CEI TREI PRIETENI

Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca.

La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul.

Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede.

A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice.

Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.

Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.

Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.

Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.

Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.

-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.

-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.

-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.

-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine…

Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.

Macar pe undeva prin vreun colt de suflet… sa mai gasim putina Rabdare, un strop de Intelegere… si poate Iubire!

 MANIA

Cine nu se mâniază în condiţiile de azi când zilnic de nenumărate ori suntem agresaţi de tot felul de factori care, firesc, produc reacţia noastră de mânie!
Iată câteva cuvinte celebre pe această temă venite din partea laică, dar şi din cea religioasă pe care nu le voi comenta şi vă voi lăsa să le disecaţi în linişte:
„Nu există biruinţă mai mare, decât să-ţi birui mânia şi indignarea”. Sf. Tihon Zadonschi.
„Cel mai bun leac contra mâniei e tărăgăneala”. L. A. Seneca.
„A fi mânios şi înciudat, nu este nimic altceva decât să te pedepseşti pe tine însuţi pentru greşelile şi prostiile altora. Când vă mâniaţi vă faceţi propriul vostru călău, vă torturaţi pe voi înşivă. Ce poate fi mai vrednic de milă, decât un om cuprins de mânie?!” Sf. Ioan Gură de Aur.
„Mânia este un primejdios sfătuitor pentru oricine. Tot ce se întreprinde la mânie nu e niciodată chibzuit”. Sf Grigorie Teologul.
„Ce face omul în prima clipă de mânie nu face mai târziu”. H. Sienkiewicz.
„Iritarea este beţia sufletului; ea te scoate din minţi ca şi vinul. Închipuieşte-ţi un mânios. El nu este stăpân pe sine însuşi, nu se mai cunoaşte, nu mai cunoaşte pe cei din faţa lui, se aruncă asupra tuturor, vorbeşte ce-i vine în minte, el nu mai poate fi reţinut; ocărăşte, bate, ameninţă, se jură, ţipă, se sfâşie.” Sf. Vasile cel Mare.
„Să nu te prea întărâţi împotriva celui ce te jigneşte, ci mai degrabă să te întărâţi împotriva păcatului tău. Când vei fi ponegrit, bucură-te, pentru că dacă eşti vorbit de rău pe nedrept, atunci ai o mare răsplată, iar dacă eşti ponegrit pe drept, atunci repede te vei înţelepţi, te vei izbăvi de pedeapsă.” Sf. Nil Sinaitul.
„Să faci ceva în clipa de mânie înseamnă a te sui pe o corabie în timp de furtună.” R. Dodsley.
„E mai bine să tai întărâtarea printr-un zâmbet, decât să te înfurii ca o fiară neîmblânzită.” Sf. Efrem Sirul.
„Cine nu-şi reţine limba în vremea mâniei, acela nu-şi va reţine nici patimile”. Avva Iperchie.
„Nu vorbi nimic cu tulburare, pentru că răutatea nu naşte binele, ci rabdă până te vei linişti şi atunci vei vorbi liniştit”. Avva Ioan.
„Mânia fără măsură duce la nebunie”. Epicur.
„Pentru a da întâietate dragostei înaintea puterii mâniei, roagă-te pentru aproapele în clipa când se mişcă mânia, spune din adâncul inimii cuvintele: Doamne, iartă greşelile celui ce m-a scârbit! El e om ca şi mine! Crede-mă, rugăciunea va da pace sufletului tău”. Filaret de Cernigov.
„Nu trebuie să fii fiară, nici chiar în raporturile tale cu fiarele. Ca să nu te superi absolut niciodată cu nimenea, este propriu numai Îngerilor, dar ca să te superi mai puţin şi apoi să te împaci, este propriu oamenilor, care iubesc sincer pe Dumnezeu. Şi cel blând poate să se aprindă cu chibzuială, dar să nu-şi vatăme desăvârşirea blândeţii. Dar ca să rămâi nemişcat, ori ca să nu-ţi arăţi indignarea când trebuie, este semnul unei naturi inactive, iar nu al blândeţii”. Sf Vasile cel Mare.
„Nimeni nu poate face atâta rău aproapelui său în vremea mâniei, ca şeful! De aceea, mai mult decât orice el trebuie să se teamă să-şi îngăduie mânia, iar în vremea aceea să vorbească sau să facă ceva. Foarte frumos a spus cineva din bătrâni unui vinovat: Eu te-aş fi pedepsit, dacă n-aş fi fost cuprins de mânie!”
„Propria noastră furie ne face mult mai mare rău decât întâmplarea (lucrul) care ne înfurie şi suferim mai mult de iritarea şi supărarea pe care noi o permitem lucrurilor să deştepte în noi, decât de faptul însuşi care ne-a iritat sau supărat”. J. L. Avebury.
Să reflectăm la toate acestea, dar şi la acasta:
„Unde este pacea, acolo este şi Dumnezeul păcii! Unde este răutatea şi mânia, acolo nu vine în zbor duhul blândeţii”. Sf. Ioan Gură de Aur.
Doamne ajută!