruce si el Te-a tintuit
Cu fiecare clipă iubind păcatul lui
In trupul răstignit si el bătea un cui...

Eu sunt acela Doamne, sărmanul păcătos
Ce-am pălmuit o vreme obrazul lui Hristos
Si de-as putea, m-as pune eu azi, in locul Lui
Să simt si eu durerea si rana de la cui !

Eliana Popa

Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor

Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele slujitorilor sfintelor altare

Citiţi un material despre veşmintele pe care le îmbracă slujitorii sfintelor altare în cadrul serviciilor divine, într-un interviu oferit de pr. asist. univ. drd. Cezar Pelin de la Catedra de Liturgică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Verdele simbolizează culoarea vieţii şi a Sfântului Duh. Se îmbracă veşminte de culoare verde la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt


Părinte, ce semnificaţie are reverenda preotului? Aceasta trebuie purtată în permanenţă?

Ca orice uniformă, şi cea preoţească vorbeşte despre misiunea celui care o poartă, despre misiunea spirituală, pe care o are de îndeplinit clericul. Cu privire la obligativitatea purtării reverendei, după părerea mea sunt anumite momente în care nu este adecvat acest lucru - în parcul de joacă, atunci când mergi cu copiii la plimbare, în spaţiile comerciale sau, pur şi simplu, când mergi pe stradă, mai ales în condiţii meteorologice nefavorabile. Dacă la biserică avem o altă reverendă, de schimb, atunci datele problemei se schimbă. În orice caz, purtarea reverendei trebuie să ofere şi să primească respect şi consideraţie, mai mult decât să pricinuiască sminteală şi expunere fără temei.

Epitrahilul, veşmântul fără de care preotul nu poate săvârşi nici o slujbă

Care sunt şi ce rol au veşmintele slujitorilor sfintelor altare?

Veşmintele liturgice sunt elemente speciale de vestimentaţie pe care le îmbracă slujitorii altarelor, în cadrul cultului divin public. În cadrul slujbelor divine, diaconul îmbracă 3 veşminte: stihar, orar şi mânecuţe, preotul, 5 veşminte: stihar, epitrahil (popular patrahir sau patrafir), brâu, mânecuţe şi felon sau sfită, iar arhiereul îmbracă 7 veşminte: stihar, epitrahil, brâu, mânecuţe, omofor mare şi mic, sacos şi mantie, precum şi o serie de insigne sau ornate - bederniţă, cruce, engolpion, mitră şi cârjă.

Stiharul este un veşmânt lung, cu mâneci largi, care acoperă întregul corp. La diaconi, stiharul simbolizează strălucirea şi curăţenia spirituală a îngerilor. La preoţi, are un alt simbolism - strălucirea lui Dumnezeu şi viaţa vrednică de admiraţie pe care trebuie să o posede cel ce îl poartă, iar la arhierei, semnifică luminarea şi curăţia lui Hristos şi a îngerilor Săi.

Orarul are forma unei fâşii înguste de stofă, veşmânt specific treptei diaconeşti. El simbolizează firea cea nevăzută a îngerilor.

Mânecuţele - la început, au fost purtate doar de către arhiereu, folosirea lor de către preot şi diacon generalizându-se mai târziu, în sec. XV-XVII. Semnifică puterea lui Dumnezeu, care dă putere slujitorilor Săi.

Epitrahilul nu este altceva decât un orar diaconesc, trecut peste grumaz, cu capetele în jos şi ambele laturi apropiate. Este veşmântul cel mai des folosit de către preot, veşmânt fără de care nu poate săvârşi nici o slujbă. El simbolizează puterea harului dumnezeiesc, care se pogoară asupra preotului şi prin care slujeşte cele sfinte, dar şi jugul cel bun al slujirii lui Hristos.

Brâul ne aduce aminte şi de ştergarul cu care Hristos S-a încins în seara Cinei celei de Taină, atunci când a spălat picioarele ucenicilor.

Felonul reprezintă haina roşie, cu care a fost acoperit Mântuitorul Hristos, în semn de batjocură, în timpul pătimirilor, şi pentru care ostaşii romani au aruncat sorţi. El mai închipuie şi puterea lui Dumnezeu, cea care acoperă şi protejează întreaga făptură.

Omoforul mare, care se poartă pe grumaz, se îmbracă numai la începutul Sfintei Liturghii, până la Apostol, când este înlocuit, pentru restul slujbei, cu omoforul mic. Simbolizează „oaia cea rătăcită“, pe care Mântuitorul a căutat-o şi a luat-o pe umerii Săi - firea umană pe care Hristos a luat-o asupra Sa şi a îndumnezeit-o.

Sacosul este un veşmânt care seamănă cu stiharul, dar este mai scurt şi are mânecile mai scurte. Are aceeaşi semnificaţie ca şi felonul: căinţa şi smerenia.

Mantia este un veşmânt lung şi larg, ca o pelerină, având pe laturi foarte mulţi plii. Se încheie la gât şi jos, în faţă. Arhiereul îmbracă mantia numai la slujbele în care nu îmbracă stiharul şi sacosul (Vecernie, Litie, sfinţirea apei). Simbolizează „darul lui Dumnezeu cel purtător de grijă şi acoperitor. Iar pliurile de pe margini, învăţăturile felurite, care izvorăsc necontenit, din cele Două Legi, veche şi nouă“.

Folosirea veşmintelor în cultul ortodox dă fast slujbelor şi creează o atmosferă duhovnicească, propice dialogului cu Dumnezeu. Credincioşii le sărută şi le cinstesc cu mare evlavie, având conştiinţa că ele participă la cele mai înalte momente de sfinţenie şi că sunt purtătoare şi împărtăşitoare de har.

Ce simbolizează culorile veşmintelor şi când se îmbracă

Fiecare culoare din vestimentaţia slujitorului la altarul Domnului are o semnificaţie?

Aşa cum fiecare veşmânt are un simbolism propriu, la fel, există anumite culori, care au anumite semnificaţii. Sunt folosite în general şase culori liturgice: alb, verde, purpuriu, roşu, albastru şi auriu. Având o semnificaţie liturgică, la unele sărbători, se optează pentru anumite culori.

Albul reprezintă curăţenia şi puritatea luminii harului lui Dumnezeu. Veşminte de culoare albă se îmbracă, de obicei, la Praznicele Botezului Domnului, Schimbării la Faţă şi Învierii Domnului. Verdele simbolizează culoarea vieţii şi a Sfântului Duh. Se îmbracă veşminte de culoare verde la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, iar în unele zone şi la sărbătoarea Floriilor. Roşul închis, purpuriul, ne duce cu gândul la Sângele lui Hristos, vărsat pe Cruce, dar şi la sângele martirilor. Veşminte de culoare roşu închis se poartă la sărbătorile sfinţilor martiri, la Înălţarea Sfintei Cruci, dar şi la Crăciun, în acest caz, culoarea roşie aducându-ne aminte de Naşterea Mântuitorului. Albastrul predomină la sărbătorile Maicii Domnului (Întâmpinarea Maicii Domnului sau Buna Vestire). Culoarea aurie semnifică bogăţia darurilor Sfântului Duh, de aceea este o culoare predominantă a veşmintelor liturgice.

Negrul este, în mod tradiţional, culoarea slujbelor funebre. Este o culoare de dată mai recentă în veşminte şi simbolizează pocăinţa şi întristarea. Se folosesc veşminte cernite în timpul Postului Sfintelor Paşti.

Splendoarea veşmintelor a dus la convertirea multor necredincioşi

De unde atâta frumuseţe şi grandoare în slujbele ortodoxe, în special la cele arhiereşti?

Prin culoarea, prin forma şi calitatea materialului din care erau confecţionate, veşmintele liturgice au produs şi produc o puternică impresie asupra credincioşilor. Să nu uităm că splendoarea veşmintelor a dus la convertirea multor necredincioşi, în vechime şi nu numai.

Atâta vreme cât prezenţa noastră la Sfânta Liturghie reprezintă începutul prezenţei în împărăţia lui Dumnezeu, unde Hristos este în mijlocul nostru, ca Împărat şi Arhiereu, nu se poate ca slujba să nu fie grandioasă. La curtea împăratului nu te poţi duce oricum. În Sala Tronului nu se poate să nu fie grandoare.

Cum explicaţi celor ce judecă, arătând cu degetul spre veşmintele „scumpe“, „luxoase“ ale slujitorilor Domnului, importanţa acestor elemente care înfrumuseţează cultul nostru?

Orice obiect din Sfânta Biserică, necesar săvârşirii cultului, trebuie să fie din cea mai bună calitate. Confecţionarea şi achiziţionarea acestor obiecte reprezintă o jertfă, iar jertfa trebuie să fie din cele „mai bune“, din cele „fără meteahnă“ - la fel şi veşmintele. Însă trebuie să avem mare grijă, ca să nu cădem în mustrarea lui Hristos, care îi certa pe farisei şi despre care spunea că „toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale“. Veşmintele trebuie să fie deosebite, prin frumuseţe şi calitate, dar nu trebuie să fie un element de mândrie şi de opulenţă.

Sursa : Marian Pios

Mozaic antic cu Samson descoperit în Galileea

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

---

• Mozaic 

  Arheologii din Israel au făcut din nou o mare descoperire istorică: într-o sinagogă veche din Israelul de Nord, au descoperit un mozaic care reprezintă chipul biblic al lui Samson, împreună cu o inscripție ebraică.
  
  
  
  Sinagoga, datând din secolele 4-5 din perioadele romană și talmudică este în Huqoq, un sat ebraic vechi din Galileea, a raportat Autoritatea pentru Antichități din Israel.
  
  Jodi Magness, profesor de iudaism antic la Departamentul de Studii Religioase a Universității din Carolina de Nord, a spus că această clădire a fost descoperită în excavările recente.
  
  Ea a spus că această descoperire este epocală și a remarcat calitatea extraordinară a artei mozaicale, împodobită cu pietre colorate. Numai foarte puține sinagogi conțin mozaicuri cu scene biblice, a spus ea.
  
  Desenul decoreaza podeaua unei sinagogi, iar deocamdata arheologii au scos la lumina numai zidul estic, astfel incat nu stiu cat de mare este constructia.
  
  Scena din mozaic este neobisnuita, de obicei sinagogile nu sunt ornamentate cu scene din povestea lui Samson, insa probabil ca acest personaj era foarte popular in zona respectiva, cred istoricii.
  
  In imagine apare Samson, eroul a carui forta fizica se gasea in pletele sale, in timp ce se razbuna pe filistini, pentru ca i-au dat unui alt barbat pe mireasa lui.
  
  
  
  
  El leaga torte aprinse de cozile unor vulpi si astfel reuseste sa dea foc intregii asezarii. Scena este descrisa in Biblie, in Vechiul Testament.
  
  1. După câtva timp, pe vremea seceratului grâului, Samson s-a dus să-şi vadă nevasta şi i-a dus un ied. El a zis: “Vreau să intru la nevasta mea în odaia ei.”
  2. Dar tatăl nevestei nu i-a îngăduit să intre. “Am crezut că o urăşti”, a zis el, “şi am dat-o tovarăşului tău. Nu este sora sa cea tânără mai frumoasă ca ea? Ia-o, dar, în locul ei.”
  3. Samson le-a zis: “De data aceasta nu voi fi vinovat faţă de filisteni, dacă le voi face rău.”
  4. Samson a plecat. A prins trei sute de vulpi şi a luat nişte făclii; apoi a legat vulpile coadă de coadă şi a pus câte o făclie între cele două cozi, la mijloc.
  5. A aprins făcliile, a dat drumul vulpilor în grânele filistenilor şi a aprins astfel atât stogurile de snopi, cât şi grâul care era în picioare, ba încă şi grădinile de măslini. (Judecători 15).
  După o vreme, când mânia lui Samson se potolise şi se pare că era gata să-şi ierte soţia, acesta se hotărăşte să-i facă o vizită de împăcare, aducând cu el şi un dar ce se oferea în timpul acela. Cred că atunci când socrul lui l-a văzut la uşă, a înlemnit. Samson, cu tupeul caracteristic, cere să-şi vadă soţia. Este oprit de fostul lui socru, dându-i şocanta veste că “de când nu s-au mai văzut, fata la alt bărbat a trecut”. Tremura tot bătrânul, fosta nevastă infidelă, la fel. Încercând să-l potolească îi oferă fata cea mai mică şi mai frumoasă pentru a-i fi soţie. Samson refuză oferta şi cântărind bine situaţia, decide să se răzbune pe aceia care erau principalii vinovaţi pentru starea de lucruri în care se afla el.
  Samson este mai cunoscut datorita relatiei cu filistina Dalila, care il pacaleste si ii taie pletele, pentru ca filistinii sa-l poata prinde si aresta.
  
  El se razbuna din nou si darama templul in care se aflau dusmanii sai, alaturi de iubita tradatoare si isi pierde viata la randul sau.
  
  Sursa Marian Pios
• 
  

Rugăciune

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   Doamne, Dumnezeul nostru,
Cel bogat in indurari,
Lumineaza-mi totdeauna,
Pamantestile carari!

   Mila Ta cea parinteasca,
Indulceste viata mea,
 Dar cutremur ma cuprinde,
Ca nevrednic sunt de ea.

   Prisoseste, Doamne Sfinte,
Darul Tau dumnezeiesc,
Ca sa Te cunosc mai bine,
Si mai mult sa Te slavesc!

 Sfantul Ioan Iacob Hozevitul.

PREOȚI CU HAR, PREOȚI FĂRĂ HAR..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

A zice "mult har", sau "puțin har" este ca și când ai zice "multă sănătate" și "puțină sănătate". Sănătatea ori o ai, ori nu o ai. Nu există "multă" sau "puțină"! La fel harul, îl ai sau nu îl ai. Nu se pune pe cântar.
Lumea vede că la un preot harul rodește mai mult, la altul mai puțin. Asta înseamnă oare că un preot are "mai mult" har, iar altul are doar "puțin"?.. Nici pomeneală! Harul rodește în preot precum sămânța aruncată în pământ. Unul o udă frumos (cu apa pocăinței), sămânța încolțește, prășește în jurul plantei celei mici, adică prin atenția minții alungă buruienile păcatelor, o îngrașă cu îngrășământul faptelor bune. Astfel harul devine plantă frumoasă, plină de roade! Alt preot în schimb, pierde timpul care i-a fost dat ca să îl dedice harului, ocupându-se mai mult de chivernisirea propriei familii.. "Să nu le lipsească nimic, să las copiilor câte o căsuță, etc., etc., apoi mă ocup eu serios de harul lui Dumnezeu".. Și uite așa trec anii, și nu vezi mare lucru de pe urma lui.. Că n-a avut timp, săracul.. Rămân doar case la copii..
Asta-i treaba cu harul preotului. (Preot Sorin Croitoru)

Inger păzitor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                                INGER PAZITOR

   Inger pazitor, in viata tu mi-ai fost adapost,
M-ai calauzit sa-nvat cum trebuie sa ma port,
Mintea mi-ai deschis sa vad a cerului splendoare,
 Si profund sa iau aminte la viata trecatoare.

   Tu m-ai ferit de falsa iubire uscata,
Care-n cararea vietii cam la toti se arata,
 Tu mi-ai aratat al anotimpurilor vis,
Si bunul mers in viata tot tu mi l-ai deschis.

   Cand grijile vietii in brate m-au cuprins,
M-ai ocrotit cu aripile pe care le-ai intins,
Pasii mi-ai purtat prin boabele de roua,
 In dimineti senine si-n nopti cu luna noua.

   In adieri de vant cu miros de flori,
Putere tu mi-ai dat de atatea ori,
 De multe ori sufletul mi l-ai facut oglinda,
Sa vad adanc in el cum binele colinda.

   Cand rabdarea era pe  sfarsite si crapata,
La mine ai venit cu blandetea ta fermecata,
 Ai recladit-o, i-ai dat putere si i-ai pus cununa,
Inger pazitor, fereste-ma de raul care se aduna.

                                   Preot Ion Predescu

,SĂ TEOLOGHISEASCĂ PUTINI "

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Ceea ce voi posta aici, sper sa citeasca si cei ce se bat cu pumnul in piept ca ei sunt ,,turma mică", cei care ii dispretuiesc si ii fac eretici pe fratii lor ortodocsi ce au rămas alaturi de duhovnicii lor ce inca pomenesc ierarhii, toti cei care s-au făcut teologi peste noapte , aceia ce afirmă fără a se cutremura, cum că in Biserica unde e pomenit ierarhul nu mai este Duh Sfânt ! Fratilor, daca tot ii citati pe Sf.Parinti si spuneti ca mergeti pe invătăturile lor,va rog sa luati aminte ce zice Sf.Grigorie Teologul ...redau un fragment din cartea ,,Vulturul Ranit - Viata Sf.Grigorie Teologul, cap.,,Să teologhisească putini", pag.125, 126,127.
,,Asa ca, o dată cu arianismul ii umpluse pe toti de indrăzneală si incăpătânare, TOTI SE CREDEAU IN STARE SĂ TEOLOGHISEASCĂ.Tuturor li se părea ca sunt capabili să vorbească despre marile teme ale credintei,ale adevărului.Mentalitatea aceasta adusese cu sine două lucruri rele ; Dispăruse ordinea si respectul in sânul Bisericii, de vreme ce tuturor li se părea ca pot vorbi despre orice.

ERAU SUSTINUTE PĂRERI DINTRE CELE MAI CIUDATE SI GRESITE, DE VREME CE OAMENI NEPREGĂTITI ISI DĂDEAU CU PĂREREA DESPRE LUCRURI SFINTE SI ANEVOIOASE.
Grigorie vedea toate acestea si se amăra.Dacă ar fi avut imputernicire s-o facă, ceva ar fi făcut, cu enciclice si porunci.Insă nu o avea.Ii rămăsese deci doar rugăciunea si cuvântul, puterea de convingere.
Astfel, in 379, inaintea Pastilor, care cădea in acel an pe 21 aprilie,vorbea adesea despre tema dihoniei, a păcii si a bunei rânduieli.Toti trebuie să se roage, să se linistească si sa-si mărturisească credinta;DAR DOAR CÂTORVA LE ESTE POTRIVIT SĂ TEOLOGHISEASCĂ.
Doar cei care au dorul acesta, care au primit de la Biserică slujirea aceasta :
- Iată, deci unde ne-a dus dihonia.NE-AM IMPĂRTIT INTR-O MIE DE PĂRTI.Asa că ne-am slăbănogit si păgânilor nici nu le mai pasă de noi.Gânditi-vă, fratilor, că odinioară - cu un veac, două in urmă- erau putini crestini, să-i numeri pe degete, insă uniti si impăcati.Si aceia putini au biruit lumea.Acum suntem multi, dar ne-am făcut de râsul lumii.Asta face dihonia: se bate crestin cu crestin, ca dusmanii.Ne văd păgânii si-si freacă mâinile de bucurie.
Cei mai aprinsi s-au impotrivit vorbitorului :
- Si noi de ce să tăcem ? Pentru ce ? Nu suntem membrii ai Bisericii ? Nu ne doare si pe noi de dreapta credintă?
Ce să le mai zică Grigorie ? Cum să-i convingă că nu toti sunt pusi să teologhisească ? Cum să schimbe această mentalitate gresită pe care o sădise arianismul? SI MAI ALES EXCESELE ACESTEA DE ZEL !
A luat lucrurile de la inceput.Încet.Le-a spus că in lume există o ordine;la fel si in cer.Că Dumnezeu a dat felurite harisme si Biserica tine seama de acestea. Harismele desemnează ordinea in sânul Bisericii.De pildă, preotul are harismă si indatorirea de a păstori, de a călăuzii, pe când MIREANUL ESTE PĂSTORIT SI ESTE CĂLĂUZIT.
Unul l-a intrerupt si i-a amintit că Pavel vorbeste despre harisme multe, pentru toti.Atunci Grigorie a devenit mai clar, dar si mai transant :
- Da, Pavel vorbeste de harisma proorociei, invătăturii si a stiintei.Dumnezeu le dă unora puterea intelepciunii, si a vederii, altora stiinta si descoperiri,altora puterea facerii de minuni, altora altele.Insa nu-mi vorbiti prea multe despre harisme.Nu te duce cu sacul mare la pomul lăudat.Cinci vorbe sa spun si-mi pare greu.Nu vă duce mintea să vedeti cat de rar este dat sa aiba cineva harisme.Toată viata m-am ostenit cu acestea si stiu din proprie experientă.Ceea ce cu sigurantă va pot spune este că e mare lucru SĂ VORBEASCĂ CINEVA DE DUMNEZEU.SI INCĂ : PRIMEJDIOS LUCRU SA-I ÎNVETE PE CEILALTI, in vreme ce neprimejdios este să inveti de la altul.
LĂSATI, ASADAR CELE MARI SI APUCATI CALEA CEA SIGURĂ.ÎNCHINATI-VĂ NEVOINTEI SI POCĂINTEI.RUGATI-VĂ SĂ VĂ DEA DUMNEZEU POCĂINTĂ.APLECATI-VĂ CU RĂBDARE SPRE STUDIU...ASA VETI TRĂI MAI ADÂNC ADEVĂRUL.SI O SĂ VĂ IZBĂVITI DE ATÂTA INDRĂZNEALĂ SI ZELOTISM SI O SĂ STĂPÂNEASCĂ SMERENIA IN INIMILE VOASTRE."

Si mai zice Sf.Grigorie :
,,Trebuie să te faci lumină ca să vezi prisosul luminii.Iar cel nepregătit pentru asemenea lucruri se va intuneca cu desăvârsire inaintea luminii dumnezeiesti.Iată de ce SI EU O OCOLESC, si mă multumesc cu ceea ce stiu din Traditie.Nu din trândăvie cum mă invinovătesc unii dintre voi,

  CI DE FRICĂ SI CUTREMUR SI DIN SFIALĂ SI RESPECT PENTRU ADEVAR.Asadar, DACĂ VREUNUIA DINTRE APRINSII SI ZELOSII PROPOVĂDUITORI ÎI PARE CĂ ARE HARUL LUI MOISE, SĂ ÎNAINTEZE...SI SĂ INTRE PRECUM ACELA IN NOR, IN NORUL ADEVĂRULUI.CINE SE CREDE IN STARE, SĂ MEARGĂ SI SĂ VORBEASCĂ CU DUMNEZEU "
Chiar si celor mai inflacarati ascultători le-a pierit zelul.S-au potolit.Au priceput ca, după lege, cum spusese Grigorie, nu toti sunt Moise, ci sunt simpli oameni si trebuie să rămană jos la poalele muntelui, mărturisindu-l si slavindu-L pe Dumnezeu si ascultand de păstorii si invătătorii lor.Le-a mai spus un lucru :
- Smerit nu-i cel ce-si mărturiseste micimea, ci cel ce MĂRTURISESTE CA PUTINE STIE DESPRE DUMNEZEU,CEL CE PUTIN SI VORBESTE DESPRE DUMNEZEU"

Toti câti nesocotesc aceasta se aseamănă celor ce vor să zidească un turn fară să aibă din ce, celor ce merg sa inoate in larg, fără a sti.Or să-si piardă si credinta pe care o au."

SURSA
https://www.facebook.com/elena.popescu.3572846/posts/953147781506012

R U G Ă C I U N E

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat in indurari, Lumineaza-mi totdeauna, Pamantestile carari!
   Mila Ta cea parinteasca, Indulceste viata mea, Dar cutremur ma cuprinde, Ca nevrednic sunt de ea.
   Prisoseste, Doamne Sfinte, Darul Tau dumnezeiesc, Ca sa Te cunosc mai bine, Si mai mult sa Te slavesc!
 Sfantul Ioan Iacob Hozevitul.

         HALLOWEEN-UL, NU ESTE UN AMUZAMENT, CI O CAPCANA A IADULUI!        
   Hallowenul, este o veche sarbatoare pagana de origine americana, fiind dedicata fantomelor si vrajitoarelor care antreneaza participantii intr-un scenariu simbolic si astfel copii devin "slujitori ai diavolului". Scrie in Vechiul Testament (Iesirea22:18) ca vrajitoarele erau omorate cu pietre: "Pe vrajitori sa nu-i lasati sa traiasca", iar acum parintii isi lasa copii sa se imbrace in vrajitoare, schelete de morti, sa-si puna coarne in cap". Aceasta sarbatoare il manie tare pe Dumnezeu fiindca ne duce cu gandul la moarte, nu la viata, caci ce amestec are LUMINA CU INTUNERICUL? Cand copii se deghizeaza si se mascheaza, il manie pe Dumnezeu, fiindca este o aplecare spre hidos, spre chipul diavolului. Dragi parinti, educati-va copii vostri in credinta crestin ortodoxa, aratandu-le primejdia ce bate la usa inimii lor, prin aceasta SARBATOARE DIABOLOCA: HALLOWEEN. Asadar, aveti mare grija cum va cresteti copiii vostri: Pe copil sa-l, pentru ca: "DIN  ACELASI  LEMN  SE SCOATE, ORI ICOANA, ORI MACIUCA!".
                                                                                                                                  Preot Ioan.