Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, împreună cu un sobor impresionant de preoţi şi diaconi, a slujit Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Biserica Militară din Timişoara, care şi-a prăznuit cu această ocazie hramul.
La Sfânta Liturghie au participat cadrele militare din cadrul Brigăzii 18 Infanterie "Banat", în frunte cu generalul de brigadă Gheorghe Simina, comandantul unităţii, precum şi mulţi credincioşi.
Preasfinţitul Părinte Paisie a transmis conducerii unităţii şi tuturor soldaţilor prezenţi şi familiilor lor binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, dragostea sa părintească şi, în acelaşi timp, purtarea de grijă prin rugăciunile pe care Biserica le înalţă lui Dumnezeu pentru iubitoarea de Hristos oaste a ţării.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Preasfinţia Sa a menţionat: "Nădăjduim, mai presus de toate, în ajutorul, mila şi dragostea lui Dumnezeu că Biserica şi Armata vor rămâne împreună slujitoare ale unui singur Dumnezeu, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înviat din morţi şi slujitoare a poporului binecredincios, adică a tuturor acelora care se pun sub steagul creştinătăţii sau sub steagul armatei creştine".
Istoricul Bisericii Militare
Biserica Militară din Timişoara a fost sfinţită prima data în anul 1935, în timpul lui Carol al II-lea, de către episcopul militar dr. Ioan Stroia de Alba-Iulia şi de episcopul dr. Grigore Gheorghe Comşa al Aradului şi a primit hramul "Învierea Domnului".
Biserica a fost sfinţită pentru a doua oară la 26 octombrie 2000 de către Înalt Preasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, când a primit şi hramul Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Contrucţia datează din anii 1740-1750 şi este unul dintre cele mai vechi aşezăminte din oraş păstrate, alături de Spitalul Militar, Tibunal şi Complexul Bastion, şi face parte din complexul arhitectural al cetăţii vechi a Timişoarei.
Pictura lăcaşului de cult a fost realizată între anii 2000 şi 2003 de către familia de pictori bisericeşti Ion şi Ana Bădilă. De la 1 februarie 2008, biserica deserveşte şi ca biserică parohială pentru credincioşii din Zona Cetate a Timişoarei, aproximativ 730 de familii, şi are patru preoţi slujitori, paroh fiind părintele Marcel Vlaicu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu