BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Cultele religioase (adventiştii, baptiştii, evangheliştii, penticostalii şi martorii lui Iehova) susţin ca pomenile pe care le fac pentru cei adormiţi creştin ortodocşii nu au nici-un folos.
Spun că morţii pe care-i pomenim noi nu mai mănâncă, colivă, colaci... şi toate cele ce se împart pentru sufletele lor. În ceea ce afirmă aceste culte religioase un singur lucru este adevărat: acela că sufletele celor adormiţi din neamurile noastre nu mănâncă nimic din ceea ce am pregătit noi la pomană. În schimb ei primesc iertare de păcate în urma acestor pomeni. Cu fiecare pomenire, parastas, Dumnezeu îi ridică din starea în care au murit. Avem ca temei, versete din Biblie care dovedesc cât se poate de clar că aceste pomeni (parastase) sunt bine primite, bine plăcute lui Dumnezeu: 1 Despre pomenile si rugaciunile pentru cei morti
► «Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la mormântul celor care ţi-au răposat» (Tobit 4:17). Ce poate însemna a fi darnic cu pâinea şi cu vinul decât parastas - pomană???!
► «Sfânt şi cucernic gând a fost că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească din păcat» (2 Macabei 12:46). Adică, un gând sfânt, pornit dintr-o credinţă dreaptă (creştin ortodoxă) este acela de a face pomană (jertfă de curăţie) pentru cei morţi, ca în urma acestor pomeni Dumnezeu să se milostivească de sufletele celor pomeniţi şi să-i scoată din osânda iadului sau, dacă sunt în Rai, să le dea mult mai multă lumină. Lumea, tehnica si limbajul au evoluat si de aceea trebuie sa intelegem ca ceea ce se numea in urma cu cateva mii de ani, jertfa de curatie (in Tara Sfanta, Israel) acum noi romanii ii spunem pomana sau parastas. Cuvânt despre pomenirea morţilor
Intrând la Părintele Mihail de la Valaam, mi-a dat să citesc ceva ce se numea „Despre pomenirea morţilor”. Cuvântul se cuvine să fie dat în întregime:
„Credinţa noastră ortodoxă învaţă că va veni o vreme când îi vom întâlni pe cei adormiţi şi dragi ai noştri şi vom trăi împreună cu ei nedespărţiţi, în veci. Dumnezeu este dragoste neţărmurită şi nu-i va înstrăina pe cei care au fost uniţi în viaţa aceasta prin legătura dragostei. Ne vom bucura pururi alături de cei pe care i- am iubit şi împreună cu care am împărtăşit aici bucuriile noastre. Înţelegând acestea, cu câtă osârdie s-ar cuveni să ne pomenim morţii!”
În rugăciune, o inimă vorbeşte cu alta. Sfântul Ioan de Krondstadt spunea: „Se cuvine să ne rugă m pentru cei adormiţi ca ş i cum am fi noi înş ine în chinurile iadului. Trebuie să simţim suferinţa lor ş i să ne rugă m pentru odihna lor la loc luminat, la loc cu verdeaţă , unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”.
Predania Sfinţilor Apostoli ne învaţă: rugaţi-vă unii pentru alţii (Iacob 5:16).
Rugăciunea Bisericii pentru cei adormiţi are atâta putere, încât, înălţându-se către cer, ajunge până la tronul Celui atotputernic, şi, coborându-se până în străfundurile iadului, îi izbăveşte de chinuri pe cei înlănţuiţi acolo. Ea înnoieşte nemăsurata jertfă de pe Cruce a Mântuitorului adusă pentru păcatele neamului omenesc. Această rugăciune este unită şi întărită de mijlocirile sfinţilor, cu deosebire de cea a Maicii Domnului, neobosită apărătoare a creştinilor. Când Jertfa fără de sânge a Trupului şi Sângelui Fiului lui Dumnezeu se săvârşeşte pe Sfânta masă, stau de faţă toate Puterile oştilor cereşti şi soborul Sfinţilor. Sufletele celor adormiţi care se pomenesc în vremea Sfintei Liturghii sunt părtaşe împreună cu Îngerii şi cu sfinţii la jertfa nesângeroasă ce se aduce. De câtă bucurie şi mângâiere sfântă se umple acel suflet când, pomenit fiind în Biserica lui Dumnezeu, se înfăţişează înaintea Tronului lui Dumnezeu, împreună cu cetele Îngerilor şi cu ale Sfinţilor, rugându-se stăruitor pentru iertarea păcatelor şi pentru răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos. Ce bucurie nespusă, ce fericire neţărmurită umple sufletul atunci când părticica de prescură scoasă pentru el în vremea Proscomidiei este scufundată laolaltă cu celelalte în Preasfântul Sânge al Fiului lui Dumnezeu, rostindu-se această rugăciune: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi”. De aceea se cuvine să ne îngrijim cu osârdie pentru mântuirea celor adormiţi. Când noi înşine vom muri, ei se vor ruga în ceasul morţii noastre, mijlocind pentru noi către Dumnezeu, cu aceeaşi sârguinţă şi dragoste cu care noi ne-am rugat aici pentru dânşii. Acest lucru ne va fi de mare trebuinţă înaintea lui Dumnezeu. Cei adormiţi ştiu tot ceea ce făptuim. Aud şi văd când ne rugăm pentru dânşii, chiar dacă ne-am tăinui la marginile pământului. Cu cât mai mult Domnul Însuşi ştie toate acestea! Faptele bune şi rugăciunile celor vii pentru cei adormiţi îi mântuiesc şi pe unii, şi pe ceilalţi, deopotrivă.
„Acolo, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul,întâlneşte cu toţi cei pentru care s-a rugat şi cărora s-a rugat în vremea vietii
sale de aici, de pe pământ”.
Câtă mângâiere! Cât de milostiv este Dumnezeu cu sufletele noastre! El va trimite să ne întâmpine, de îndată ce vom pătrunde în tărâmul cel de veci,prieste pe toţi pentru care ne-am rugat.
Dar „pentru cei adormiţi care nu sunt
vrednici de mântuire, spune Sfântul Damaschin, Dumnezeu
nu îndeamnă pe nimeni să se roage : nici părinţii, nici soţia sau
soţul, nici rudele, nici prietenii”.
Prin ei se împlineşte profeţia:
„nenorociţi sunt adormiţii pentru cei care niciunul dintre cei vii nu se roagă”. Alături de jertfa fără de sânge, iertarea păcatelor se
primeşte şi prin faptele de milostenie.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cinstiţi-i pe cei adormiţi cu pomeni şi cu fapte bune, pentru că acestea îi vor ajuta să se izbăvească din muncile cele veşnice”.
Până la Judecata cea de Apoi a lui Hristos mai este încă vreme să ne rugăm unii pentru alţii şi să schimbăm starea celor adormiţi ai noştri. Jertfa fără de sânge adusă pentru ei îi curăţă de păcate şi îi înalţă la o stare mai bună. Amin. 10-23 noiembrie, 1947”.
Când am terminat de citit foaia, l-am privit uimit pe stareţ. Ochii săi luminoşi şi limpezi mă iscodeau. Am înţeles atunci că Părintele Mihail avea darul înainte-vederii şi îmi cunoştea trecutul.
- Părinte, i-am cerut,spuneţi-mi un cuvânt despre moarte?
- Nu există moarte, mi-a răspuns. Este mai mult o trecere de
la o stare la alta. Pentru mine însumi, viaţa din cealaltă lume
este cu mult mai adevărată decât viaţa mea de aici.
Cu cât creştinul trăieşte mai profund viaţa sa lăuntrică, cu atât este mai rupt de lumea aceasta şi se apropie împăcat de cealaltă. Când vine sfârşitul îi este uşor, perdeaua subţire pur şi simplu se mistuie.
- Părinte, putem trăi într-o legătură vie cu cei adormiţi?
- Fără nicio îndoială. Rugăciunile pentru cei adormiţi statornicesc această legătură. Cei care nu se îngrijesc de ele rup legătura aceasta de taină şi deznădăjduiesc, ca unii ce sunt lipsiţi de credinţă. Rugăciunea uneşte, încălzeşte şi întăreşte pe toţi.
Despre păcatul slavei deşarte
Atât de rău este păcatul slavei deşarte, încât dacă ar încerca cineva să-l descrie cu amănuntul, ar semăna cu acela care încearcă să măsoare greutatea vântului. Această blestemată răutate a slavei deşarte nu se arată la om numai când este în viaţă, ci de multe ori şi la trecerea lui de pe pământ. Ca să înţelegem acest lucru să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur care, în această privinţă. spune: „Cei cu slava deşartă şi după moarte se măresc în deşert. De pildă, cutare murind, a poruncit să fie minunat, să se facă cutare şi cutare lucru. Şi care sunt oare acestea, pe care cel cu slava deşartă lasă poruncă să se facă după moarte lui?
Acestea sunt cheltuielile mari şi de prisos pe care le fac urmaşii lor rubedeniile spre a-l îmbrăca pe el cu haine noi şi de mult preţ, spre ai pune în deget şi la mâini inel şi brăţări de aur, încălţăminte din cele mai scumpe în picioare, spre a-l înfăşura în mătăsuri şi spre a-i acoperi faţa cu marame din fir de aur. Apoi, să-i facă lui sicriu din lemn binemirositor şi care nu putrezeşte curând şi să-l vopsească cu felurite culori şi să-l îmbrace cu argint şi ale metale scumpe. Apoi, să-i facă cavou scump, din marmură şi granit, unde să-i aşeze trupul mort;
împrejurul cavoului să-i facă grilaj de fier sau de bronz, iar alături sau înlăuntrul
cavoului să-i facă statuie, aşa cum era el în floarea vârstei şi a fericirii pe pământ. Şi statuia să fie de marmură sau de bronz
sau din alte materiale de preţ şi să fie sculptată dea cei mai buni sculptori. Pe frontiscipiul cavoului, la intrare, să fie
scrise cu slove de aur, numele şi gradul dregătoriilor pe care le-a avut el în lume,
ca să vadă toţi câţi vor trece pe acolo, că mare şi minunat a fost acesta
ce este îngropat aici.
Acestea şi multe altele de acestea sunt cele ce a rânduit să i se facă după moarte, omul iubitor de slava veacului de acum. De vrei să
cunoşti acest adevăr du-te în cimitirele din marile oraşe şi acolo vei vedea sute şi mii de mărturii de acest fel, care arată că nici în mormânt nu poate scăpa de patima slavei deşarte şi a iubirii de arătare. Câte fapte bune nu ar fi putut face rudeniile unui asemenea om cu banii
cheltuiţi pe aceste lucruri deşarte? Câţi săraci şi goi n-ar fi îmbrăcat şi câţi flămânzi n-ar fi ajutat? Şi cât de mare folos n-ar fi adus cu această milostenie celui trecut prin această
lume, la cele veşnice? Mai ales dacă a trăit acela în dreapta credinţă şi s-a spovedit la duhovnic de toate păcatele
sale.
Cimitirul de la Prislop
Bibliografie: Biblia E.I.B.M., Bucuresti, 1994; Serghei Bolsakoff, Sfinti calugari ai nordului Rusiei, ieroschimonahul Mihail, Ultimul staret de la Valaam, Editura Egumenita 2008.
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Cultele religioase (adventiştii, baptiştii, evangheliştii, penticostalii şi martorii lui Iehova) susţin ca pomenile pe care le fac pentru cei adormiţi creştin ortodocşii nu au nici-un folos.
Spun că morţii pe care-i pomenim noi nu mai mănâncă, colivă, colaci... şi toate cele ce se împart pentru sufletele lor. În ceea ce afirmă aceste culte religioase un singur lucru este adevărat: acela că sufletele celor adormiţi din neamurile noastre nu mănâncă nimic din ceea ce am pregătit noi la pomană. În schimb ei primesc iertare de păcate în urma acestor pomeni. Cu fiecare pomenire, parastas, Dumnezeu îi ridică din starea în care au murit. Avem ca temei, versete din Biblie care dovedesc cât se poate de clar că aceste pomeni (parastase) sunt bine primite, bine plăcute lui Dumnezeu: 1 Despre pomenile si rugaciunile pentru cei morti
► «Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la mormântul celor care ţi-au răposat» (Tobit 4:17). Ce poate însemna a fi darnic cu pâinea şi cu vinul decât parastas - pomană???!
► «Sfânt şi cucernic gând a fost că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească din păcat» (2 Macabei 12:46). Adică, un gând sfânt, pornit dintr-o credinţă dreaptă (creştin ortodoxă) este acela de a face pomană (jertfă de curăţie) pentru cei morţi, ca în urma acestor pomeni Dumnezeu să se milostivească de sufletele celor pomeniţi şi să-i scoată din osânda iadului sau, dacă sunt în Rai, să le dea mult mai multă lumină. Lumea, tehnica si limbajul au evoluat si de aceea trebuie sa intelegem ca ceea ce se numea in urma cu cateva mii de ani, jertfa de curatie (in Tara Sfanta, Israel) acum noi romanii ii spunem pomana sau parastas. Cuvânt despre pomenirea morţilor
Intrând la Părintele Mihail de la Valaam, mi-a dat să citesc ceva ce se numea „Despre pomenirea morţilor”. Cuvântul se cuvine să fie dat în întregime:
„Credinţa noastră ortodoxă învaţă că va veni o vreme când îi vom întâlni pe cei adormiţi şi dragi ai noştri şi vom trăi împreună cu ei nedespărţiţi, în veci. Dumnezeu este dragoste neţărmurită şi nu-i va înstrăina pe cei care au fost uniţi în viaţa aceasta prin legătura dragostei. Ne vom bucura pururi alături de cei pe care i- am iubit şi împreună cu care am împărtăşit aici bucuriile noastre. Înţelegând acestea, cu câtă osârdie s-ar cuveni să ne pomenim morţii!”
În rugăciune, o inimă vorbeşte cu alta. Sfântul Ioan de Krondstadt spunea: „Se cuvine să ne rugă m pentru cei adormiţi ca ş i cum am fi noi înş ine în chinurile iadului. Trebuie să simţim suferinţa lor ş i să ne rugă m pentru odihna lor la loc luminat, la loc cu verdeaţă , unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”.
Predania Sfinţilor Apostoli ne învaţă: rugaţi-vă unii pentru alţii (Iacob 5:16).
Rugăciunea Bisericii pentru cei adormiţi are atâta putere, încât, înălţându-se către cer, ajunge până la tronul Celui atotputernic, şi, coborându-se până în străfundurile iadului, îi izbăveşte de chinuri pe cei înlănţuiţi acolo. Ea înnoieşte nemăsurata jertfă de pe Cruce a Mântuitorului adusă pentru păcatele neamului omenesc. Această rugăciune este unită şi întărită de mijlocirile sfinţilor, cu deosebire de cea a Maicii Domnului, neobosită apărătoare a creştinilor. Când Jertfa fără de sânge a Trupului şi Sângelui Fiului lui Dumnezeu se săvârşeşte pe Sfânta masă, stau de faţă toate Puterile oştilor cereşti şi soborul Sfinţilor. Sufletele celor adormiţi care se pomenesc în vremea Sfintei Liturghii sunt părtaşe împreună cu Îngerii şi cu sfinţii la jertfa nesângeroasă ce se aduce. De câtă bucurie şi mângâiere sfântă se umple acel suflet când, pomenit fiind în Biserica lui Dumnezeu, se înfăţişează înaintea Tronului lui Dumnezeu, împreună cu cetele Îngerilor şi cu ale Sfinţilor, rugându-se stăruitor pentru iertarea păcatelor şi pentru răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos. Ce bucurie nespusă, ce fericire neţărmurită umple sufletul atunci când părticica de prescură scoasă pentru el în vremea Proscomidiei este scufundată laolaltă cu celelalte în Preasfântul Sânge al Fiului lui Dumnezeu, rostindu-se această rugăciune: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi”. De aceea se cuvine să ne îngrijim cu osârdie pentru mântuirea celor adormiţi. Când noi înşine vom muri, ei se vor ruga în ceasul morţii noastre, mijlocind pentru noi către Dumnezeu, cu aceeaşi sârguinţă şi dragoste cu care noi ne-am rugat aici pentru dânşii. Acest lucru ne va fi de mare trebuinţă înaintea lui Dumnezeu. Cei adormiţi ştiu tot ceea ce făptuim. Aud şi văd când ne rugăm pentru dânşii, chiar dacă ne-am tăinui la marginile pământului. Cu cât mai mult Domnul Însuşi ştie toate acestea! Faptele bune şi rugăciunile celor vii pentru cei adormiţi îi mântuiesc şi pe unii, şi pe ceilalţi, deopotrivă.
„Acolo, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul,întâlneşte cu toţi cei pentru care s-a rugat şi cărora s-a rugat în vremea vietii
sale de aici, de pe pământ”.
Dar „pentru cei adormiţi care nu sunt
vrednici de mântuire, spune Sfântul Damaschin, Dumnezeu
nu îndeamnă pe nimeni să se roage : nici părinţii, nici soţia sau
soţul, nici rudele, nici prietenii”.
Prin ei se împlineşte profeţia:
„nenorociţi sunt adormiţii pentru cei care niciunul dintre cei vii nu se roagă”. Alături de jertfa fără de sânge, iertarea păcatelor se
primeşte şi prin faptele de milostenie.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cinstiţi-i pe cei adormiţi cu pomeni şi cu fapte bune, pentru că acestea îi vor ajuta să se izbăvească din muncile cele veşnice”.
Până la Judecata cea de Apoi a lui Hristos mai este încă vreme să ne rugăm unii pentru alţii şi să schimbăm starea celor adormiţi ai noştri. Jertfa fără de sânge adusă pentru ei îi curăţă de păcate şi îi înalţă la o stare mai bună. Amin. 10-23 noiembrie, 1947”.
Când am terminat de citit foaia, l-am privit uimit pe stareţ. Ochii săi luminoşi şi limpezi mă iscodeau. Am înţeles atunci că Părintele Mihail avea darul înainte-vederii şi îmi cunoştea trecutul.
- Părinte, i-am cerut,spuneţi-mi un cuvânt despre moarte?
- Nu există moarte, mi-a răspuns. Este mai mult o trecere de
la o stare la alta. Pentru mine însumi, viaţa din cealaltă lume
este cu mult mai adevărată decât viaţa mea de aici.
Cu cât creştinul trăieşte mai profund viaţa sa lăuntrică, cu atât este mai rupt de lumea aceasta şi se apropie împăcat de cealaltă. Când vine sfârşitul îi este uşor, perdeaua subţire pur şi simplu se mistuie.
- Părinte, putem trăi într-o legătură vie cu cei adormiţi?
- Fără nicio îndoială. Rugăciunile pentru cei adormiţi statornicesc această legătură. Cei care nu se îngrijesc de ele rup legătura aceasta de taină şi deznădăjduiesc, ca unii ce sunt lipsiţi de credinţă. Rugăciunea uneşte, încălzeşte şi întăreşte pe toţi.
Despre păcatul slavei deşarte
Atât de rău este păcatul slavei deşarte, încât dacă ar încerca cineva să-l descrie cu amănuntul, ar semăna cu acela care încearcă să măsoare greutatea vântului. Această blestemată răutate a slavei deşarte nu se arată la om numai când este în viaţă, ci de multe ori şi la trecerea lui de pe pământ. Ca să înţelegem acest lucru să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur care, în această privinţă. spune: „Cei cu slava deşartă şi după moarte se măresc în deşert. De pildă, cutare murind, a poruncit să fie minunat, să se facă cutare şi cutare lucru. Şi care sunt oare acestea, pe care cel cu slava deşartă lasă poruncă să se facă după moarte lui?
Acestea sunt cheltuielile mari şi de prisos pe care le fac urmaşii lor rubedeniile spre a-l îmbrăca pe el cu haine noi şi de mult preţ, spre ai pune în deget şi la mâini inel şi brăţări de aur, încălţăminte din cele mai scumpe în picioare, spre a-l înfăşura în mătăsuri şi spre a-i acoperi faţa cu marame din fir de aur. Apoi, să-i facă lui sicriu din lemn binemirositor şi care nu putrezeşte curând şi să-l vopsească cu felurite culori şi să-l îmbrace cu argint şi ale metale scumpe. Apoi, să-i facă cavou scump, din marmură şi granit, unde să-i aşeze trupul mort;
împrejurul cavoului să-i facă grilaj de fier sau de bronz, iar alături sau înlăuntrul
cavoului să-i facă statuie, aşa cum era el în floarea vârstei şi a fericirii pe pământ. Şi statuia să fie de marmură sau de bronz
sau din alte materiale de preţ şi să fie sculptată dea cei mai buni sculptori. Pe frontiscipiul cavoului, la intrare, să fie
scrise cu slove de aur, numele şi gradul dregătoriilor pe care le-a avut el în lume,
ca să vadă toţi câţi vor trece pe acolo, că mare şi minunat a fost acesta
ce este îngropat aici.
Acestea şi multe altele de acestea sunt cele ce a rânduit să i se facă după moarte, omul iubitor de slava veacului de acum. De vrei să
cunoşti acest adevăr du-te în cimitirele din marile oraşe şi acolo vei vedea sute şi mii de mărturii de acest fel, care arată că nici în mormânt nu poate scăpa de patima slavei deşarte şi a iubirii de arătare. Câte fapte bune nu ar fi putut face rudeniile unui asemenea om cu banii
cheltuiţi pe aceste lucruri deşarte? Câţi săraci şi goi n-ar fi îmbrăcat şi câţi flămânzi n-ar fi ajutat? Şi cât de mare folos n-ar fi adus cu această milostenie celui trecut prin această
lume, la cele veşnice? Mai ales dacă a trăit acela în dreapta credinţă şi s-a spovedit la duhovnic de toate păcatele
sale. Cimitirul de la Prislop
Bibliografie: Biblia E.I.B.M., Bucuresti, 1994; Serghei Bolsakoff, Sfinti calugari ai nordului Rusiei, ieroschimonahul Mihail, Ultimul staret de la Valaam, Editura Egumenita 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu