BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
A zice "mult har", sau "puțin har" este ca și când ai zice "multă sănătate" și "puțină sănătate". Sănătatea ori o ai, ori nu o ai. Nu există "multă" sau "puțină"! La fel harul, îl ai sau nu îl ai. Nu se pune pe cântar.
Lumea vede că la un preot harul rodește mai mult, la altul mai puțin. Asta înseamnă oare că un preot are "mai mult" har, iar altul are doar "puțin"?.. Nici pomeneală! Harul rodește în preot precum sămânța aruncată în pământ. Unul o udă frumos (cu apa pocăinței), sămânța încolțește, prășește în jurul plantei celei mici, adică prin atenția minții alungă buruienile păcatelor, o îngrașă cu îngrășământul faptelor bune. Astfel harul devine plantă frumoasă, plină de roade! Alt preot în schimb, pierde timpul care i-a fost dat ca să îl dedice harului, ocupându-se mai mult de chivernisirea propriei familii.. "Să nu le lipsească nimic, să las copiilor câte o căsuță, etc., etc., apoi mă ocup eu serios de harul lui Dumnezeu".. Și uite așa trec anii, și nu vezi mare lucru de pe urma lui.. Că n-a avut timp, săracul.. Rămân doar case la copii..
Asta-i treaba cu harul preotului. (Preot Sorin Croitoru)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu