În drum spre casă, ţăranul îl întâlni pe vecinul său. Văzându-i lucrurile, vecinul îl întrebă: "De la cine ai cumpărat acest plug şi aceste cuţite de plug, atât de noi şi lucioase?" Ţăranul îi răspunse, după care fiecare îşi continuă drumul său. Ajungând acasă, ţăranul atârnă un cuţit de plug pe perete, iar pe celălalt îl montă imediat la plug. Apoi se duse la arat. Zilnic lucra cu acest plug.
După câteva săptămâni, pe când ţăranul abia ajuns acasă de la câmp se odihnea, vecinul său se gândi să-i facă o vizită. Veni şi după un schimb de cuvinte, aruncă o privire asupra cuţitului montat la plug. Era ca şi o oglindă, aşa de curat şi strălucitor era. Dar văzu pe perete şi un alt cuţit pe care ţăranul îl cumpărase în aceeaşi zi. Acesta era închis la culoare; era deja ruginit. Atunci vecinul îl întrebă pe ţăran: "Ei, cum se face că aceste două cuţite de plug arată aşa de diferit, doar le-ai luat împreună? Atunci ambele arătau la fel de frumoase. Acum însă cuţitul de plug, pe care l-ai folosit deja mai peste tot, chiar şi în mizeriile de tot felul, arată frumos, de parcă ar fi o oglindă, iar cuţitul pe care l-ai atârnat pe perete şi care nu a fost scos afară deloc, a ruginit". Ţăranul îi răspunse:
"Cine stă şi leneveşte
Iute-iute rugineşte,
Însă cine se jertfeşte,
Ca un soare străluceşte".
O minune a Sf. Dimitrie Basarabov
Faptele ce urmează au fost mărturisite de părintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhala din anul 1989. În acelaşi an, în locaşul de pe fostul deal al podgorenilor venea şi un bărbat credincios care umblă cu două cârje. Cu toate că se deplasa greu, el participa la multe din slujbele bisericeşti, iar de la Sfântul Maslu era nelipsit. Bărbatul acesta rămânea întotdeauna să se închine ultimul la racla cu sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie. Făcea astfel deoarece, din pricina infirmităţii lui, îi era mult mai greu să urce treptele de lângă raclă. Aşa că înainte de a urca îşi aranja cârjele ca să le poată lua la coborâre. Apoi urca lângă raclă şi astfel, atâta cât beteşugul său îi îngăduia, bietul om îngenunchea lângă raclă.
Într-o zi şi-a aşezat cârjele, aşa cum îi era obiceiul, iar apoi a urcat înaintea raclei Cuviosului. Ajuns sus, a îngenuncheat în felul în care el o putea face, iar apoi s-a rugat iarăşi şi iarăşi Sfântului Dimitrie. După ce şi-a isprăvit rugăciunea s-a închinat, a coborât treptele şi apoi a ieşit din biserică. După ce a ajuns la poalele Dealului Patriarhiei, şi-a dat seama că şi-a uitat cârjele în catedrală. Şi îndată a priceput minunea pe care a făcut-o Sfântul Dimitrie cu el. Picioarele sale erau pe de-a-ntregul sănătoase. Acesta era marele dar pe care i-l făcuse Cuviosul. Cu lacrimi în ochi s-a întors înaintea raclei şi i-a mulţumit Sfântului atât pentru minunata tămăduire, cât şi pentru delicateţea şi uimitoarea înţelepciune cu care a săvârşit-o. Apoi i-a povestit arhimandritului Grichentie - pe atunci slujitor al Catedralei - toate cele petrecute. Acest părinte era om în vârstă şi de-a lungul vieţii sale fusese martor la mai multe minuni ale Sfântului Dimitrie. Dânsul s-a retras după anul 1989 la mănăstirea Secu, însă a mărturisit că această vindecare miraculoasă a fost între cele care l-au impresionat cel mai mult. După ce i-a spus arhimandritului cum a fost tămăduit, bărbatul care mai înainte umbla cu mare greutate, şi-a luat cârjele sub braţ şi s-a întors cu pace la ale sale.
preluare din ..Popas Duhovnicesc..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu