VENITI SĂ VĂ MĂNTUITI SUFLETELE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE.! 
ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ

                               Iubiţi credincioşi, 
De foarte multe ori vine câte un credincios la mine şi îmi spune: Părinte, ce pot face că nu-mi merge bine deloc, cred că am făcături?
 Şi atunci eu îl întreb:
Ca să lămurim această problemă a făcăturilor, spuneţi-mi mai întâi dacă mergeţi în fiecare duminică la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. 
- Nu, părinte, de ce să mint, că m-ar bate Dumnezeu!
 - Dar posturile de miercuri şi vineri la ţineţi? 
- Câteodată, foarte rar, doar vinerea. 
- Dar v-aţi spovedit şi v-aţi împărtăşit cel puţin de patru ori pe an, în cele patru posturi mari?
 - Nu, părinte, asta chiar n-am făcut-o din copilărie.
 - Vă rugaţi şi dumneavoastră dimineaţa, la prânz şi seara, când vă aşezaţi şi când vă sculaţi de la masă? 
- O, nu părinte, păi lucrul ăsta nici măcar n-am ştiut că trebuie făcut.
 - V-aţi făcut sfeştania casei în care locuiţi măcar o dată pe an? - N-am făcut-o niciodată.
 - Aveţi candelă în casă?
 - Nu, n-avem candelă.
 - Dar icoane aveţi pe pereţii camerelor unde locuiţi? 
- Nu avem pe pereţi, avem numai din acelea mici, pe care le ţinem în portofel să ne meargă bine.
 Şi atunci i-am spus: Iată că nu ai făcături, ci ai puţinătate de credinţă, adică dumneata eşti creştin ortodox doar prin Taina Sfântului Botez, în rest te comporţi ca şi un păgân care nu vine duminica la Sfânta Biserică, pentru că de fapt el nici nu crede în Iisus Hristos.
 Şi ca să fiu mai clar, iată ce ne îndemnă Sfântul Ioan Gură de Aur: 
      Rămâi în Sfânta Biserică Ortodoxă şi nu vei fi trădat de Biserică; iar de fugi din Biserică, nu este vinovată Biserica. Că de vei fi înăuntrul Bisericii, nu intră lupul; iar de vei ieşi afară te va pierde  fiara. De vină la aceasta, este doar nerăbdarea şi necredinţa ta; căci nimic nu este mai tare decât Sfânta Biserică Ortodoxă. Nădejdea ta să fie Biserica, mântuirea ta să fie Biserica, scăparea ta să fie Biserica, căci este mai înaltă decât cerurile şi mai desfătată decât pământul şi niciodată nu îmbătrâneşte, ci întotdeauna înfloreşte.
       Iată ce se spune într-una din Sfintele Evanghelii: Atunci, intrând în corabie, Iisus a trecut înapoi şi a venit în cetatea Sa (Matei 9:1). Intrând în corabie... Viaţa noastră nu este altceva decât o mare nestatornică, furtunoasă!
 Nu în zadar se spune într-o cântare bisericească: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strig Ţie: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive! (irmosul glasului 6,cântarea a 6-a).
 Marea preînchipuie viaţa noastră, iar corabia este simbolul Sfintei Biserici Ortodoxe cu crucea pe catarg şi cu Mântuitorul Iisus Hristos la cârma sufletelor noastre.
                                          Porunca a patra 
       Moise a primit pe muntele Sinai Tablele legii, adică cele zece porunci dumnezeieşti. Porunca a patra din Decalog spune aşa: Adu-ţi aminte de ziua odihnei (duminica, ziua Domnului), ca s-o sfinţeşti... Aşadar, această poruncă ne cere ca în fiecare săptămână să păstrăm o zi de odihnă închinată cinstirii lui Dumnezeu. A sfinţi ziua de odihnă stă în puterea noastră, a fiecăruia, a celor care doresc să trăiască cu Dumnezeu. Dacă cineva ne-ar întreba: de când se ţine duminica drept zi de sărbătoare?, noi ar trebui să-i răspundem aşa: „Creştinii au ţinut duminica drept zi de rugăciune şi de odihnă, chiar de la Învierea Domnului”. 
      Iată ce scrie în Sfânta Scriptură: Iar în ziua cea dintâi a săptămânii (duminica), când noi – adică ucenicii – ne-am adunat să frângem pâinea, Pavel, care avea să plece a doua zi, a stat cu ei de vorbă şi şi-a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii. (Faptele

Apostolilor 20:7). Să frângem pâinea înseamnă că ucenicii se  adunau să săvârşească în fapt Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească, în zilele de duminică. 
           Dacă vreţi să nu călcaţi porunca a 4-a a lui Dumnezeu, atunci veniţi în fiecare duminică în Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos, participaţi la Sfânta Liturghie căci numai aici veţi găsi consolare pentru fiinţele dumneavoastră răvăşite, aici veţi afla certitudinea.
         Numai în Sfânta Biserică veţi auzi glasul lui Iisus spunându-vă cu blândeţe: Fiule, iertate îţi sunt ţie greşalele tale, pentru tine mult am suferit. Iată, acum te-ai făcut sănătos, de-acum să nu mai greşeşti...
                              Întemeierea Sfintei Liturghii
        Sfânta Liturghie a întemeiat-o Domnul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină, în Joia mare a Sfintelor Patimi, când, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi dând ucenicilor a zis: Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Şi luând paharul şi mulţumind, le-a zis: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26:26). După instituire, el adaugă: Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea şi Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor (Luca 22:19). 
      De aceea Sfânta Liturghie nu este o slujbă de comemorare (adică de amintire) a morţii şi învierii Domnului, ci este o reactualizare pentru fiecare dintre noi a acestor evenimente mântuitoare. Sfânta Liturghie este o stare ideală de rugăciune, de jertfă şi de adorare a Lui Dumnezeu, prin care creştinul ortodox cu credinţă şi fapte bune se îndumnezeieşte şi se sfinţeşte. 

       Care este adevărata zi de sărbătoare şi odihnă, sâmbăta sau                                                                duminica? 
      Duminica este ziua cinstită de creştini. Este o mare diferenţă între serbarea duminicii - proprie creştinilor - şi odihna sabatului - proprie evreilor. Trebuie să ştim clar că VINEREA este ziua de odihnă a musulmanilor, SÂMBĂTA este ziua de odihnă a evreilor, DUMINICA este ziua de odihnă şi de sărbătoare a creştinilor.          Punem o întrebare simplă şi clară: adventiştii din ţara noastră de ce ţin sabatul??? Sunt evrei sau sunt creştini??? Dacă sunt creştini  atunci să ţină duminica !!! Adventiştii au început să ţină sabatul după 1846, când „profeteasa“ Hellen White susţine că a primit un mesaj de la Dumnezeu prin care-i poruncea (?!?) să restituie adevărata zi de odihnă, adică Sabatul. Trebuie menţionat că până în 1846 adventiştii au serbat, ca toţi creştinii, ziua de duminică. 
Şi atunci, ce i-a determinat oare pe adventişti să revină la Sabat? Hellen White este cea care i-a convins pe adepţi să ţină Sabatul motivând că Hristos, care a venit în duh în 1844, nu a venit în trup pentru că nu este ţinută adevărata zi de odihnă (?!?). După aşa-zisa revelaţie a Hellenei White, o parte din adventişti părăsesc cultul şi formează grupul adventiştilor reformişti. Adepţii care au acceptat revenirea la Sabat s-au numit adventişti de ziua a şaptea (A.Z.Ş.) sau adventişti sabatişti.
             Dovezi bilice că duminica este ziua de sărbătoare
 1. Dumnezeu - Tatăl a creat lumea şi prima zi a creaţiei este duminica (Facerea 1:1-5).
 2. Dumnezeu - Fiul a înviat a treia zi din morţi tot duminica (Matei 28:1). 
3. Dumnezeu - Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli la Rusalii, tot duminica (Fapte 2:1-4). Privind cu atenţie cele trei puncte de mai sus despre lucrarea Sfintei Treimi, observăm cu uşurinţă că duminica e zi de bucurie în care prăznuim: - ZIDIREA LUMII de către Dumnezeu - Tatăl; 
- RĂSCUMPĂRAREA EI prin Dumnezeu - Fiul; 
- SFINŢIREA LUMII prin Dumnezeu - Duhul Sfânt. 

DUMINICA A SĂVÂRŞIT IISUS HRISTOS LUCRĂRILE SALE                                             MÂNTUITOARE

 ► Duminica, Mântuitorul investeşte cu harul apostolesc, preoţesc şi al duhovniciei pe Sfinţii Apostoli prin viu grai şi prin pogorârea Sfântului Duh asupra lor (Ioan 20:21-23). 
► Duminica, se arată lui Luca şi lui Cleopa, săvârşind în faţa lor prima Euharistie în ziua Învierii şi îi împărtăşeşte în Emaus (Luca 24:13-31). 
 ► Duminica, se arată celor şapte apostoli la Marea Tiberiadei (Ioan 21:1-22). 
► Duminica, se arată lui Iacov, tuturor apostolilor şi la cei peste cinci sute de fraţi (1Corinteni 15:5-7). 
► Duminica, s-a arătat Sfântului Apostol Toma (Ioan 20:24-29).
► Duminica, s-a făcut cea mai mare descoperire a lucrurilor care sunt în cer şi care au să vină, în vremea Sfântului Apostol Ioan (Apocalipsa 1:10). 
► Duminica, Sfinţii Apostoli săvârşeau Sfânta Liturghie (Fapte 20:6-7; Corinteni 16:1-2). 
       Sfântul Apostol Pavel le-a grăit evreilor din vremea sa despre „Noua zi de odihnă“ lucru care desigur este valabil şi pentru noi, cei de astăzi:
        Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea s-a lăsat altă zi de odihnă poporului lui Dumnezeu (Evrei 4:8-9). Se poate vedea foarte clar, că sâmbăta a existat ca zi de odihnă pentru evrei, dar pentru poporul lui Dumnezeu (creştinilor) s-a lăsat altă zi de odihnă: duminica.
            Denumirea de duminică în cele patru Evanghelii
        De ce nu se întâlneşte denumirea de duminică în cele patru Evanghelii este lucru lesne de înţeles. 
        Pentru că aceste Evanghelii au fost scrise înainte de dărâmarea Ierusalimului (anul 70 d.Hr.) Şi încă nu se introduseseră numele date de romani zilelor săptămânii. Această denumire de duminică o găsim o singură dată în Noul Testament, în Apocalipsa Sfântului Ioan (scrisă în anul 94 d.Hr.). Foarte important este să remarcăm faptul că, deşi zilele săptămânii primiseră numirile romane, totuşi nu i se zice Ziua Soarelui, cum o numeau romanii, ci Dies Domenica, adică Ziua Domnului. 
      Adventiştii ne reproşează că noi creştinii acceptăm o prăznuire impusă de Sfântul Împărat Constantin cel Mare în anul 321d. Hr., dar nu pot aduce probe că marele Împărat Constantin cel Mare este cel care a făcut legea şi a dat porunca pentru serbarea Duminicii ca zi de sărbătoare săptămânală. Iată însă adevărul: Sfântul Împărat Constantin a dat libertate mai întâi creştinilor în anul 313 d.Hr. Observând că aceştia se înmulţesc zilnic şi serbează Duminica drept zi de odihnă, atunci, adică  în anul 321d.Hr., a consfinţit ca întreg imperiul (deci şi păgânii) să serbeze Duminica. Este foarte clar că, prin decretul din anul 321d.Hr., Împăratul Constantin cel Mare nu a inventat această sărbătoare, ci a recunoscut-o, ea existând încă din secolul I d.Hr. în practica Bisericii, lucru pe care l-am demonstrat. Deci, printr-un act oficial, Duminica nu a fost impusă de împărat nimănui, ci recomandată.
         În ceea ce priveşte această poruncă a sabatului, să ne gândim că-L putem asemăna pe Dumnezeu cu un stăpân care, pe teritoriul ce-I aparţine, dă o lege şi apoi, atunci când voieşte, o anulează şi dă alta. Nimeni nu-L poate opri. Este vorba de respectarea sâmbetei după Vechiul Testament şi respectiv serbarea duminicii după Noul Testament .
                                    Iubiţi credincioşi, 
                  acum să ne răspundă adventiştii la câteva întrebări: 
1. De ce a mai venit Hristos, dacă sâmbăta şi cele ale Legii Vechi i-au îndreptat pe oameni?
 2. De ce n-a înviat Hristos sâmbăta, pentru ca atunci să fie cu adevărat „Ziua Bucuriei“? Şi a înviat duminica!
 3. Care zi este mai mare: ziua în care un singur popor a ieşit dintr-o robie văzută, trupească, trecătoare (Robia Egiptului) sau ZIUA ÎN CARE TOATE NEAMURILE, PRIN ÎNVIEREA MÂNTUITORULUI, AU SCĂPAT DE ROBIA SUFLETEASCĂ, DIN TIRANIA DIAVOLULUI, ŞI A MORŢII (ROBIA SATANEI)? 4. 
       De ce Sfântul Apostol Pavel n-a frânt pâinea sâmbăta, în sinagogi, ci numai în ziua întâi a săptămânii? (Fapte 20:7). 
5. De ce nu se mai aminteşte de loc de ziua a şaptea în Noul Testament?
 6. De ce au fost trimişi Sfinţii Apostoli să propovăduiască Evanghelia pe tot pământul într-o zi de duminică şi nu într-o zi de sâmbătă? (Ioan 20:19).
 7. Dacă sabatul e legământ veşnic şi orice legământ veşnic trebuie respectat, de ce nu mănâncă mielul pascal (Ieşirea 31:3) cu azimă, cu ierburi amare, stând în picioare, cu toiege în mâini, gata de plecare? 
8. De ce fac adventiştii foc iarna în ziua sâmbetei în casele lor de rugăciune? Nu contrazic pe Moise care zice: În ziua odihnei să nu faceţi foc în toate locaşurile voastre? (Ieşirea 35:3). 
 9. De ce nu socotesc şi iarna sfântă, la fel ca sâmbăta, după cuvintele Rugaţi-vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta? (Matei 24:20). 
10. De ce chiar celelalte culte religioase nu ţin sâmbăta? 
11. De ce marile evenimente ale mântuirii omului s-au petrecut Duminica? 
12. Cele trei mii de suflete botezate la Cincizecime respectau ziua de sâmbătă?
 Nu! Dacă ar fi ţinut sâmbăta, toţi creştinii de azi ar fi adventişti. 

        Eu am credinţa mea, nu am nevoie să merg la Biserică

      Pentru a putea demonstra că dacă nu participăm la slujba din fiecare duminică a Sfintei Liturghii avem doar o credinţă de suprafaţă, o credinţă superficială, mai întâi am să vă enunţ definiţia religiei. RELIGIA este comuniunea filială de iubire sfântă dintre Dumnezeu şi om, trăită înlăuntrul inimii şi manifestată în afară prin credinţă, cult, virtuţi şi fapte bune. Aşadar nu este de ajuns să trăim credinţa doar înlăuntrul inimii, ci şi în afară, participând la cultul divin în Sfânta Biserică. Ca preot, vă mărturisesc că am întâlnit creştini ortodocşi care la întrebarea: Oare, mergeţi dumneavoastră în fiecare duminică la Biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie?, mi-au răspuns în mai multe feluri, şi anume: 
► Unii, plini de sine au spus: Eu am credinţa mea, nu am nevoie să merg la Biserică. Am o credinţă cum n-are nimeni. Cred din tot sufletul în Dumnezeu. Şi atunci l-am întrebat pe unul dintre dânşii: Spune-ţi-mi, vă rog, dumneavoastră credeţi în şcoala de şoferi? Iar dânsul mi-a răspuns: Cum să nu cred, doar toată ziua întâlnim maşinile şcolii de şoferi pe străzile oraşului.
 Permis de conducere aveţi? Nu, nu am. Dar, dacă aţi conduce o maşină fără permis, oare i-aţi putea spune agentului de circulaţie: Domnule agent, eu nu am carnet, dar cred în şcoala de şoferi cum nu crede nimeni. Ce s-ar întâmpla? Ar urma întocmirea unui dosar penal. Iată, putem spune fără să greşim, că această categorie de creştini ortodocşi au o credinţă goală.
 ► Sunt creştini ortodocşi care spun că nu vin duminica la Biserică pentru că se roagă acasă. Personal eu nu cred că se roagă nici acasă,  aceasta fiind doar o scuză, dar să vedem ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur referitor la această categorie de oameni: E cu putinţă să te rogi şi acasă, dar e cu neputinţă să te rogi ca în Biserică Ortodoxă. Nu vei fi ascultat când rogi pe Dumnezeu de unul singur, aşa cum eşti ascultat când o faci cu fraţii tăi. Căci aici e ceva mai mult: e unitatea în cuget şi în cuvinte şi legătura iubirii şi rugăciunea preoţilor. Şi-apoi acasă chiar dacă se roagă omul, nu are cine să spună îmbrăcat în veşminte preoţeşti: Pace tuturor!; Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea Lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi; Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi, cu al Său Har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin... Dumnezeu ne-a căutat pe noi şi ne-a găsit. Noi trebuie doar să mergem şi să ne oprim în acel loc care este cât mai aproape de Dumnezeu, în locul în care El împarte cele mai minunate Daruri (Trupul şi Sângele Său, Harul Sfântului Duh...). Din moment ce Hristos ne întinde Potirul Împărtăşaniei prin uşile împărăteşti ale Bisericii, ce rost are să repetăm cu îngâmfare: Oricum, eu îl am pe Dumnezeu în sufletul meu?. 
► Alţi creştini ortodocşi nu vin duminica la slujba Sfintei Liturghii de teamă că va râde lumea de ei. Nu de gura lumii ar trebui să ne fie nouă teamă, ci de judecata particulară ce ne aşteaptă şi mai ales de Înfricoşata Judecată a lui Hristos când se vor vădi în faţa întregii lumi păcatele noastre multe şi mari, inclusiv absenţele de la Sfintele slujbe bisericeşti. Nu te teme de ei: căci Eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul (Ieremia 1:8). Dar Domnul M-a ajutat ştiind că nu voi fi dat de ruşine (Isaia 50:7). Ar trebui să ne ruşinăm şi să ne căim de păcatele pe care le-am făcut în viaţă, căci iată ce zice Mântuitorul nostru Iisus Hristos: Oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele... (Marcu 8:38). Şi iată ce le putem spune celor care-i batjocoresc pe cei ce merg la Biserică: Voi, care staţi veşnic nemişcaţi în credinţă, nu dispreţuiţi pe cei care merg la Biserică, chiar dacă mai greşesc şi ei uneori, fiindcă scrie în Biblie: Toţi greşim în multe chipuri (Iacov 3:2). Aşadar pentru că nu există om fără de păcat, nu se cade nouă a judeca pe alţii. 
 ► Sunt creştini ortodocşi care spun că nu vin duminica la Sfânta Liturghie pentru că nu au timp. Oare aşa să fie? Dar, să gătească, să spele, să doarmă, să meargă la piaţă, la târg... cum de au timp? Ce se va întâmpla oare dacă la Înfricoşata Judecată le va zice Iisus Hristos: Nu am timp să vă iert fiindcă nici voi nu aţi avut timp să veniţi duminica la Biserică unde Eu mă jertfeam în faţă lui Dumnezeu Tatăl ca să vă mai rabde pe pământ. Mergeţi blestemaţilor în focul cel de veci, gătit vouă şi diavolilor de la întemeierea lumii... Unii părinţi îşi lasă copiii să meargă sâmbătă noaptea la discotecă iar duminica nu-i trezesc să meargă la Sfânta Liturghie, că doar sunt foarte obosiţi. Vai, vai, vai! Ce răspuns vor da aceşti părinţi inconştienţi care nu dau copiilor lor mărgăritarul cel mai de preţ, adică pe Iisus Hristos, care a spus: Lăsaţi copiii să vină la mine!
 ► Alţi creştini ortodocşi nu merg duminica la Sfânta Liturghie din comoditate (sau altfel spus din lene), motivând că este departe Biserica. Gândindu-ne că după această viaţă ne aşteaptă judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, iar după aceea veşnicia

raiului sau a iadului, iată o istorioară lămuritoare în ceea ce priveşte distanţa până la Biserică: Un călugăr locuia în pustie, la o distanţă de doi kilometri de apă. Odată mergând să scoată apă a căzut în întristare şi a spus: Care este folosul acestor osteneli? Voi merge să mă sălăşluiesc mai aproape de apă. Spunând acest lucru, s-a întors şi a văzut pe cineva care mergea în urma lui şi îi număra paşii. Călugărul l-a întrebat: Cine eşti tu? Eu sunt îngerul Domnului - a răspuns acela - şi sunt trimis să număr paşii tăi şi să-ţi dau răsplată. Auzind aceasta, călugărul s-a însufleţit, s-a îmbărbătat şi şi-a mutat chilia şi mai departe, la cinci kilometri de apă ... 
       Iată cum ne demonstrează această istorioară că cei care spun că nu merg la Sfânta Biserică, la slujba Sfintei Liturghii fiindcă stau departe de Biserică, îşi caută scuze, dar nu vor avea iertare. Cu atât mai vinovaţi sunt cei care stau aproape de Biserică. Există unii oameni pe care doar gardul îi desparte de Sfânta Biserică şi totuşi duminicile şi în sărbătorile cu cruce roşie le găseşte vrăjmaşul diavol de lucru numai să nu vină să-şi umple sufletele de Harul Duhului Sfânt, ca nu cumva să-şi mântuiască sufletele. 
            Cum să ne cercetăm dacă suntem în credinţă 
       Cel mai mare păcat al lumii româneşti astăzi este păcatul necredinţei şi asta pentru că cei mai mulţi nu ştiu de Dumnezeu, îl neglijează, fără să aibă conştiinţa faptelor lor. Sunt oameni care susţin că au credinţă în Dumnezeu, dar nu ştiu să-ţi spună ce fac ei pentru credinţa lor. Sfântul Apostol Iacob spune destul de clar: Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este (Iacov 2:26). Deci, dacă facem fapte de credinţă, dacă ne rugăm dimineaţa, seara şi la masă, dacă ne rugăm cu rugăciunea minţii, zicând: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, dacă spunem mereu rugăciuni în mintea noastră, dacă ne păzim mintea prin rugăciune, înseamnă credinţă. Dacă postim în zilele de post, înseamnă credinţă. Dacă mergem la Biserică în zilele de duminică şi de sărbători, înseamnă credinţă. Aşadar, oamenii care zic că au credinţă în Domnul Iisus Hristos şi nu împlinesc poruncile Lui, aceia nu au credinţă şi nu-L iubesc pe Dumnezeu, iar Dumnezeu ne spune prin gura Sfântului Evanghelist: Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Matei 16:26). 

Ce s-ar cuveni să spunem când trecem pe lângă o Sfântă Biserică Ortodoxă, un cimitir, o cruce, sau când intrăm într-o casă

 Când trecem pe lângă o Sfântă Biserică Ortodoxă, noi creştinii se cuvine să ne întoarcem cu faţa către ea şi să spunem din adâncul sufletului: (închinându-ne) „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)“. Dacă ştim hramul Bisericii respective zicem, spre exemplu: (închinându-ne din nou) „Sfinte Nicolae, mare făcătorule de minuni, roagă-te la Dumnezeu şi pentru mine, acum, în ceasul morţii şi în ceasul judecăţii mele. Amin!“ Şi în continuare îl rugăm tot pe Sfântul al cărui hram îl poartă Biserica să mijlocească pentru mântuirea tuturor celor dragi ai noştri (închinându-ne iarăşi): „Sfinte Nicolae, roagă-te la Dumnezeu pentru mântuirea robilor lui Dumnezeu: Daniel patriarhul, ... Episcopul locului (numele),  duhovnicul la care v-aţi spovedit (spre exemplu, Ioan preotul), numele părinţilor, al naşilor, copiilor, moşilor, fraţilor, cumnaţilor, verilor, cunoscuţilor şi neapărat al celor care v-au făcut sau vă doresc răul. 
Trecând prin Bucureşti cu maşina am fost nevoit să opresc la culoarea roşie a semaforului. Mi-am aruncat ochii şi am văzut o Sfântă Biserică. Pe trotuarul de vis-a-vis, în dreptul Sfintei Biserici s-a oprit o femeie ce venea de la piaţă, având în ambele mâini câte o plasă grea.Ş}i-a pus plasele jos, s-a întors cu faţa către Sfânta Biserică a făcut trei metanii mici (închinăciuni cu plecare până la pământ) închinându-se, apoi şi-a luat plasele şi a plecat liniştită către casă. Am fost profund impresionat de credinţa acelei femei. 
În tramvai, în autobuz sau pe stradă puţini călători se mai închină când trec prin dreptul Sfintelor Biserici Creştin Ortodoxe.
       Când trecem pe lângă un cimitir, de mare folos ne-ar fi şi nouă şi celor morţi dacă am spune aşa: Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, iartă păcatele tuturor celor care sunt adormiţi în cimitirul acesta şi când voi muri să mă ierţi şi pe mine. La fel să ne rugăm şi atunci când călătorim şi vedem pe marginea drumului crucea cuiva care a murit probabil în accident de maşină (spovedit şi împărtăşit sau poate nespovedit şi neîmpărtăşit): Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, iartă-l pe acela care a adormit aici şi când voi muri să mă ierţi şi pe mine! 
      Toate rugăciunile pe care le înălţăm cu tot sufletul pentru cei adormiţi sunt primite acolo sus la cer şi aduc uşurare celor pe care i-am pomenit, chiar dacă nu le ştim numele. Şi apoi, dacă noi ne rugăm pentru cei morţi, când vom fi şi noi morţi, alţii se vor ruga pentru sufletele noastre, după zicala: Ce faci, ţi se va face!, adică te-ai rugat pentru alţii, atunci din rânduiala lui Dumnezeu şi alţii se vor ruga pentru tine. 
                 Iată şi cuvântul Sfântului Serafim de Sarov: 
„Trecând printr-un sat sau printr-un oraş, însemnaţi-vă cu semnul Sfintei Cruci şi spuneţi rugăciunea aceasta: Doamne, mântuieşte-i pe locuitorii satului (oraşului acestuia) şi pentru rugăciunile lor mântuieşte-mă şi pe mine, păcătosul; apoi rugaţi-vă Sfinţilor ale căror icoane se află în casele satului sau oraşului aceluia şi ziceţi: Sfinţilor ai lui Dumnezeu, mă închin vouă şi vă rog să mă  miluiţi pe mine, păcătosul şi să mă apăraţi în toată vremea vieţii mele. Intrând într-o casă, mai întâi închinaţi-vă icoanelor aflate acolo şi abia apoi salutaţi-i pe stăpânii casei. Acelaşi lucru să-l faceţi şi la ieşirea din casă“. 
                      Cine vine la Sfânta Biserică duminica?
      Iată ce-i spune Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai: Scoate-ţi încălţămintea din picioare tale, că locul pe care calci este sfânt (Ieşirea 3:5). Locul acela de pe Horeb a devenit sfânt pentru că acolo s-a arătat prezenţa lui Dumnezeu, acolo Dumnezeu a vorbit cu omul, cu Moise. Rugul Aprins, pentru noi creştinii, e o preînchipuire a Sfintei Biserici Ortodoxe, unde toţi ne descălţăm de răutăţi, de patimi şi de tot felul de păcate, pentru că suntem în faţa lui Dumnezeu, în faţa lui Iisus Hristos prezent acolo în Sfânta Împărtăşanie. 
La Sfânta Liturghie, duminica, vin cei care vor să-şi mântuiască sufletele. Dragostea noastră pentru Hristos sporeşte şi se întăreşte şi prin cugetarea la patimile Sale. Pentru aceasta este bine să ne gândim în fiecare dimineaţă la una din patimile lui Hristos şi apoi pe parcursul zilei să cugetăm adeseori la ea. Prin aceasta vom dobândi darul răbdării, al blândeţii, supunerea pornirilor trupeşti şi dragostea statornică, dătătoare de har, pentru Hristos.
     Cum îţi petreci timpul?, l-au întrebat nişte călători pe un pustnic care aproape nu ştia să citească. Pustnicul le-a răspuns: Mântuitorul mi-a dăruit vedere şi eu tot privesc. - La ce priveşti? - La patimile lui Hristos. Ele îmi sunt totdeauna în faţa ochilor. Găsesc în ele tot ce am nevoie şi nimic altceva nu m-a lipit atât de puternic cu dragoste de Domnul meu Iisus Hristos, precum vederea pe care El mi-a dăruit-o. Noi toţi, fără excepţie, dacă vrem, putem să urmăm acestui pustnic. 
      Mântuitorul nostru Iisus Hristos L-a întrebat pe Sfântul Apostol Petru: Simone Mă iubeşti? Sfântul Petru a răspuns: Doamne! Tu toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc... (Ioan 21:15-17). Această întrebare de conştiinţă se poate pune astăzi şi fiilor Sfintei Biserici Ortodoxe (adică botezaţi ortodocşi): Oare, îl iubiţi voi pe Iisus Hristos şi Biserica lui cea Ortodoxă, voi cei care nu veniţi să participaţi la Sfânta Liturghie??? Nu, nu-L iubiţi fiindcă atunci când iubeşti pe  cineva, te duci să-l vizitezi, să vorbeşti cu el. 
Ori cei ce-l iubesc tocmai asta fac în Biserică: vorbesc cu Dumnezeu
   . Un credincios a observat că atunci când se ducea la Sfânta Biserică să participe la Sfânta Liturghie, alături de paşii lui, în praf, se mai observau alţi paşi, erau paşii Mântuitorului Iisus Hristos. Credinciosul s-a îmbolnăvit şi uitându-se în praf n-a mai văzut paşii de mai înainte care-i însoţeau pe ai lui şi a zis: Doamne, m-ai părăsit? Nu, s-a auzit o voce de lângă el, acum team luat în braţe pentru că eşti bolnav.
         Prezenţa la Sfânta Biserică Ortodoxă este necesară şi obligatorie pentru orice creştin autentic, fiindcă aici DUMNEZEU ne vorbeşte şi ne binecuvintează prin preoţii creştin ortodocşi care slujesc acolo, după cum rezultă chiar din Sfânta Scriptură: Cel ce pe voi vă ascultă (adică pe episcopi şi pe preoţi) pe Mine (Iisus Hristos) Mă ascultă, cel ce se leapădă de voi (adică cel ce se leapădă de episcopi şi de preoţi), de Mine (Iisus Hristos) se leapădă, iar cel ce se leapădă de Mine (de Iisus Hristos), se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine (adică se leapădă de Dumnezeu Tatăl deci nu are nicio legătură cu Sfânta Treime) (Luca 10:16). 
       De aceea, toţi cei ce voiţi să vă mântuiţi cereţi mila lui Iisus Hristos şi a Maicii Domnului şi nu vă leneviţi, rugaţi-vă şi nu dormiţi, cântaţi Domnului şi nu-L înjuraţi, binecuvântaţi şi nu blestemaţi, pe săraci miluiţi-i şi nu vă scumpiţi, pe bolnavi cercetaţi-i şi nu vă îngreţoşaţi, pe călători odihniţi-i şi nu vă împotriviţi, la Sfânta Biserică Ortodoxă veniţi şi nu vă trândăviţi. 
                                     Eu sunt uşa...  
        Un părinte îmbunătăţit în cele duhovniceşti spunea că omul deschide 12.000 de uşi pe an, adică 1.000 de uşi pe lună, iar dacă printre aceste uşi se găseşte şi uşa Sfintei Biserici, omul îşi actualizează planul spiritual. Deschizând uşa Sfintei Biserici, ne îndreptăm spre uşa despre care Mântuitorul Iisus Hristos spunea: Eu sunt uşa, de va intra cineva prin Mine se va mântui (Ioan 10:9). 
                              Cei şase galbeni

      Un ţăran lucra într-o duminică la câmp, în timp ce vecinul său se ducea la Sfânta Liturghie la Biserică. Primul a început să-şi bată joc de cel ce mergea către Sfânta Biserică sub motiv că este habotnic. Acesta însă i-a spus: Prietene, ce-ai spune dacă eu n-aş avea decât şapte galbeni şi i-aş da şase unui cerşetor pe care l-aş întâlni? - Aş crede că eşti foarte darnic. - Şi ce-ai spune dacă acest cerşetor, în loc să-mi mulţumească, mi l-ar cere şi pe al şaptelea? - Aş spune că este un om de nimic şi că merită spânzurătoarea. Atunci vecinul a început să râdă: Ei bine, ţi-ai rostit propria osândă, căci din şapte zile câte sunt într-o săptămână, Dumnezeu ţi-a dat şase pentru lucru şi a şaptea vrea să o sfinţeşti pentru El. Dar tu o vrei şi pe a şaptea pentru tine şi faci întocmai ca acel cerşetor.
                             Despre cinstirea duminicii
       Doi morari erau rude şi vecini. Unul nu câştiga aproape nimic, pe când celuilalt îi mergea foarte bine. Într-o zi, morarul cel sărac îi spuse celuilalt: Nu ştiu cum se face că tu te îmbogăţeşti necontenit, pe când afacerile mele merg din rău în mai rău. Celălalt îi zise: Moara ta are un mare defect. Ce defect are? întrebă săracul. Merge şi duminica, îi răspunse. Adu-ţi aminte de pedepsele cu care ameninţă Dumnezeu pe cei care necinstesc duminica. Atunci morarul care lucra şi în zilele de duminică şi-a amintit ce spuneau bătrânii: Pedeapsa vine încet, dar când a venit, atunci venită e!
                             Diavolul în chip de iepure 
      Moş Nicolae Bec, localnic din Râmeţ (în apropierea Sfintei Mănăstiri Râmeţ), povestea că Sfântul Ghelasie a văzut nişte oameni care s-au dus în zi de duminică să strângă fân. Sfântul s-a dus şi i-a mustrat pentru fapta lor, poruncindu-le să dea foc fânului adunat. Îndată a ieşit din claia aprinsă o arătare în chip de iepure. Iată, acesta v-a îndemnat pe voi să lucraţi în ziua Domnului, a zis Sfântul Ghelasie de la Râmeţ.  
                     Ce faci frate, tu vorbeşti cu zidurile? 
      În vremurile noastre, un creştin ortodox se îndrepta către casă cu maşina. La ieşirea dintr-un oraş, un cetăţean i-a făcut semn cu mâna să-l ia şi pe el, cum se mai spune, la ocazie. L-a luat în maşină dar când au ajuns în următoarea localitate, trecând prin dreptul unei Sfinte Biserici Ortodoxe, şoferul s-a închinat şi a spus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul cel iubit al lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul robul tău. Cel care se urcase în maşină era de altă credinţă şi l-a întrebat: Domnule, ce faci, dumneata vorbeşti cu zidurile? Dar n-a apucat să-i răspundă şoferul că a sunat telefonul pasagerului. După ce a terminat convorbirea l-a întrebat şoferul pe pasager:
 Dar dumneata ce faci domnule, vorbeşti cu plasticul acela pe care-l ţii în mână, adică cu celularul? Nu domnule, eu nu vorbesc cu celularul, ci prin intermediul lui vorbesc cu cel mai bun prieten al meu. Ei, vezi şi eu tot aşa, nu am vorbit cu zidurile Sfintei Biserici, ci prin intermediul ei am vorbit cu Dumnezeul meu, prin rugăciune. 
                                      1000 de inimi 
      Un suflet evlavios regreta odată că n-are 1000 de inimi să le închine ca prinos de dragoste lui Dumnezeu. Ia parte la Sfânta Liturghie!, i-a zis un glas tainic. Ia parte la Sfânta Liturghie şi astfel îl vei preamări pe Dumnezeu mai bine decât dacă i-ai jertfi 1000 de inimi!.
 Într-adevăr, toate laudele ce le poate aduce omul Dumnezeului său, toate faptele bune la un loc, nu valorează cât o Sfântă Liturghie. Căci laudele sunt lucruri omeneşti, pe când Sfânta Liturghie este o lucrare dumnezeiască. 
Creştinul adevărat nu poate să trăiască fără participarea la Sfânta Liturghie. 
Duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, acesta lasă grijile lumeşti şi merge să se întâlnească cu Creatorul său, cerând de la Acesta ajutor, rugându-L totodată să-l păzească de viclenia diavolului.  
Iată numai câteva exemple de învăţături greşite care circulă prin popor: 
► Dacă munceşti în sărbători ca Iuda, Vârtolomeu, Precupu, Pârscovu, dă piatră, grindină şi trăsneşte. 
Răspuns: În calendar nu există asemenea sărbători, nici cu cruce roşie, nici cu cruce neagră, dar oamenii le ţin cu mare grijă. Mai bine lucrează duminica, dar în schimb ţin aşa zisele sărbători (Iuda, Vârtolomeu, Precupu, Pîrşcovu). Vorba românească: Scump la tărâţe şi ieftin la făină, adică dăm importanţă zilelor fără valoare şi nesocotim duminica. Iar dacă Domnul vrea să ne pedepsească cu piatră sau grindină, o poate face oricând vrea El. Iar când ei lucrează în sfânta zi de duminică se scuză aşa: Pe lângă-o sărbătorea şi câte o chiotorea (Adică ne iartă Dumnezeu chiar dacă muncim duminica). 
Nu este adevărat. Porunca a patra nu poate fi călcată cu astfel de scuze: Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile (Iacov 2:10).
 ► La o săptămână după Sfântul Ilie este sora Sfântului Ilie. Răspuns: Sfântul Ilie nu a avut nicio soră. Aşa ceva nu scrie nicăieri. 
► La nouă joi după Paşti să nu se meargă la muncă. 
Răspuns: Nici Sfânta Biserică Ortodoxă, nici Sfânta Tradiţie nu îndreptăţesc şi nici nu amintesc acest lucru. Acest lucru nu s-a pomenit nici în credinţa iudaică, nici în cea creştină. Şi atunci se naşte clar o întrebare la care vă rugăm să răspundeţi dumneavoastră: cei care au inventat această sărbătoare sunt cei leneşi sau cei gospodari? Cu siguranţă cei leneşi şi neştiutori. Dar Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune destul de clar în Filocalia, vol.2: Neştiinţa, uitarea şi ignoranţa sunt trei mari uriaşi care ne duc în iad. 
Creştine, pleacă-ţi genunchii şi înalţă o rugăciune... 
Fiind într-un pelerinaj, după ce am intrat într-o Sfântă Mănăstire Ortodoxă, am observat imediat după ce am trecut de porţi, alături de istoricul mănăstirii, următorul îndemn: Călătorule, opreşte-te, pleacă-ţi genunchii şi înalţă o rugăciune cu Maica Domnului şi cu toţi Sfinţii către Milostivul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului tău! 
 Căci iată ce spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: Veniţi la mine cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11: 28-29).
Aşadar vizitând Sfintele Mănăstiri, să fim pelerini, adică creştini rugători şi nu doar simpli excursionişti. 
                                  Tinerii şi Biserica 
Tinerii nu vin la Biserică pentru că nu văd rostul acestui lucru. Ei spun că se poate trăi şi fără Biserică. Nu trebuie criticaţi pentru această viziune. Nici părinţii lor nu merg la Biserică şi, evident, nu i-au învăţat de mici cele de trebuinţă despre Dumnezeu. Dacă copilul a fost crescut fără Dumnezeu, dacă a învăţat că se poate trăi şi fără Dumnezeu, evident că la maturitate se va întreba ce rost are mersul la Biserică. Preferă să meargă la discoteci şi la baruri. Însă noi trebuie să le explicăm tinerilor că mergem la Biserică pentru a ne întâlni cu Cel ce este pentru noi reperul fundamental în viaţă: Iisus Hristos.
 O mamă creştin-ortodoxă a fost întrebată de o prietenă a ei: Spune-mi, dacă te-ai afla într-un mare pericol şi ar trebui să pleci departe sau să treci pe lumea cealaltă, Doamne fereşte, şi ai putea spune doar trei, patru cuvinte, ce cuvinte ai spune copiilor tăi? Şi femeia a zis: Aş spune patru cuvinte: Sfânta Liturghie, Spovedania, Împărtăşania, Biblia. Adică să fie prezenţi întotdeauna la Sfânta Liturghie, să se spovedească cât mai des, să se împărtăşească mereu şi să citească zilnic din Biblie“. 
Ce trebuie să facă tot creştinul ortodox, atunci când vine la Sfânta Liturghie:
 1. Să fie împăcat cu toţi. 
2. Să vină de la începutul slujbei.
 3. Să se închine cu evlavie la Sfintele Icoane.
 4. Să sărute Sfinţii din icoane pe faţă, la icoana Maicii Domnului mâinile iar la icoana Mântuitorului numai picioarele.
 5. Femeile şi fetele să fie îmbrăcate cuviincios şi cu capul acoperit.
 6. Să aducă (numai dacă poate) un mic dar la Sfântul Altar: prescură, lumânări, tămâie, untdelemn, vin şi un pomelnic pentru cei vii şi cei morţi. 
7. Să se aşeze la locul lui: bărbaţii în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă. 
8. Să nu vorbească în timpul slujbei.
 9. Să nu iasă afară din Sfânta Biserică, numai în caz de mare nevoie. 
10. Dacă a început Sfânta Liturghie nu mai are voie să se închine pe la Sfintele icoane pentru a nu tulbura slujba. 
11. Să asculte cu multă atenţie Sfânta Liturghie.
12. Cei ce se împărtăşesc, după ce cântă la strană Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, se închină la chipul cel din icoana pusă pe Iconostas, apoi îşi cer iertare celor din jur şi se apropie de Sfântul Altar. 
13. Când preotul iese cu Sfântul Potir, să se aşeze în genunchi şi să zică în gând, o dată cu el, rugăciunea: Cred Doamne şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat... şi celelalte care urmează şi apoi să treacă în faţa Sfântului Potir pentru a primi Sfintele Taine. 
14. Să se întoarcă prin partea stângă şi să ia Anafură.
 15. Să meargă la locul său şi când ajunge acasă să nu uite să citească rugăciunile de mulţumire de după Sfânta Împărtăşanie. 
16. În ziua în care s-a împărtăşit nu mai are voie să mai sărute icoanele, sau să arunce ceva din gură. 
17. După terminarea slujbei, să meargă acasă, să facă trei închinăciuni şi să zică rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat să te fericim ...“ 
18. Să povestească şi celor din casă (care din motive binecuvântate n-au fost la Sfânta Biserică) tot ce-a auzit din Sfânta Evanghelie, din predica spusă de preot şi din Apostol.
 19. Aşezându-se la masă să spună mai întâi rugăciunea „Tatăl nostru“. 
20. Să cugete la viaţa veşnică. 
Noi creştinii trebuie să mergem la Sfânta Biserică Ortodoxă cu multă dorinţă şi dragoste, pentru că Biserica este mama de obşte a tuturor creştinilor pe care i-a născut prin Taina Sfântului Botez şi i-a hrănit cu laptele credinţei şi cu Sfintele Taine. Creştinii încă sunt  datori să meargă la Biserică cu dorinţă, pentru că Biserica Ortodoxă este casa lui Dumnezeu şi locuinţă de obşte a tuturor creştinilor. 
Aceasta o spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: Pentru tine şade preotul în Sfânta Biserică.
 Pentru tine stă diaconul osteninduse la slujbă. 
Deci, ce răspuns vei da, nemergând la Biserică ??? 
Trebuie să mergem la Biserică cu dorinţă, fraţii mei, fiindcă Biserica este rai şi grădină. Că precum tot omul are mare bucurie să intre în vreo grădină frumoasă, cu copaci şi flori de multe feluri, spre veselia inimii lui, aşa şi creştinii se cuvine să alerge la Biserică cu mare bucurie, ca să se îndulcească de frumoasele flori şi învăţături ale dumnezeieştii Scripturi. Că zice Sfântul Ioan Gură de Aur: Ce livadă este aşa de frumoasă ca Biserica? Aici nu este Eva care împiedică, ci Biserica ce ridică şi îndreptează sufletul. Aici nu este frunza copacilor, ci rodul Sfântului Duh”.
      Se cade, nouă creştinilor, să mergem cu dorinţă la Biserică, pentru că Biserica este ca un praznic unde toţi oamenii se duc să cumpere, să câştige şi să se îmbogăţească. Cu aceeaşi bucurie se cade creştinilor să meargă la Biserica lui Dumnezeu, ca să dobândească nu aur, argint sau pietre scumpe care sunt trecătoare, ci cuvinte dumnezeieşti. 
       Se cade nouă creştinilor să mergem la Biserică adeseori, adică dimineaţa şi seara, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi. Că dacă proorocul David, fiind împărat şi având grija poporului, se ruga de şapte ori în zi, precum spune psalmul 118, ce lucru mare este dacă creştinii se roagă de două ori pe zi în Biserică ? Iar dacă nu puteţi să mergeţi de două ori pe zi, fiind Biserica departe sau fiind bolnavi, sau din orice altă pricină binecuvântată, se cade să mergeţi în fiecare duminică şi sărbătoare spre a asculta Sfânta Liturghie şi cuvintele Evangheliei şi să vă rugaţi împreună lui Dumnezeu.
        Fiindcă este mare ruşine pentru creştini, când neamurile şi păgânii, îndată ce se scoală din somn, se duc să se închine la zeii lor cei mincinoşi, iar creştinii care se închină adevăratului Dumnezeu, nu se duc adesea la Biserică să se închine şi să dea lui Dumnezeu laudă şi mulţumirea cuvenită. Suntem datori, noi, creştinii, să mergem la Biserică ca să ne împăcăm şi să ne iertăm cu fraţii  noştri

 Că de vom avea vrăjmăşie cu cineva şi nu ne cerem iertare, nu este primită la Dumnezeu jertfa şi rugăciunea noastră. Căci zice Domnul: 
Dacă vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului şi mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău, apoi vino şi dă darul tău (Matei 5:23). 
În sfârşit, suntem datori, noi creştinii, să mergem la Biserica lui Dumnezeu, fiindcă Biserica Ortodoxă este singura şi adevărata casă de rugăciune a lui Dumnezeu. Unde sunt acum acei creştini care aud sunând clopotele Bisericii, care-i cheamă la sfintele slujbe, iar ei stau acasă nepăsători? Unde sunt creştinii pe care-i cheamă Biserica la Vecernie, la Utrenie şi la Sfânta Liturghie, iar ei se dedau la beţii, la jocuri, la certuri şi la judecăţi? Hristos a iubit Biserica şi s-a jertfit pe Sine pentru ea (Efeseni 5:25), iar noi creştinii lipsim de la Biserică? Oare nu socotesc că atunci când pot şi nu se duc la Biserică, se despart de ceilalţi creştini ca nişte mădulare putrede ale Bisericii şi prin aceasta se despart singuri de Hristos. Deci, fraţi creştini, să iubim Biserica lui Hristos şi dacă nu putem să mergem mai des la slujbele Bisericii, să ne ducem măcar de două ori pe săptămână, sâmbăta şi duminica, precum şi în sărbători, cum ne învaţă Sfinţii Apostoli şi Sfântul Ioan Gură de Aur. 
          Cuvânt al părintelui Cleopa despre Sfânta Liturghie 
Dintre toate slujbele pe care le face Sfânta Biserică Ortodoxă cea mai puternică este Sfânta Liturghie, fiind coroana tuturor slujbelor. Nu este ceva mai de folos nouă şi mai iubit de Dumnezeu ca jertfa Sfintei Liturghii. În Sfânta Liturghie este cuprinsă toată taina iconomiei în trup a lui Iisus Hristos, de când a venit pe pământ şi până S-a înălţat la cer. Hristos se aduce pe Sine jertfă, având o dată intrare în Sfânta Sfintelor, făcând veşnic o răscumpărare înainte Tatălui.
                         Cele trei feluri de vieţuire 
Sunt trei feluri de vieţuire: 
1. Vieţuirea subfirească este vieţuirea creştinului care face păcate mari şi este, încă din această viaţă, în adâncul iadului. În această stare omul are ca anturaj pe cei păcătoşi şi este sub influenţa directă a diavolilor. El nici nu vrea să audă de Dumnezeu, de Sfânta Biserică, de pocăinţă, ba chiar huleşte cele sfinte. Un astfel de creştin se află în ţara păcatelor, având pe satana ca stăpân.
 2. Vieţuirea firească este vieţuirea creştinului care trăieşte după legea morală, pe care a sădit-o Dumnezeu în inima sa.
 3. Vieţuirea suprafirească este vieţuirea în care creştinul, cu ajutorul Harului Dumnezeiesc primit prin Sfintele Taine, prin credinţă şi faptele credinţei vieţuieşte suprafiresc. Pentru un astfel de creştin, viaţa este minunată, harică. Pe cei ce merg la Sfânta Liturghie îi pecetluieşte tainic, cu Sfânta Cruce, Dumnezeu Duhul Sfânt prin îngerul păzitor şi preot. Aceşti creştini au gânduri, sentimente şi trăiri duhovniceşti şi alt anturaj. Pe cei care rămân acasă închinându-se la idoli prin televizor şi internet (cântăreţi, jocuri, artişti...) sau merg la cumpărături sau se duc la restaurant, la discotecă, la meci şi la alte distracţii, îi pecetluiesc în chip tainic diavolii, având gânduri şi trăiri păcătoase şi anturaje păcătoase.                                                Iubiţi credincioşi, 
Duminica este adevărata zi de sărbătoare a creştinilor, este o zi de rugăciune, zi de odihnă lăsată de Dumnezeu spre a o serba cu închinare şi fapte bune şi nu schimbată în zi de mers la piaţă, la târg sau la negustorie. Privatizarea, banii şi munca sunt şi ele bune, dar nu spre pângărirea zilelor sfinte. Deci, celor care lucrează duminica sub motiv că ar fi săraci, le putem spune cu certitudine că tocmai de aceea sunt săraci, pentru că lucrează duminica! Pentru a putea merita numele de creştin, nimic să nu ne împiedice de la această SFÂNTĂ DATORIE de a merge duminica la Biserică, la Sfânta Liturghie, unde se săvârşeşte jertfa cea fără de sânge a Domnului nostru Iisus Hristos, care se aduce pe Sine jertfă în faţa lui Dumnezeu-Tatăl, ca să ne mai rabde pe pământ! Cei care nu vor să ţină legătura strânsă cu Sfânta Biserică Ortodoxă, care este maica noastră sufletească, şi nu vin duminicile la Sfânta Liturghie, acele suflete sunt căzute în primejdia pierzării, întocmai ca pruncul din pântecele mamei, căruia dacă i se întrerupe legătura cu mama este în primejdie şi moare. Hristos a spus: Cine are urechi de auzit să audă! Oare nu ştia Domnul că toţi au urechi? El însă a vorbit despre urechile sufletului, pe care toţi trebuie  să le deschidem, căci vai de cei ce nu vor asculta cât mai este timp, fiindcă mai târziu va fi prea târziu şi în iad în zadar vor auzi. 
    Se zice că un împărat avea odată un diamant de mare preţ. Din admiraţie pentru acea rară bijuterie, el a poruncit să se sape pe diamant următoarele cuvinte: Cine mă are pe mine, nu va fi sărac niciodată. Cu mai multă dreptate putem zice noi despre Sfânta Liturghie: Cine o are şi se împărtăşeşte din harurile ei, nu va fi sărac niciodată. Prin jertfa Sfintei Liturghii, creştinul îşi poate satisface toate năzuinţele sale, toate trebuinţele sufleteşti şi trupeşti, îşi poate împlini desăvârşit o sfântă datorie faţă de Dumnezeu. A-L adora pe Făcătorul cerului şi al pământului, a-L lăuda şi a-L recunoaşte ca Stăpân şi Binefăcător al tău, a-I mulţumi pentru toate binefacerile primite, iată rostul nostru pe pământ.
                                          Cugetare
 Dacă întrebăm unii oameni de ce nu merg la Sfânta Biserică Ortodoxă să se roage, ei în general ne răspund că nu au timp, că au mult de lucru. Dar să privim vieţile acestor oameni care niciodată nu au timp, care muncesc din zori şi până în seară punându-şi toată nădejdea numai în munca lor şi să le comparăm cu vieţile celorlalţi oameni, care fac loc mai întâi rugăciunii în viaţa lor, fără să neglijeze munca. Vom vedea că aceştia din urmă nu sunt câtuşi de puţin oameni lipsiţi, iar ceea ce este şi mai important, aceştia sunt mult mai împliniţi şi mai mulţumiţi sufleteşte! Iată aici istoria a doi vecini, ambii croitori, dar care erau foarte diferiţi în atitudinea pe care o aveau faţă de muncă şi credinţă şi în privinţa îndestulării lor materiale şi a mulţumirii sufleteşti. 
     Primul avea obiceiul să meargă la Biserică în fiecare dimineaţă să se roage, pe când burlacul nu mergea niciodată la Biserică. Cel cu familie numeroasă lucra şi mai puţin, având comenzi mai puţine, şi nu era tot aşa de priceput în meserie ca celibatarul. Cu toate acestea, celui cu mulţi copii nu îi lipsea nimic, pe când celuilalt îi lipseau toate. Burlacul îl întreba pe familist cum se face că are de toate, deşi lucrează mai puţin? Familistul cel credincios i-a răspuns atunci că se întâmplă aşa deoarece el când se întoarce în fiecare dimineaţă de la Biserică găseşte pe drum aur pierdut de alţii. El l-a chemat pe burlac să vină şi el la Sfânta Biserică, spunându-i că astfel vor împărţi aurul  pe care-l vor găsi la întoarcere, pe drum. Amândoi vecinii au început să meargă împreună cu regularitate la Sfânta Biserică, şi nu a trecut mult timp până burlacul a început să o ducă bine şi să fie bucuros şi mulţumit. Desigur ei nu găseau o comoară la întoarcere pe drum, dar veneau de la Sfânta Biserică cu o comoară mult mai de preţ: cu binecuvântările Sfintei Biserici având un tezaur în sufletele lor, mereu mai curăţite şi mai credincioase. Dacă psalmistul David lăuda de 7 ori pe zi pe Domnul Dumnezeu, oare noi nu-l putem lăuda măcar 2 ore în ziua de duminică? Căci celor care caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6:31), Dumnezeu le adaugă şi le sporeşte, cu toate cele de folos şi pentru trup şi pentru suflet.
       După cuvântul Sfântului Nicolae Velimirovici pentru ca un pom să poată creşte, are nevoie să aibă rădăcinile înfipte în pământ. Tot aşa şi sufletul omului: trebuie să fie sădit în Împărăţia cea duhovnicească, cerească, căci aceasta este temelia lui, care îl hrăneşte şi din care el creşte. Aşa cum un pom pentru a se dezvolta are nevoie să fie udat, tot aşa şi sufletul omului trebuie să fie stropit din belşug cu harul Duhului Sfânt, pentru a fi sănătos şi puternic. Unde se pot înfăptui acestea? În Sfânta Biserică Ortodoxă prin slujbe, cu precădere în timpul Sfintei Liturghii. 
                                Negustorul şi pantofarul
      Un negustor bogat cunoştea un pantofar care lucra duminica. Întrebându-l de ce lucrează duminica, pantofarul s-a plâns că are o familie grea iar pentru a o putea susţine trebuie să lucreze şi duminica. Negustorul s-a oferit să-i plătească el, timp de o jumătate de an, banii pe care i-ar câştiga duminica. După o jumătate de an l-a întrebat: Cum îţi merge? De atunci îmi merge bine, am reuşit să-mi cumpăr şi o vacă. Deci, ţinerea zilelor de duminică nu aduce pagubă. În sprijinul celor de mai sus, iată ce a mărturisit o creştin ortodoxă în timp ce stătea de vorbă cu câteva prietene: Eu încerc să respect sărbătorile, fiindcă am observat că dacă lucrez mi se întâmplă ceva rău. În ziua de Sfânta Maria, de exemplu, nu am făcut nimic toată ziua dar seara, am văzut claia de haine şi am zis că trebuie călcate, nu ştiu ce mi-a căşunat pe ele. De obicei nu calc decât dacă dorm copiii sau e soţul acasă, dar de data asta nu ştiu de ce nu m-am putut abţine. La un  moment dat, am pus mâna pe talpa fierului de călcat şi m-am ars. În secunda aceea am zis: e sărbătoare, nu trebuia să calc. Eram chiar la ultima haină, un tricou de-al lui Mircea, dar şi dacă aş mai fi avut m-aş fi oprit în momentul acela. În zile de sărbătoare sau duminica spăl vase, fac mâncare dacă e cazul, dar ceva simplu, nu frământ aluat, nu coc, nu aspir, nu fac curăţenie. Soţul meu nu se tunde şi nu mă lasă nici pe mine la coafor duminica, nu merge nici măcar la serviciu de Sfintele Paşte şi de Sfântul Crăciun, chiar dacă e chemat şi plătit dublu. În Biblie se spune aşa, despre ziua de odihnă (duminica):
 Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfânta, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni, atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea (Isaia 58 :13). 
                 Despre prezenţa copiilor la Biserică 
Am cunoscut pe cineva care avea 4 copii până în 7 ani şi care participa, duminică de duminică, la Sfânta Liturghie. Ajungea puţin mai târziu, pe la Apostol, dar stătea să-i împărtăşească pe toţi, la sfârşitul slujbei. Copiii aceia au crescut în Biserică, practic. Pentru ei, a frecventa Biserica era ca şi cum ar fi mers într-o casă la un prieten. Erau mititei, dar aşa cuminţei, se jucau lângă mama lor, fără prea mare zgomot.
       Multe mame spun că nu-şi duc copiii la Biserică, ca să nu deranjeze slujba. Dar, dacă şi-ar duce pruncii la Biserică de când sunt – chiar şi în perioada prenatală – aceştia nu ar mai face gălăgie. Fac gălăgie în Biserică doar atunci când le e teamă de Biserică. Când merg doar o dată la nu ştiu cât timp, când îşi aduc aminte părinţii că trebuie să-i împărtăşească, iar atunci merg repede, repede la uşa din stânga, sunt împărtăşiţi şi apoi ies repede. Şi apoi se miră de ce copilul are o anumită aversiune. Dar fiecare avem neputinţele noastre. Cel mai important e să ştim că e nevoie să frecventăm Biserica. Că trebuie să primim ce ne dă  Dumnezeu în Biserică, nu ce aşteptăm noi, iar în Biserică se dă Dumnezeu. Biserica e Mireasa lui Hristos. Şi spunea fericitul Augustin: Cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată.         
          „Mersul la Biserică dăunează grav... păcatului ! “

 Cineva a spus odată aşa: Mersul la Biserică dăunează grav... păcatului ! Problema mersului la Biserică ca şi locaş de întâlnire a credincioşilor, de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu, dar şi problema comunităţilor de creştini ortodocşi ce formează o Biserică, cred că este atât de greşit înţeleasă şi de neglijată din cauza faptului că la fel de greşit înţeles şi neglijat este...chiar Iisus Hristos! 
      Da, argumentez cu Sfântul Său Cuvânt:… Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului (Efeseni 5:23). Capul gândeşte, capul ordonă, capul transmite trupului ce trebuie să facă. Nu îmi amintesc ca ficatul meu sau oricare alt organ al trupului să nu fi făcut vreodată ceea ce i-a dictat capul..!?! La Sfânta Liturghie participă Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos cu Sfinţii din ceruri deci cu toţi cei care formează Biserica Triumfătoare. Noi, cei din Biserica Luptătoare de pe pământ, avem acum prilejul să ne împărtăşim de sfinţenia lor, dacă participăm la Sfânta Liturghie.
                          Ce este de fapt Sfânta Liturghie?
             Liturghia (de la grecescul Leiturghia = împreună slujire a episcopului, preotului şi credincioşilor sau acţiunea comună om - Dumnezeu) este cea mai însemnată slujbă obştească a Sfintei Biserici, inima cultului divin, în care se săvârşeşte Euharistia (Sfânta Jertfă). Prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei, credincioşii primesc în trupul şi sângele lor, Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi viaţă veşnică. Ce bucurie aveau oare ucenicii Domnului (Sfinţii Apostoli), când se rugau împreună cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Ce bucurie aveau Sfinţii Apostoli şi primii creştini când stăruiau în Sfânta Liturghie prin frângerea pâinii, rugăciuni şi cântări (Faptele Apostolilor 2:42).
      Şi astăzi, când creştinii săvârşesc Sfânta Liturghie, cerul coboară pe pământ şi oamenii împreună cu îngerii şi cu toţi Sfinţii îl slavoslovesc pe Dumnezeu.  
     Despre această împreună-slujire cu îngerii, ne-au rămas scrise multe mărturii din vieţile Sfinţilor, dintre care amintim pe cea relatată de Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului. În timpul Sfintei Liturghii, imediat ce preotul slujitor a spus Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Sfântul Nifon a văzut foc coborând din cer şi acoperind Sfântul Jertfelnic şi pe preotul slujitor, fără ca acesta să-şi dea seama de nimic. Mai târziu, când poporul a început să cânte Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare... patru îngeri au coborât şi au cântat cu ei. La Apostol, s-a arătat Sfântul Apostol Pavel, care îndruma cântăreţii. La Aleluia, după Apostol, vocile poporului urcau împreună la cer, ca o funie de foc şi la Sfânta Evanghelie vedea fiecare cuvânt cum ieşea din gura preotului şi urca spre cele cereşti.     Puţin înaintea intrării cu Cinstitele Daruri, Sfântul Nifon a văzut cum s-a deschis cerul şi o mireasmă cerească a acoperit întreaga Biserică.
                  Se cade să mergem la Sfânta Biserică 
Iată ce zice Sfântul Grigorie Teologul: Pâine este cuvântul lui Dumnezeu cu care se hrănesc sufletele ce flămânzesc după Dumnezeu. Şi unde oare ne-am putea hrăni sufletele noastre, noi care flămânzim după hrana cea fără de moarte, care este Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, decât numai în Sfânta Biserică. Căci zice Domnul: Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (Ioan 6: 53).
        Unus christianus, nullus christianus (un creştin înseamnă de fapt niciun creştin), afirma Sfântul Ciprian. 
Nu există creştinism solitar, căci inclusiv pustnicii, retraşi din lume pentru a avea experienţa întâlnirii cu Dumnezeu în singurătatea pustiului, se întorceau duminica pentru a participa la Sfânta Liturghie, pentru a trăi în comuniune cu ceilalţi părinţi prin Sfânta Împărtăşanie. Credinciosul care spune: Am credinţa mea, nu am nevoie să merg la Biserică, este un individ izolat, rupt de comunitate.  

       Sfânta Liturghie, slujbă importantă şi pentru cei adormiţi 

Moartea a fost o consecinţă a păcatului protopărinţilor, care nu au respectat porunca dată de Cel Care i-a creat. Cultul morţilor este respectat cu multă evlavie de creştinii ortodocşi şi se cuvine precizat că rugăciunile pe care le adresăm lui Dumnezeu pentru cei adormiţi au o ordine a importanţei: Sfânta Liturghie, slujba Parastasului, în cadrul căreia locul central îl ocupă rugăciunile de dezlegare rostite de arhiereu sau de preot, apoi rugăciunile particulare pentru cei adormiţi şi toate formele de milostenie.        Rugăciunile de cerere ale creştinilor sunt foarte puternice atunci când sunt adresate în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că ele se unesc cu Jertfa mijlocitoare a Domnului Iisus Hristos (Sfânta Euharistie - Trupul şi Sângele Domnului), Care Se jertfeşte pe Altarele Sfintelor Biserici Creştin Ortodoxe, cerând împlinirea cererilor adresate de cei prezenţi la slujba sfântă. 
        Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă în cadrul căreia creştinii pot cere coborârea milostivirii lui Dumnezeu peste cei vii şi peste cei adormiţi. Iată ce învaţă Sfântul Simeon al Tesalonicului: Celor adormiţi le sunt mai de folos Liturghiile, iar celelalte (pomenirile şi milosteniile) îi ajută mai puţin; pentru că omul murind, a încetat săvârşirea păcatului, iar prin jertfă se împărtăşeşte în mod tainic cu Hristos, se umple de dumnezeiască veseli, de dar şi se izbăveşte cu dumnezeiasca milă, de toată durerea. Deci, înainte de toate să se facă Liturghii pentru dânşii, după aceea de vor avea posibilităţi materiale, milostenie săracilor, zidiri de Sfinte Biserici şi altele care sunt spre mântuirea lor.
     Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur şi cea a Sfântului Vasile cel Mare - care se oficiază în Sfânta Biserică Ortodoxă - au în cuprinsul lor rugăciuni pentru cei adormiţi, iar aceste două Sfinte Slujbe au luat naştere din Sfânta Liturghie a Sfântului Iacov, ruda Domnului şi primul episcop al Ierusalimului. Creştinii primelor veacuri se rugau în cadrul Sfintei Liturghii pentru cei adormiţi, această practică păstrându-se până în zilele noastre.
      Deci putem afirma că rugăciunile pentru cei adormiţi există din vremea Sfinţilor Apostoli.
        În cadrul proscomidiei, prima parte a Sfintei Liturghii, care se oficiază în taină, preotul slujitor săvârşeşte cea mai eficientă rugăciune pentru creştinii care au adormit întru Domnul. Atât la proscomidia  Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur cât şi la proscomidia Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, preotul scoate miride pentru cei adormiţi, pe care-i pomeneşte cu numele, le aşează pe Sfântul Disc, în faţa Sfântului Agneţ. Miridele care se scot pentru cei adormiţi sunt o formă a rugăciunii de cerere, prin care mijlocim mila lui Dumnezeu în favoarea celor pe care-i pomenim şi pentru care ne rugăm, atât la proscomidie, cât şi în alte momente ale Sfintei Liturghii. 
      Dacă prin celelalte slujbe, care se oficiază în Sfânta Biserică, creştinii aduc lui Dumnezeu numai rugăciune, fie ea prin cerere de laudă, de mulţumire, prin Sfânta Liturghie rugăciunile sunt însoţite şi de Jertfă: Însuşi Trupul şi Sângele Domnului, de aceea, rugăciunile adresate lui Dumnezeu pentru cei adormiţi, în cadrul Sfintei Liturghii sunt mult mai puternice. În cadrul acestei sfinte slujbe pomenirea celor plecaţi la Domnul se face în mai multe momente. 
        Dacă Sângele Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de orice păcat (Ioan 1:7), El curăţă de păcat şi sufletele celor adormiţi pentru care se roagă preotul, când pune miridele în Sângele Domnului (din Sfântul Potir), zicând: Spală Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici (vii şi morţi), cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi. Amin. 

                                  Iubiţi credincioşi,
 Aşadar să nu uităm că: cea mai mare nenorocire din lume este să ai moartea în faţă şi să ştii că ţi-ai cheltuit viaţa în ticăloşii şi păcate, adică eşti nepregătit să te întâlneşti cu Dumnezeu (Amos 4:12), adică eşti nespovedit, neîmpărtăşit, nu ai ţinut post cel puţin miercurea şi vinerea, n-ai mers în fiecare duminică la Sfânta Biserică, nu te-ai rugat, n-ai făcut fapte bune... Slujirea Sfintei Liturghii în zilele de duminică (şi în zilele însemnate în calendar cu cruce roşie) este de fapt plinirea poruncii Domnului: Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22:19). 
       Când slujim Sfânta Liturghie, pentru că împlinim porunca, taina Crucii este lucrătoare şi primim har, căci pomenind toate binefacerile lui Dumnezeu arătate şi nearătate, ştiute şi neştiute se naşte în noi un simţământ de recunoştinţă care ne înmoaie inima şi aduce har. Prin acest har intrăm în veşnicie - acest har este veşnicie - şi putem zice astăzi la fiecare praznic. Petre Ţuţea spunea aşa: În Sfânta Biserică  Ortodoxă afli că exişti! Iar Părintele Cleopa spunea credincioşilor că: Sfânta Liturghie este miezul încoronarea şi desăvârşirea celorlalte slujbe prin care aducem laudă şi mulţumim lui Dumnezeu. Sfânta Liturghie este toată drama crucii şi toată taina mântuirii neamului omenesc. Acum şi pururea şi în vecii, vecilor. Amin!