Iubirea vrajmasilor
Frati crestini,
Felul de judecata a lui Dumnezeu se deosebeste radical de felul de judecata al nostru al oamenilor. Morala si desavarsirea crestina sunt cu totul altceva decat morala si desavarsirea faurite de mintea omului. Legile Imparatiei lui Dumnezeu au cu totul alte temelii, decat legile noastre lumesti.
Sfanta Evanghelie de astazi ne arata felul de judecata a lui Dumnezeu si morala crestina cu legile Imparatiei ceresti, pe care Domnul Hristos ne invata sa le punem in practica intocmai. De aceea zice: "Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea!
Sfanta Evanghelie de astazi ne arata felul de judecata a lui Dumnezeu si morala crestina cu legile Imparatiei ceresti, pe care Domnul Hristos ne invata sa le punem in practica intocmai. De aceea zice: "Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea!
Aceasta noua porunca a lui Dumnezeu este cu totul deosebita de poruncile Vechiului Testament, fiindca nu numai ca ne opreste sa savarsim raul, dar ne porunceste si ne obliga sa facem tot binele care ne sta in putere pentru aproapele nostru. Ca sa ajungem crestini desavarsiti nu este suficient numai respectarea legii care te opreste sa faci raul, sau numai respectarea invataturilor omenesti care spun: "Ceea ce tie nu-ti place altuia nu face!
Ci se ajunge prin indeplinirea acestei porunci, de a face in intreaga noastra viata, tot binele pentru semenii nostri.
Fapta aceasta buna trebuie facuta intocmai cum ne-ar place sa ni se faca si noua. Daca noi vrem ca viata noastra sa nu fie primejduita, trebuie mai intai ca noi sa traim si sa ne purtam astfel, incat sa nu periclitam cu nici un chip viata aproapelui nostru. Daca tu crestine tii la cinstea si onoarea casei tale si nu doresti catusi de putin ca cineva sa ti le vatame, atunci trebuie sa respecti tu mai intai cinstea si onoarea altora.
Daca tu crestine vrei sa nu fii de nimeni nedreptatit, trebuie ca mai intai de toate tu sa nu faci nici un fel de nedreptate nimanui. Daca tu crestine iubesti bunurile ostenelilor tale si tii la casele, gradinile, vitele, hainele si podoabele tale si nu voiesti ca cineva sa ti le distruga sau sa ti le rapeasca, atunci si tu trebuie sa respecti avutul altuia si sa nu poftesti niciodata nimic din ceea ce nu este al tau.
Aceasta dreptate crestina este temelia si cea dintai treapta de urcare a omului spre desavarsire si fara de ea nu se poate face nici un pas inainte spre Dumnezeu. Fara aceasta sfanta dreptate nu putem pasi pe treapta a doua care duce la desavarsirea crestina. Morala religiei crestine nu este o lista de oprelisti, ci este o seama de legi si virtuti, de datorii si pilde care trebuie traite si urmate, nu doar discutate. Morala crestina izvoraste din invataturile de credinta ale Bisericii Ortodoxe. Ea e morala credintei in Dumnezeu, morala legilor Dumnezeiesti, a sfinteniei, a constiintei si a fericirilor de pe munte.
Morala crestina este morala raporturilor evanghelice dintre Dumnezeu si oameni, dintre parinti si copii. Este morala fratiei si a iubirii, a desavarsirii, a mantuirii si a nemuririi. Morala crestina e morala vietii lui Iisus Hristos in trupul nostru muritor. Prin viata si Evanghelia Sa, Mantuitorul ne invata iubirea, iertarea, simplitatea, milostenia, blandetea, pacea, sfintenia si desavarsirea. De aceea Domnul Hristos ne invata cum sa ajungem la desavarsire si ne spune: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc pe voi si va rugati pentru cei ce va supara si va prigonesc. Iertati si vi se va ierta, faceti bine si dati imprumut, nimic nadajduind si plata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Prea Inalt; caci El este bun si cu cei nemultumitori si cu cei rai.
Iata pe cine fericeste Domnul Hristos: "Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul! Fericiti cei cu inima curata, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu! Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema! Si asa toate fericirile pe care le-a rostit in predica de pe munte.
Morala crestina traieste mai mult din fapte decat din vorbe. Ea garanteaza cele mai bune raporturi dintre oameni si neamuri si numai prin morala crestina se poate face viata fericita in cer si pe pamant. Ea ne arata ca virtutile care ne asigura fericirea in cer, o garanteaza si pe pamant. In schimb, imoralitatea sub orice forma este cea mai urata pata, cea mai mare rusine pe obrazul si sufletul unui om. Fara respectul moralei crestine legaturile dintre oameni sunt false, mincinoase si aducatoare de mari dezastre sufletesti si trupesti.
Oamenii imorali isi imbolnavesc mintea si ajung in spitalele de nebuni, in temnite si in morminte. Tot ce urmareste morala crestina este in interesul sanatatii si fericirii omului, a familiei si a societatii chiar aici pe pamant.
Oamenii imorali nu pot suferi adevarurile sfintei invataturi. Vai de familia unde unul din soti duce o viata imorala. Copiii lor sunt in pericol sufletesc si trupesc si cand ajung mari imita imoralitatea parintilor, ba fac si mai rau ca ei.
Sa ne privim si noi viata in oglinda moralei crestine si sa ne da seama cat suntem de departe de virtutile ei. Sa ne intoarcem la Tatal cu sinceritate, ca fiul cel vinovat, si sa iubim bunatatea, mila, dragostea, sfintenia si toate virtutile, ca sa fim si noi fii buni ai Sai, caci astfel nu vom regreta niciodata, nici chiar in viata aceasta.
Fericirea cea adevarata este cea sufleteasca, launtrica. Oamenii cauta o fericire pamanteasca, ce pleaca din afara. Se trudesc oamenii sa faca mai intai bogatii, sa se umple de bani, de placeri si de marire lumeasca. Fericirea dupa care umbla cei mai multi consta in dorinta de a avea spor la averi, belsug si sanatate. Sunt bune si acestea si au si ele rostul lor, dar nu valoreaza nimic, n-au nici un pret, daca nu sunt puse toate in slujba mantuirii sufletesti.
Lumea doreste o fericire pamanteasca, care n-are nimic cu mantuirea sufletului, ci dimpotriva, e foarte primejdioasa. Cati saraci nu s-au imbogatit si au uitat cu totul de suflet! Cand umblau cu pantalonii carpiti, cu opinci in picioare si traiau in modestie si saracie, mergeau la biserica si se rugau; erau blanzi, linistiti, rusinosi si tematori de Dumnezeu. Asa isi cresteau si copiii, dar de indata ce au dat de bani s-au pus pe chefuri si petreceri, impodobindu-si casele cu fel de fel de lucruri si mobile costisitoare. Toate acestea i-au facut sa uite pe Bunul Dumnezeu si s-au indepartat astfel de Biserica uitand ca mai sunt crestini.
Cate femei tinere si sarace nu au ramas vaduve, iar necazul acesta le-au adus la Dumnezeu si Biserica. Imi aduc aminte de una, care dupa ce a ingrijit o doamna batrana i-a ramas o mostenire bogata si casa mare, dupa ce batrana a murit. Femeia noastra in loc sa-i multumeasca lui Dumnezeu, a aruncat cartile de rugaciune, a parasit Biserica si s-a pus pe pacate, facand din casa aceea o pestera de talhari, unde se adunau toti desfranatii, betivii si tutunarii.
Asa si-a petrecut cativa ani inseland si alte suflete cu pacatele ei. Dar intr-o zi se pomeneste cu niste junghiuri in piept, ajunge la spital si acolo ii gasesc o boala canceroasa si nu dupa multa vreme de chinuri ingrozitoare, se sfarseste chemand in ajutor mila lui Dumnezeu. Iata ce ticalos este omul; atunci cand are de toate se departeaza de Dumnezeu si se apuca de pacate, in loc sa fie recunoscator si sa faca bine celor din jurul sau.
Vedeti ce buna este suferinta. De aceea crestinii primari, cand vedeau ca trupul, lumea si diavolul ii duc la pacate, cereau de la Dumnezeu boala si suferinta ca sa se poata mantui. Femeia aceasta n-ar fi murit in aceste chinuri grozave, daca si-ar fi trait viata ca la Inceput, cu rugaciuni, in simplitate, curatenie, credinta si sfintenie. Poftele pacatoase, desfranarile, fumul de tutun si bauturile i-au scurtat viata. Iata ca lumea nu ne poate face fericiti. Averile, banii, chefurile si distractiile nu pot multumi sufletul omului.
Sufletul isi are nevoile sale; el doreste si inseteaza de Dumnezeu. El nu se satura cu lucruri pamantesti, caci nu este pamantesc. El este vesnic, nemuritor si daca nu este ascultat se mahneste si se tulbura si de aceea omul devine nemultumit. Fericirea adevarata o poate da numai Domnul Dumnezeu. Fericirea adevarata o vor avea numai oamenii care vor cauta sa puna in practica cuvintele Mantuitorului din predica de pe munte: "Fericiti, facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!
Adevarata fericire o pot avea numai copiii lui Dumnezeu. Iisus Mantuitorul care ridica sarcina pacatelor de pe sufletele noastre, a adus in lume fericirea cea adevarata. Psalmistul David zicea: "Fericiti sunt carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele! (Psalmul 31). De aceea Domnul Hristos spunea ucenicilor Sai: "Fericiti sunt ochii vostri ca vad si urechile voastre ca aud! Fericiti cei ce au ochi si urechi sufletesti care aud tainele mantuirii sufletelor.
Nu cei saraci sunt nefericiti, nici cei bolnavi, batjocoriti si chinuiti, nici cei neinvatati, ci adevaratii nefericiti sunt cei ce au ochi si nu vad, au urechi si nu aud, caci nu vad starea grozava si nenorocita in care traiesc. Fericirea pe care o da lumea este nestatornica si se poate schimba de seara pana dimineata. In cate case nu este astazi fericire, iar maine plangere mare?!
Asa era o profesoara tanara, renumita, care a trebuit sa tina o conferinta impotriva misticismului, a credintei in Dumnezeu, si prin cuvinte a negat existenta lui Dumnezeu, insultand maiestatea dumnezeiasca. Dupa terminarea conferintei s-a dus acasa linistita, s-a culcat fara nici o grija, iar dimineata nu s-a mai sculat din pat caci i-a paralizat o parte a corpului, iar gura a ramas muta pentru totdeauna.
In scurt timp a murit chinuita de remuscarile constiintei si de vedeniile infioratoare pe care le-a vazut inaintea sfarsitului ei.
Iata omul in goana de a-si face fericita viata pe pamant, se ia la lupta cu Dumnezeu si astfel ajunge intr-o stare de plans, in ghearele necuratului si se pierde pe veci. Prin urmare fericirea pe care o da lumea nu se potriveste cu fericirea dumnezeiasca. O, ce fericire dulce si scumpa da Mantuitorul, celor ce traiesc viata dupa poruncile Evangheliei Lui! Lumea insa cauta fericirea in afara de Mantuitorul, de aceea zicea Domnul: "Vai de voi, farisei si carturari fatarnici, vai de voi bogatilor, pentru ca v-ati primit aici mangaierea! Ala treapta spre desavarsire de care ne vorbeste Domnul in Evanghelia de astazi, este iubirea vrajmasilor. "Iubiti pe vrajmasii vostri zice El binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc, rugati-va pentru cei ce va fac strambatate, pentru cei ce va ocarasc si va napastuiesc. Ca de iubiti pe cei ce va iubesc pe voi, ce dar este voua, ca si pacatosii iubesc pe cei ce iubesc pe dansii! Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce dar este voua, caci si paganii tot astfel fac! Si de dati imprumut la cei de la care nadajduiti a lua, ce dar este voua, caci si vamesii si pacatosii imprumuta la fel! Fiti milostivi, fiti buni, fiti desavarsiti precum desavarsit este si Tatal vostru cel ceresc care face sa rasara soarele peste cei buni si peste cei rai; si varsa ploaia Sa binecuvantata si peste cei drepti si peste cei pacatosi!
Fapta aceasta buna trebuie facuta intocmai cum ne-ar place sa ni se faca si noua. Daca noi vrem ca viata noastra sa nu fie primejduita, trebuie mai intai ca noi sa traim si sa ne purtam astfel, incat sa nu periclitam cu nici un chip viata aproapelui nostru. Daca tu crestine tii la cinstea si onoarea casei tale si nu doresti catusi de putin ca cineva sa ti le vatame, atunci trebuie sa respecti tu mai intai cinstea si onoarea altora.
Daca tu crestine vrei sa nu fii de nimeni nedreptatit, trebuie ca mai intai de toate tu sa nu faci nici un fel de nedreptate nimanui. Daca tu crestine iubesti bunurile ostenelilor tale si tii la casele, gradinile, vitele, hainele si podoabele tale si nu voiesti ca cineva sa ti le distruga sau sa ti le rapeasca, atunci si tu trebuie sa respecti avutul altuia si sa nu poftesti niciodata nimic din ceea ce nu este al tau.
Aceasta dreptate crestina este temelia si cea dintai treapta de urcare a omului spre desavarsire si fara de ea nu se poate face nici un pas inainte spre Dumnezeu. Fara aceasta sfanta dreptate nu putem pasi pe treapta a doua care duce la desavarsirea crestina. Morala religiei crestine nu este o lista de oprelisti, ci este o seama de legi si virtuti, de datorii si pilde care trebuie traite si urmate, nu doar discutate. Morala crestina izvoraste din invataturile de credinta ale Bisericii Ortodoxe. Ea e morala credintei in Dumnezeu, morala legilor Dumnezeiesti, a sfinteniei, a constiintei si a fericirilor de pe munte.
Morala crestina este morala raporturilor evanghelice dintre Dumnezeu si oameni, dintre parinti si copii. Este morala fratiei si a iubirii, a desavarsirii, a mantuirii si a nemuririi. Morala crestina e morala vietii lui Iisus Hristos in trupul nostru muritor. Prin viata si Evanghelia Sa, Mantuitorul ne invata iubirea, iertarea, simplitatea, milostenia, blandetea, pacea, sfintenia si desavarsirea. De aceea Domnul Hristos ne invata cum sa ajungem la desavarsire si ne spune: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc pe voi si va rugati pentru cei ce va supara si va prigonesc. Iertati si vi se va ierta, faceti bine si dati imprumut, nimic nadajduind si plata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Prea Inalt; caci El este bun si cu cei nemultumitori si cu cei rai.
Iata pe cine fericeste Domnul Hristos: "Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul! Fericiti cei cu inima curata, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu! Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema! Si asa toate fericirile pe care le-a rostit in predica de pe munte.
Morala crestina traieste mai mult din fapte decat din vorbe. Ea garanteaza cele mai bune raporturi dintre oameni si neamuri si numai prin morala crestina se poate face viata fericita in cer si pe pamant. Ea ne arata ca virtutile care ne asigura fericirea in cer, o garanteaza si pe pamant. In schimb, imoralitatea sub orice forma este cea mai urata pata, cea mai mare rusine pe obrazul si sufletul unui om. Fara respectul moralei crestine legaturile dintre oameni sunt false, mincinoase si aducatoare de mari dezastre sufletesti si trupesti.
Oamenii imorali isi imbolnavesc mintea si ajung in spitalele de nebuni, in temnite si in morminte. Tot ce urmareste morala crestina este in interesul sanatatii si fericirii omului, a familiei si a societatii chiar aici pe pamant.
Oamenii imorali nu pot suferi adevarurile sfintei invataturi. Vai de familia unde unul din soti duce o viata imorala. Copiii lor sunt in pericol sufletesc si trupesc si cand ajung mari imita imoralitatea parintilor, ba fac si mai rau ca ei.
Sa ne privim si noi viata in oglinda moralei crestine si sa ne da seama cat suntem de departe de virtutile ei. Sa ne intoarcem la Tatal cu sinceritate, ca fiul cel vinovat, si sa iubim bunatatea, mila, dragostea, sfintenia si toate virtutile, ca sa fim si noi fii buni ai Sai, caci astfel nu vom regreta niciodata, nici chiar in viata aceasta.
Fericirea cea adevarata este cea sufleteasca, launtrica. Oamenii cauta o fericire pamanteasca, ce pleaca din afara. Se trudesc oamenii sa faca mai intai bogatii, sa se umple de bani, de placeri si de marire lumeasca. Fericirea dupa care umbla cei mai multi consta in dorinta de a avea spor la averi, belsug si sanatate. Sunt bune si acestea si au si ele rostul lor, dar nu valoreaza nimic, n-au nici un pret, daca nu sunt puse toate in slujba mantuirii sufletesti.
Lumea doreste o fericire pamanteasca, care n-are nimic cu mantuirea sufletului, ci dimpotriva, e foarte primejdioasa. Cati saraci nu s-au imbogatit si au uitat cu totul de suflet! Cand umblau cu pantalonii carpiti, cu opinci in picioare si traiau in modestie si saracie, mergeau la biserica si se rugau; erau blanzi, linistiti, rusinosi si tematori de Dumnezeu. Asa isi cresteau si copiii, dar de indata ce au dat de bani s-au pus pe chefuri si petreceri, impodobindu-si casele cu fel de fel de lucruri si mobile costisitoare. Toate acestea i-au facut sa uite pe Bunul Dumnezeu si s-au indepartat astfel de Biserica uitand ca mai sunt crestini.
Cate femei tinere si sarace nu au ramas vaduve, iar necazul acesta le-au adus la Dumnezeu si Biserica. Imi aduc aminte de una, care dupa ce a ingrijit o doamna batrana i-a ramas o mostenire bogata si casa mare, dupa ce batrana a murit. Femeia noastra in loc sa-i multumeasca lui Dumnezeu, a aruncat cartile de rugaciune, a parasit Biserica si s-a pus pe pacate, facand din casa aceea o pestera de talhari, unde se adunau toti desfranatii, betivii si tutunarii.
Asa si-a petrecut cativa ani inseland si alte suflete cu pacatele ei. Dar intr-o zi se pomeneste cu niste junghiuri in piept, ajunge la spital si acolo ii gasesc o boala canceroasa si nu dupa multa vreme de chinuri ingrozitoare, se sfarseste chemand in ajutor mila lui Dumnezeu. Iata ce ticalos este omul; atunci cand are de toate se departeaza de Dumnezeu si se apuca de pacate, in loc sa fie recunoscator si sa faca bine celor din jurul sau.
Vedeti ce buna este suferinta. De aceea crestinii primari, cand vedeau ca trupul, lumea si diavolul ii duc la pacate, cereau de la Dumnezeu boala si suferinta ca sa se poata mantui. Femeia aceasta n-ar fi murit in aceste chinuri grozave, daca si-ar fi trait viata ca la Inceput, cu rugaciuni, in simplitate, curatenie, credinta si sfintenie. Poftele pacatoase, desfranarile, fumul de tutun si bauturile i-au scurtat viata. Iata ca lumea nu ne poate face fericiti. Averile, banii, chefurile si distractiile nu pot multumi sufletul omului.
Sufletul isi are nevoile sale; el doreste si inseteaza de Dumnezeu. El nu se satura cu lucruri pamantesti, caci nu este pamantesc. El este vesnic, nemuritor si daca nu este ascultat se mahneste si se tulbura si de aceea omul devine nemultumit. Fericirea adevarata o poate da numai Domnul Dumnezeu. Fericirea adevarata o vor avea numai oamenii care vor cauta sa puna in practica cuvintele Mantuitorului din predica de pe munte: "Fericiti, facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!
Adevarata fericire o pot avea numai copiii lui Dumnezeu. Iisus Mantuitorul care ridica sarcina pacatelor de pe sufletele noastre, a adus in lume fericirea cea adevarata. Psalmistul David zicea: "Fericiti sunt carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele! (Psalmul 31). De aceea Domnul Hristos spunea ucenicilor Sai: "Fericiti sunt ochii vostri ca vad si urechile voastre ca aud! Fericiti cei ce au ochi si urechi sufletesti care aud tainele mantuirii sufletelor.
Nu cei saraci sunt nefericiti, nici cei bolnavi, batjocoriti si chinuiti, nici cei neinvatati, ci adevaratii nefericiti sunt cei ce au ochi si nu vad, au urechi si nu aud, caci nu vad starea grozava si nenorocita in care traiesc. Fericirea pe care o da lumea este nestatornica si se poate schimba de seara pana dimineata. In cate case nu este astazi fericire, iar maine plangere mare?!
Asa era o profesoara tanara, renumita, care a trebuit sa tina o conferinta impotriva misticismului, a credintei in Dumnezeu, si prin cuvinte a negat existenta lui Dumnezeu, insultand maiestatea dumnezeiasca. Dupa terminarea conferintei s-a dus acasa linistita, s-a culcat fara nici o grija, iar dimineata nu s-a mai sculat din pat caci i-a paralizat o parte a corpului, iar gura a ramas muta pentru totdeauna.
In scurt timp a murit chinuita de remuscarile constiintei si de vedeniile infioratoare pe care le-a vazut inaintea sfarsitului ei.
Iata omul in goana de a-si face fericita viata pe pamant, se ia la lupta cu Dumnezeu si astfel ajunge intr-o stare de plans, in ghearele necuratului si se pierde pe veci. Prin urmare fericirea pe care o da lumea nu se potriveste cu fericirea dumnezeiasca. O, ce fericire dulce si scumpa da Mantuitorul, celor ce traiesc viata dupa poruncile Evangheliei Lui! Lumea insa cauta fericirea in afara de Mantuitorul, de aceea zicea Domnul: "Vai de voi, farisei si carturari fatarnici, vai de voi bogatilor, pentru ca v-ati primit aici mangaierea! Ala treapta spre desavarsire de care ne vorbeste Domnul in Evanghelia de astazi, este iubirea vrajmasilor. "Iubiti pe vrajmasii vostri zice El binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc, rugati-va pentru cei ce va fac strambatate, pentru cei ce va ocarasc si va napastuiesc. Ca de iubiti pe cei ce va iubesc pe voi, ce dar este voua, ca si pacatosii iubesc pe cei ce iubesc pe dansii! Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce dar este voua, caci si paganii tot astfel fac! Si de dati imprumut la cei de la care nadajduiti a lua, ce dar este voua, caci si vamesii si pacatosii imprumuta la fel! Fiti milostivi, fiti buni, fiti desavarsiti precum desavarsit este si Tatal vostru cel ceresc care face sa rasara soarele peste cei buni si peste cei rai; si varsa ploaia Sa binecuvantata si peste cei drepti si peste cei pacatosi!
Iata ce minunate cuvinte, iata ce frumoase porunci si conceptii nemaiauzite de nici o minte omeneasca pana la Domnul Hristos. Aceste cuvinte cuprind in ele taina imitarii lui Dumnezeu Tatal, iar aceasta taina este calea spre desavarsire, este iubirea omului de catre om, iubirea prietenului si dusmanului, iubirea celui necunoscut, a celui bun si a celui rau, a celui drept si a celui gresit.
Iata judecata lui Dumnezeu cea dreapta si morala crestina. Tocmai aceste porunci dumnezeiesti se pare a fi cel mai greu de realizat si chiar imposibil de indeplinit. Oamenii au mers inainte si au avansat in multe treburi pamantesti, dar partea aceasta importanta a fost lasata uitarii. Am trecut si trecem peste aceste invataturi care ne duc la desavarsire si care sunt cele mai importante pentru mantuirea noastra. Este adevarat ca nu au ajuns pe culmea aceasta inalta nici cei care frecventeaza mai des locasul Domnului, care sunt inaintati in cunostinta de Dumnezeu si care trebuie sa fie pilde vii de imitat. Ce sa mai vorbim despre ceilalti care nu cunosc mai nimic despre mantuirea sufletului!
E greu de aceea sa poata intelege cineva, sa iubeasca pe acela care-i face rau, pe cel ce te dusmaneste, te paraste, te insulta, te fura, te minte si cauta in tot momentul chiar sa-ti ia viata. Greu lucru sa-l iubesti! Dar tocmai in aceasta consta fapta noastra, ca sa avem ce ierta. Daca nu ni s-a facut rau, nu avem ce ierta. Mantuitorul ne spune chiar mai mult; nu numai sa-i iertam, ci chiar sa-i iubim. Pentru ca acestia ne fac bine sufletesc, caci datorita necazurilor si supararilor pe care ni le pricinuiesc, primim noi rasplata de la Dumnezeu. Astfel, pentru ce sa ne plateasca Dumnezeu?!
De aceea ne zice Mantuitorul cand vrajmasii nostri ne fac rau, noi sa le rasplatim cu bine si sa-i iubim din toata inima, caci numai asa vom dovedi ca suntem fii ai Tatalui ceresc. Avem pilda pe Mantuitorul care a fost prigonit, ocarat si batjocorit, dar El s-a rugat zicand: "Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac!
Aici este adancul intelepciunii lui Dumnezeu si taina mantuirii. Cei ce vor sa ajunga la desavarsire sa caute implinirea acestor porunci, prin dragoste si sfintenie. Dar de fapt omul nu se gandeste decat la el, nu se iubeste decat pe sine.
Incet, incet, abia izbutesc unii sa-si iubeasca pentru un timp nevasta, copiii si prietenii de placeri lumesti. Dar multi nu-si mai iubesc nici parintii, nici chiar fratii intre ei nu se mai iubesc, nu mai vorbim de rudeniile mai indepartate. De aceea Mantuitorul ne porunceste sa iubim pe vrajmasii nostri pentru a ne schimba din temelie, pentru a smulge din sufletul nostru buruiana iubirii de sine, pentru ca din iubirea de sine pleaca toate nenorocirile si relele. Iata de ce a pus Domnul Iisus Hristos in locul iubirii de sine, iubirea vrajmasilor, porunca cea potrivnica a firii. Grea treapta de urcat este iubirea aceasta, dar numai prin ea se poate ajunge la desavarsirea crestina.
Mai departe ne spune Evanghelia de astazi sa fim milostivi, precum si Tatal nostru este milostiv. In cultul divin, noi crestinii avem o multime de rugaciuni, mai lungi sau mai scurte prin care cersim mila si ajutorul lui Dumnezeu: Doamne miluieste-ne! Doamne ai mila de noi! Dumnezeule milostiveste-Te spre noi! Usa milostivirii deschide-o noua! Toate aceste rugaciuni sunt strigate din inima indurerata. Este chemat in ajutor Dumnezeu pentru ca El e Dumnezeul indurarii, indelung rabdator, bun si adevarat, Dumnezeu a toata mangaierea, care miluieste pe toti.
In marea Sa milostivire, Dumnezeu are mila de fapturile care sufera si le miluieste. Ajuta saracii, ocroteste nefericitii si mangaie pe toti necajitii. Asa trebuie sa fim si noi, fiii lui Dumnezeu, milostivi unii catre altii, chiar si catre vrajmasii nostri, daca voim sa ne raspunda la cererile noastre cand cerem mila de la El.
Mila aceasta dumnezeiasca, sau milostenia cum se numeste trebuie sa fie una din virtutile crestinului adevarat, una din cele mai bogate fantani din care izvorasc apele fericirii. Milostenia trebuie neaparat sa o aiba crestinul, pentru ca faptele de binefacere sunt cele mai rasplatite. Dai bunuri pamantesti si dobandesti comori ceresti; faci bine trupului si se rasplateste sufletul; ajuti omul si imprumuti pe Dumnezeu. Nimeni n-a ajuns sarac facand milostenii, ci dimpotriva milostenia face din sarac om bogat si bun. Virtutea milostenie se arata in faptele iubirii crestine.
In faptele milosteniei trupesti si a milosteniei sufletesti se arata virtutea milosteniei. Faptele milosteniei trupesti sunt: a satura pe cel flamand, a adapa pe cel insetat, a imbraca pe cel gol, a primi in casa pe cel strain, a cauta pe cel bolnav, a cerceta pe cei din temnita, a ingropa pe cei morti.
Faptele milosteniei sufletesti sunt: a indrepta pe cel ce greseste, a invata pe cel nestiutor, a sfatui pe cel ce sta la indoiala, a ne ruga lui Dumnezeu pentru aproapele (prieteni si vrajmasi), a mangaia pe cel intristat, a rabda asupririle, a ierta pe cei ce ne-au gresit si altele. Dupa cum sufletul e mai mare decat trupul, tot asa si faptele milosteniei sufletesti, fata de cele trupesti, sunt mai scumpe inaintea lui Dumnezeu si agonisesc o mai mare comoara in cer.
Crestinul adevarat trebuie sa fie capabil de a face milostenii, ca sa poata fi gasit bun si de jertfa. Fiecare e dator sa fie darnic ca pamantul care intoarce inmultite semintele primite. Fiecare sa fie milostiv ca Dumnezeu care ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti; fiecare sa fie un om bun care sa iubeasca pe aproapele cu fapta si cu adevarul, caci, Dumnezeu iubeste pe cel ce da de buna voie. Pentru cel ce nu face mila, judecata va fi fara mila. Se spune cu dreptate ca mana cea mai frumoasa este aceea care face milostenii si nu trebuie sa stie stanga ce face dreapta, spune Domnul Hristos.
Cand vorbim de fapta milosteniei, sa nu intelegem ca numai decat trebuie sa dam bani la toti cersetorii care stau cu mana intinsa si multi cauta sa-si faca rost astfel de bautura si de tutun, ca sa traiasca in lenevie si chiar in pacate mari. Nu risipiti si nu incurajati astfel de oameni fara randuiala.
Vorbind astazi despre milostenie, se intelege ca trebuie sa avem mila sufleteasca si trupeasca, dar acolo unde e lipsa si trebuie cautati cei care au nevoie de cele trupesti sau sufletesti. Cea mai mare nevoie pe care o are lumea astazi este hrana sufleteasca. Fiind asa de mare fapta milosteniei, diavolul cauta in fel si chip sa o impiedice si iata cum: sunt unii care dau bani cu imprumut celor constransi de cine stie ce necazuri, iar acestia ii cer la restituire o suma in plus
Incet, incet, abia izbutesc unii sa-si iubeasca pentru un timp nevasta, copiii si prietenii de placeri lumesti. Dar multi nu-si mai iubesc nici parintii, nici chiar fratii intre ei nu se mai iubesc, nu mai vorbim de rudeniile mai indepartate. De aceea Mantuitorul ne porunceste sa iubim pe vrajmasii nostri pentru a ne schimba din temelie, pentru a smulge din sufletul nostru buruiana iubirii de sine, pentru ca din iubirea de sine pleaca toate nenorocirile si relele. Iata de ce a pus Domnul Iisus Hristos in locul iubirii de sine, iubirea vrajmasilor, porunca cea potrivnica a firii. Grea treapta de urcat este iubirea aceasta, dar numai prin ea se poate ajunge la desavarsirea crestina.
Mai departe ne spune Evanghelia de astazi sa fim milostivi, precum si Tatal nostru este milostiv. In cultul divin, noi crestinii avem o multime de rugaciuni, mai lungi sau mai scurte prin care cersim mila si ajutorul lui Dumnezeu: Doamne miluieste-ne! Doamne ai mila de noi! Dumnezeule milostiveste-Te spre noi! Usa milostivirii deschide-o noua! Toate aceste rugaciuni sunt strigate din inima indurerata. Este chemat in ajutor Dumnezeu pentru ca El e Dumnezeul indurarii, indelung rabdator, bun si adevarat, Dumnezeu a toata mangaierea, care miluieste pe toti.
In marea Sa milostivire, Dumnezeu are mila de fapturile care sufera si le miluieste. Ajuta saracii, ocroteste nefericitii si mangaie pe toti necajitii. Asa trebuie sa fim si noi, fiii lui Dumnezeu, milostivi unii catre altii, chiar si catre vrajmasii nostri, daca voim sa ne raspunda la cererile noastre cand cerem mila de la El.
Mila aceasta dumnezeiasca, sau milostenia cum se numeste trebuie sa fie una din virtutile crestinului adevarat, una din cele mai bogate fantani din care izvorasc apele fericirii. Milostenia trebuie neaparat sa o aiba crestinul, pentru ca faptele de binefacere sunt cele mai rasplatite. Dai bunuri pamantesti si dobandesti comori ceresti; faci bine trupului si se rasplateste sufletul; ajuti omul si imprumuti pe Dumnezeu. Nimeni n-a ajuns sarac facand milostenii, ci dimpotriva milostenia face din sarac om bogat si bun. Virtutea milostenie se arata in faptele iubirii crestine.
In faptele milosteniei trupesti si a milosteniei sufletesti se arata virtutea milosteniei. Faptele milosteniei trupesti sunt: a satura pe cel flamand, a adapa pe cel insetat, a imbraca pe cel gol, a primi in casa pe cel strain, a cauta pe cel bolnav, a cerceta pe cei din temnita, a ingropa pe cei morti.
Faptele milosteniei sufletesti sunt: a indrepta pe cel ce greseste, a invata pe cel nestiutor, a sfatui pe cel ce sta la indoiala, a ne ruga lui Dumnezeu pentru aproapele (prieteni si vrajmasi), a mangaia pe cel intristat, a rabda asupririle, a ierta pe cei ce ne-au gresit si altele. Dupa cum sufletul e mai mare decat trupul, tot asa si faptele milosteniei sufletesti, fata de cele trupesti, sunt mai scumpe inaintea lui Dumnezeu si agonisesc o mai mare comoara in cer.
Crestinul adevarat trebuie sa fie capabil de a face milostenii, ca sa poata fi gasit bun si de jertfa. Fiecare e dator sa fie darnic ca pamantul care intoarce inmultite semintele primite. Fiecare sa fie milostiv ca Dumnezeu care ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti; fiecare sa fie un om bun care sa iubeasca pe aproapele cu fapta si cu adevarul, caci, Dumnezeu iubeste pe cel ce da de buna voie. Pentru cel ce nu face mila, judecata va fi fara mila. Se spune cu dreptate ca mana cea mai frumoasa este aceea care face milostenii si nu trebuie sa stie stanga ce face dreapta, spune Domnul Hristos.
Cand vorbim de fapta milosteniei, sa nu intelegem ca numai decat trebuie sa dam bani la toti cersetorii care stau cu mana intinsa si multi cauta sa-si faca rost astfel de bautura si de tutun, ca sa traiasca in lenevie si chiar in pacate mari. Nu risipiti si nu incurajati astfel de oameni fara randuiala.
Vorbind astazi despre milostenie, se intelege ca trebuie sa avem mila sufleteasca si trupeasca, dar acolo unde e lipsa si trebuie cautati cei care au nevoie de cele trupesti sau sufletesti. Cea mai mare nevoie pe care o are lumea astazi este hrana sufleteasca. Fiind asa de mare fapta milosteniei, diavolul cauta in fel si chip sa o impiedice si iata cum: sunt unii care dau bani cu imprumut celor constransi de cine stie ce necazuri, iar acestia ii cer la restituire o suma in plus
dobanda. Mare nenorocire isi baga in casa acel om care imprumuta bani cu dobanda.
Vedeti ca spune Domnul Hristos in Evanghelia de astazi ca sa imprumutam fara sa nadajduim a lua ceva. Altfel care mai este fapta noastra buna? Am stors pe un nenorocit de ultimul banut ca sa adaugam la ai nostri. Iata ce pacat mare este acesta de a profita de pe urma saracului. Pacatul acesta al luarii de dobanda, sau de mita pentru o fapta oarecare este foarte mare si vai de sufletul acela care-l savarseste. Unde este mila aici? Vede cineva vreo mila in aceasta fapta?
In aceste cazuri nu se vad decat profituri ale acestor nelegiuiti; pacate ingramadite, strigatoare la cer care se intorc asupra lor si atunci cand le primesc tipa in gura mare: "Ce voi fi facut eu Doamne, ce voi fi gresit?
Altii au obicei sa-si faca o multime de fini, cununand si botezand, dar cu nadejdea profitului de pe urma acestor fapte. De aceea auzim multe cazuri de certuri mari intre nasi si fini, batai, judecati, se blesteama unii pe altii, isi blesteama cununiile, lumanarile de la cununie si iata asa face diavolul din toate acestea o mare bucurie pentru iad.
Unii cauta sa-si gaseasca nasi bogati, desigur tot cu scopul de-a avea profituri. Bine ar fi daca nasii acestia ar fi bogati sufleteste, fiindca de datorie, nasii tin loc de al treilea rand de parinti sufletesti. Dupa legea noastra crestineasca ei trebuie sa fie foarte credinciosi, plini de fapte bune si de viata curata ca sa fie in stare sa povatuiasca pe finii lor. Dar ce auzim noi astazi? Fel de fel de cazuri grele cand unii nasi nici nu cred in Dumnezeu, nu le trebuie biserica, nu sunt nici ei cununati, rad de cele sfinte si batjocoresc preotii. Fac totul numai de forma pentru a profita de niste bucurii trecatoare, nestiind ca nu foloseste nimanui nimic, caci profitul cel mai mare il are diavolul care rade de ei si de credinta noastra.
Nimeni sa nu indrazneasca sa-si caute nasi care nu sunt cununati, ca aceia se numesc desfranati.
Multi nasi si-au lepadat finii pentru ca nu se mai duc cu ei la stricaciuni, pacate si faradelegi.
O fapta de mila sufleteasca o facem si atunci cand mergem sa conducem un mort la groapa. Ne folosim de aceasta fapta, caci vedem ce este viata noastra. Acolo langa cosciug, langa groapa, vedem ca suntem trecatori si primim dar de la Dumnezeu, caci am condus un frate de-al nostru dimpreuna cu ingerul lui pazitor si cu cetele cele nevazute, care vin la inmormantarea celui credincios. Varsam lacrimi din ochii nostri, ne spalam de pacatele noastre si intr-adevar ne folosim.
Aceasta numai atunci cand conducem un crestin care a avut grija de el in viata si si-a facut o pregatire sufleteasca. Cu nici un chip nu avem noi crestinii voie sa luam parte la inmormantarea sinucigasilor si nici sa mancam din pomana acestora. Cei care merg la astfel de inmormantari se insotesc cu demonii iadului care conduc prin vazduh la groapa trupul sinucigasului si presara deasupra cenusa iadului. Sa fim atenti, ca multe sunt pe care trebuie sa le stim!
Sa avem grija sa potrivim milostenia noastra acolo unde este nevoie. Sa facem aceasta mila asa cum se cuvine si da-i omului ce are el nevoie, nu ceea ce vrei tu si cand vrei. Arunci la repezeala doi, trei lei la un cersetor pe strada si crezi ca ai scapat.
Cauta vaduva care nu are pensie, care traieste in saracie; cauta casa unde sunt bolnavi; vezi un batran neputincios in tramvai sau masina si da-i locul tau, caci si aceasta e tot mila; vezi o batrana care se lupta cu o greutate, ajuta-i sa o duca. Cerceteaza si vezi de ce are trebuinta saracul si necajitul, iar daca il linistesti in necazul lui si daca el a simtit cu adevarat mila ta, crestine, sa nu te lauzi, sa taci si sa nu stie nimeni, sa nu stie stanga ce a facut dreapta, cum a zis Domnul Hristos.
Milostenia s-o facem acum cat suntem in viata; sa nu asteptam ceasul mortii, caci atunci le lasi pe toate si nu mai poti lua cu tine nimic, iar copiii si rudeniile te vor uita cu totul. Rudele si copiii vor veni sa-ti fure ce a ramas, iar mostenitorii nu-ti vor implini dorintele tale si nici nu se vor mai ingriji de sufletul tau. Cati bogati au murit fara sa faca fapte de milostenie cu mana lor, nadajduind ca le vor face copiii si neamurile! Acum sarmanii de ei sunt in focul iadului cu demonii si cu toti cei nemilostivi.
Pe acestia, daca ar fi cu putinta, as vrea sa-i intreb si eu o vorba: "Voi, bogati nenorociti care ardeti in foc, ia spuneti, daca Dumnezeu v-ar invia din nou pentru un ceas si sa veniti pe pamant in casele si averile voastre, ce ati face voi in acel ceas?
Vedeti ca spune Domnul Hristos in Evanghelia de astazi ca sa imprumutam fara sa nadajduim a lua ceva. Altfel care mai este fapta noastra buna? Am stors pe un nenorocit de ultimul banut ca sa adaugam la ai nostri. Iata ce pacat mare este acesta de a profita de pe urma saracului. Pacatul acesta al luarii de dobanda, sau de mita pentru o fapta oarecare este foarte mare si vai de sufletul acela care-l savarseste. Unde este mila aici? Vede cineva vreo mila in aceasta fapta?
In aceste cazuri nu se vad decat profituri ale acestor nelegiuiti; pacate ingramadite, strigatoare la cer care se intorc asupra lor si atunci cand le primesc tipa in gura mare: "Ce voi fi facut eu Doamne, ce voi fi gresit?
Altii au obicei sa-si faca o multime de fini, cununand si botezand, dar cu nadejdea profitului de pe urma acestor fapte. De aceea auzim multe cazuri de certuri mari intre nasi si fini, batai, judecati, se blesteama unii pe altii, isi blesteama cununiile, lumanarile de la cununie si iata asa face diavolul din toate acestea o mare bucurie pentru iad.
Unii cauta sa-si gaseasca nasi bogati, desigur tot cu scopul de-a avea profituri. Bine ar fi daca nasii acestia ar fi bogati sufleteste, fiindca de datorie, nasii tin loc de al treilea rand de parinti sufletesti. Dupa legea noastra crestineasca ei trebuie sa fie foarte credinciosi, plini de fapte bune si de viata curata ca sa fie in stare sa povatuiasca pe finii lor. Dar ce auzim noi astazi? Fel de fel de cazuri grele cand unii nasi nici nu cred in Dumnezeu, nu le trebuie biserica, nu sunt nici ei cununati, rad de cele sfinte si batjocoresc preotii. Fac totul numai de forma pentru a profita de niste bucurii trecatoare, nestiind ca nu foloseste nimanui nimic, caci profitul cel mai mare il are diavolul care rade de ei si de credinta noastra.
Nimeni sa nu indrazneasca sa-si caute nasi care nu sunt cununati, ca aceia se numesc desfranati.
Multi nasi si-au lepadat finii pentru ca nu se mai duc cu ei la stricaciuni, pacate si faradelegi.
O fapta de mila sufleteasca o facem si atunci cand mergem sa conducem un mort la groapa. Ne folosim de aceasta fapta, caci vedem ce este viata noastra. Acolo langa cosciug, langa groapa, vedem ca suntem trecatori si primim dar de la Dumnezeu, caci am condus un frate de-al nostru dimpreuna cu ingerul lui pazitor si cu cetele cele nevazute, care vin la inmormantarea celui credincios. Varsam lacrimi din ochii nostri, ne spalam de pacatele noastre si intr-adevar ne folosim.
Aceasta numai atunci cand conducem un crestin care a avut grija de el in viata si si-a facut o pregatire sufleteasca. Cu nici un chip nu avem noi crestinii voie sa luam parte la inmormantarea sinucigasilor si nici sa mancam din pomana acestora. Cei care merg la astfel de inmormantari se insotesc cu demonii iadului care conduc prin vazduh la groapa trupul sinucigasului si presara deasupra cenusa iadului. Sa fim atenti, ca multe sunt pe care trebuie sa le stim!
Sa avem grija sa potrivim milostenia noastra acolo unde este nevoie. Sa facem aceasta mila asa cum se cuvine si da-i omului ce are el nevoie, nu ceea ce vrei tu si cand vrei. Arunci la repezeala doi, trei lei la un cersetor pe strada si crezi ca ai scapat.
Cauta vaduva care nu are pensie, care traieste in saracie; cauta casa unde sunt bolnavi; vezi un batran neputincios in tramvai sau masina si da-i locul tau, caci si aceasta e tot mila; vezi o batrana care se lupta cu o greutate, ajuta-i sa o duca. Cerceteaza si vezi de ce are trebuinta saracul si necajitul, iar daca il linistesti in necazul lui si daca el a simtit cu adevarat mila ta, crestine, sa nu te lauzi, sa taci si sa nu stie nimeni, sa nu stie stanga ce a facut dreapta, cum a zis Domnul Hristos.
Milostenia s-o facem acum cat suntem in viata; sa nu asteptam ceasul mortii, caci atunci le lasi pe toate si nu mai poti lua cu tine nimic, iar copiii si rudeniile te vor uita cu totul. Rudele si copiii vor veni sa-ti fure ce a ramas, iar mostenitorii nu-ti vor implini dorintele tale si nici nu se vor mai ingriji de sufletul tau. Cati bogati au murit fara sa faca fapte de milostenie cu mana lor, nadajduind ca le vor face copiii si neamurile! Acum sarmanii de ei sunt in focul iadului cu demonii si cu toti cei nemilostivi.
Pe acestia, daca ar fi cu putinta, as vrea sa-i intreb si eu o vorba: "Voi, bogati nenorociti care ardeti in foc, ia spuneti, daca Dumnezeu v-ar invia din nou pentru un ceas si sa veniti pe pamant in casele si averile voastre, ce ati face voi in acel ceas?
Eu cred ca in ceasul acela n-ati sti cum sa manuiti mai repede cu mainile voastre averile si banii si sa impartiti pe la saraci, lipsiti si necajiti, sa platiti sarindare pe la toate manastirile indoit si intreit numai ca sa imblanziti dreptatea si mila lui Dumnezeu si ca sa scapati de vesnicele chinuri.
Dar e prea tarziu acum, de aceea trebuie sa ne facem noi tot ceea ce se poate acum si sa nu asteptam sa ne faca altii ca sa ne scoata din iad. De ce sa ajungem in iad si sa nu ne facem cu mana noastra pregatirea de pe acum? E si timpul cel mai potrivit s-o facem, caci, s-ar putea ca noua sa nu aiba cine sa ne mai faca nici o groapa, nu mai vorbim de pomeni si de alte fapte. Deci, impreuna cu credinta sa facem fapte bune frati crestini! Sa traim o viata de sfintenie, ca sa implinim voia lui Dumnezeu, asa cum ne-a spus Sfanta Evanghelie de astazi.
Dar e prea tarziu acum, de aceea trebuie sa ne facem noi tot ceea ce se poate acum si sa nu asteptam sa ne faca altii ca sa ne scoata din iad. De ce sa ajungem in iad si sa nu ne facem cu mana noastra pregatirea de pe acum? E si timpul cel mai potrivit s-o facem, caci, s-ar putea ca noua sa nu aiba cine sa ne mai faca nici o groapa, nu mai vorbim de pomeni si de alte fapte. Deci, impreuna cu credinta sa facem fapte bune frati crestini! Sa traim o viata de sfintenie, ca sa implinim voia lui Dumnezeu, asa cum ne-a spus Sfanta Evanghelie de astazi.
Dumnezeule cel milostiv, Parintele indurarilor si Doamne al milei, nu suntem vrednici sa ne numim fiii Tai, caci n-am facut voia Ta. Faptele noastre sunt rele; noi nu iubim pe vrajmasii nostri, noi nu facem binele cum trebuie facut si nu avem mila adevarata ca sa semanam si noi cu Tine.
Ajuta-ne cu Harul Tau ca sa traim o viata morala, plina de sfintenie, prin care sa ajungem la Tine, sa Te slavim acolo in vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu