C4

Povestea mărului ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Se făcea, povesteşte un călugăr, că în vis eram un…mar, mic si rotund. Şi la poarta cojii mele a bătut un vierme: -Prea frumosule măr, se linguşea viermele, mă laşi să mă hrănesc şi eu cu sucul tău, căci îmi este tare foame… Şi mărul, în bunătatea lui, l-a lăsat pe vierme să se hrănească din pulpa sa. Pe zi ce trecea, viermele devenea tot mai gras şi frumos, devorând conţinutul gustosului fruct…şi înmulţindu-se, transforma conţinutul zemos şi dulce într-o masă amorfă, neagră, urât mirositoare, de putregai
De seminţe, hrăpăreţul vierme nu putea să se atingă…Acolo scânteia însăşi viaţa mărului… Am ajuns apoi, mai povesteşte călugărul, în mâna unui copil, care văzând că sunt stricat a vrut să mă arunce. Dar chiar în acel moment i-a sclipit o idee: să smulgă seminţele mărului din putregaiul care le înconjura şi să le planteze în pământ. Copilul a avut astfel grijă, ca în fiecare zi să ude cu apă vie seminţele plantate şi să le vorbească mereu, ca şi când ar fi fost nişte fiinţe. Seminţele au încolţit şi adăpate de cuvintele iubitoare ale copilului s-au înălţat, au devenit un frumos pom, care după trei ani a rodit mere frumoase şi curate

Copilul a avut grijă ca niciun vierme să nu mai atace roadele copacului crescut cu atâta iubire. ,,M-am trezit din vis”, încheie povestirea sa călugărul, ,,când eram un alt măr, mai mare, mai frumos, mai curat, mai sănătos decât eram prima dată, şi odihneam fericit în mâna unui copil”.

sursa-blog Cristi Serban
Trimiteți un comentariu

a

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.

c3

Lista mea de bloguri

cod

Postări populare