ÎN GRĂDINA GHETSIMANI

de Preot Sorin Croitoru

În Grădina Ghetsimani Fiul Tatălui suspină..
Știe că-L așteaptă Crucea ca să spele-a noastră vină,
Mii de amintiri din viață într-o clipă-I trec prin minte,
Iar durerea Sa din suflet nu încape în cuvinte..

Vede Maica-'nsărcinată, Betleemul și bătrânul,
Vede staulul din grotă, vede vitele și fânul,
Vede magii și păstorii, vede steaua călătoare,
Vede îngerii din ceruri ce-L slăvesc cu voce mare..

Ochii Săi senini ca cerul se înlăcrimează-'n rugă,
Căci o vede pe Măicuța și pe Iosif tot pe fugă,
Încercând să Îl ascundă de a lui Irod mânie,
Până în Egiptul mare săvârșind călătorie..

Într-o clipă, plin de lacrimi, de pruncie-Și amintește
Și Se vede pe El Însuși alăptat la sân cum crește..
Primii pași și primul "mama", primul cui bătut în scânduri,
Plânge Domnul și suspină printre amintiri și gânduri..

Câtă pace avusese-'n dulcea Sa copilărie,
Sub privirea blândă-a Mamei, ucenic în tâmplărie..
Cât mai plânseră-'mpreună pe "tăicuțul" când s-a dus,
Cum l-au mai jelit pe Iosif Preacurata și Iisus..

Toate-I trec pe dinainte Domnului îndurerat..
El Se vede dintr-o dată un desăvârșit bărbat,
Împlinind cu multă râvnă toată Legea ce s-a scris,
Căci chiar El e Proorocul despre Care Moise-a scris..

Acum vede scufundarea în Iordanul curgător,
Vede mâna tremurândă-a Sfântului Botezător,
Și-amintește-atât de bine glasul Tatălui de Sus,
Care Își mărturisește Fiul, pe El, blândul Domn Iisus..

Vede iar cu ochii minții pe apostolii chemați,
Devenindu-I cu răbdare frații cei mai devotați..
Vede miile de oameni ce mereu Îl însoțesc,
Vede orbii, ciungii, șchiopii cum se însănătoșesc..

Desfrânate pocăite, îndrăciții vindecați,
Farisei murdari la suflet, tineri morți și înviați..
Vameși plini de umilință, Iuda, mare trădător..
Un popor cu-atâtea bube, totuși.. dragul Său popor..

Se încruntă dintr-o dată, căci îi vede pe păgâni
Cum se năpustesc asupră-I ca niște sălbatici câini,
Pumni și palme noduroase, stâlp și bice fără număr,
Trestie și spini pe frunte, haină roșie pe umăr..

Vai.. ce grozăvie vede: vede Crucea cum Și-o duce,
Iar apoi Se vede Însuși, ca un Miel întins pe Cruce,
Ridicat pe Lemnul negru precum șarpele de-aramă..
Da, Stăpânul nostru simte, ca tot omul, simte teamă..

Rugăciunea către Tatăl este, vai, sfâșietoare..
Pielea i se umezește, dar e sânge, nu-i sudoare!
"Tată, Tatăl Meu din ceruri, milostivul Meu Tătic,
Te implor, ascultă-Mi ruga, Eu sunt Pruncul Tău Cel mic!

Depărtează de la Mine cupa plină de venin,
Te implor, Tăicuțe Sfinte, să nu mă trimiți la chin!
Dacă vrei, Tu poți, Părinte, de dureri să Mă ferești,
Dar voi împlini întocmai cele ce le hotărăști"!

Iată cerurile plânse și un înger coborând,
Sărutându-L lin pe frunte și sudoarea Lui ștergând..
Nu se poate să nu meargă Domnul unde-I este scris,
Fiindcă El e Mielușelul Tatălui, de mult promis..

Ce-a urmat apoi, cu toții, mic și mare, cred că știm..
Eu am vrut prin poezia asta să ne amintim
Că odată, în Grădina Ghetsimani-a suferit
Multă spaimă și durere Cel ce-apoi ne-a mântuit..
amin