Învăţături patristice

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

     Cine a păcătuit mult să îndrăznească spre pocăinţă şi cine a căzut în păcate mai mici să nu se gândească că va primi iertarea păcatelor sale numai prin fapte bune, ci să facă şi el pocăinţă. Iar pocăinţa nu este aceea care se anunţă prin cuvinte sau se arată prin post, prin mâncarea uscată, prin închinăciuni şi alte nevoinţe trupeşti asemănătoare, deşi şi acestea se cuprind în ea; ci este aceea care se face prin zdrobirea şi îndurerarea duhului şi a inimii, pe care a arătat-o proorocul David, în ciuda faptului că trăia în lume şi era împovărat cu griji de neocolit.

    Există un remediu puternic în lupta cu orice păcat: imediat ce ai căzut în vreun păcat grav, mergi şi mărturiseşte-te în faţa duhovnicului. Dacă nu poţi merge îndată, atunci fă-o cu prima ocazie; în nici un caz nu amâna pe mâine sau pe altădată. Cine îşi mărturiseşte păcatele des şi îndată ce a căzut, acela dovedeşte că urăşte păcatul, că urăşte planul diavolesc. 

    Sfinţii Părinţi interzic căutarea stărilor înalte. Toată nevoinţa noastră interioară trebuie să se concentreze pe pocăinţă şi pe cele ce ţin de ea, iar ceea ce este de la Dumnezeu va veni de la sine, când va fi loc curat şi dacă va binevoi Domnul. Dacă în sufletul nevoitorului nu există sentimentul sincer al păcătoşeniei şi zdrobire de inimă, acesta se află fără îndoială în înşelare (înşelare diavolească).

 Doar celui care se căieşte i se consideră jertfa atotcuprinzătoare a Crucii Mântuitorului.

    Sinceritatea şi profunzimea pocăinţei se dovedesc prin faptul că din acel moment omul se străduieşte să nu repete păcatul.

     Gândurile întinate nu se apropie de sufletul care în toată vremea se zdrobeşte de dragul lui Dumnezeu.

  Cel mai important lucru este să-ţi cureţi sufletul prin mărturisirea gândurilor în faţa părintelui duhovnicesc sau a stareţului. Apărând în minte, gândurile nasc pofte, dar când sunt mărturisite, puterea lor slăbeşte. Chiar dacă duhovnicul nu este foarte experimentat, nu te îndoi, fiindcă Dumnezeu nu poate fi nedrept, încât să ducă în rătăcire prin sfatul duhovnicului sufletul care s-a smerit pe sine.

      Dacă nu poţi plânge cu ochii văzuţi pentru păcate, atunci plângi şi varsă în faţa lui Dumnezeu lacrimi cu gândul: întristează-te, amărăşte-te, suspină. 

      Este o mare fericire să ai un preot duhovnic căruia să te poţi mărturisi când îţi vin gânduri ruşinoase. Învinge ruşinea falsă pe pământ şi nu te vei ruşina în Cer. 

    Când mergi să-ţi mărturiseşti gândurile părintelui duhovnicesc sau să-l întrebi despre ceva, roagă-te înainte în inima ta, spunând: „Doamne, pune în gura părintelui meu ce-Ţi este plăcut Ţie. Iar mie dă-mi să primesc cuvântul lui ca din gura Ta. Întăreşte-l pe el în adevărul Tău, ca întotdeauna să aflu prin el voia Ta cea sfântă.”

     În fiecare zi, înainte de culcare, trebuie să facem o mărturisire personală Domnului, în care să mărturisim toate gândurile, dorinţele simţirile şi pornirile noastre pătimaşe. De asemenea trebuie să săvârşim şi o mărturisire de fiecare clipă, adică orice gând, dorinţă, senzaţie şi mişcare pasională să le mărturisim lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă şi să cerem iertare şi puteri pentru a le evita pe viitor. Trebuie să descoperi orice neînţelegere, sau nepricepere şi ruşinare fratelui tău duhovnicesc (de un suflet şi de un gând cu tine) sau părintelui duhovnicesc.

      Nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut (Matei 10:26). Prin urmare, orice am face ca să ascundem acum păcatele noastre, nu este de nici un folos. Nu trebuie să te ascunzi, ci descoperă păcatul tău părintelui duhovnicesc. Când vei primi dezlegare, păcatul va dispărea ca şi cum nici n-ar fi fost. Dacă îl vei ascunde, îl vei păstra în tine şi el va fi descoperit la timpul său spre mustrarea ta. Toate acestea ni le-a descoperit Dumnezeu înainte de dreapta şi Înfricoşătoarea Sa Judecată, pentru ca noi, păcătoşii, să avem de pe acum mijlocul prin care să scăpăm de osândirea de atunci. 

     Cercetaţi-vă toată viaţa voastră în lumina poruncilor Evanghelice şi mărturisiţi toate păcatele voastre părintelui duhovnicesc cu inimă curată, cu zdrobire şi lacrimi, făgăduind ca din acel moment să vă feriţi de orice păcat, mare sau mic. 

     Diavolii se tem cumplit de smerenie, de zdrobire şi de mărturisire curată.  

    Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşii care nu se pocăiesc. 

   Sunt câte unii care încalcă legea de nenumărate ori în fiecare zi, dar prin pocăinţă îşi vindecă sufletele şi sunt umpluţi de har.