-Sfântul apostol Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos, a luat dragostea lui Hristos și a vorbit despre dragoste. A împărțit dragostea, a răspândit-o în lume s-a îmbogățit prin cunoașterea iubirii lui Dumnezeu. Ne spune: ,,Iubiților, să ne iubim unii pe alții, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut de Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este iubire”.
-Când dragostea există între oameni, îi unește, le unește inimile. Vrei să vezi dacă-l iubești pe Dumnezeu?
Vezi asta din cât îl iubești pe fratele tău. Dragostea adevărată se vede când aproapele tău nu se poartă bine cu tine, când te învinuiește. Atunci se dovedește cât îl iubești tu pe acest om.
-Dumnezeu, pe omul care pleacă de lângă El și trăiește departe, în păcat, îl vizitează în diferite feluri, ca să-l aducă aproape de El și să-l miluiască. Dacă nu facem și noi la fel, nu avem dragoste în sufletul nostru, nu suntem ai lui Dumnezeu.
-Omul care iubește nu suferă. Suferă acela care urăște, care simte răutate, care este întunecat de rele, care este cuprins de invidie și gelozie. Răutatea este apăsătoare, dragostea și virtutea sunt ușoare. Dragostea lui Dumnezeu este odihnă duhovnicească.
-Să ne rugăm la dumnezeul iubirii să intre în noi, să-L simțim pe Dumnezeu, ne vom dărui și pe noi fratelui nostru… Pentru a ne izbăvi de datoria păcatelor noastre trebuie să ne dăruim aproapelui nostru…
-Omul creștin trebuie să măsoare, să cântărească iubirea lui Dumnezeu și să ia poziția cuvenită. Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu este să-L mulțumească pe Dumnezeu. Dumnezeu este mulțumit când omul face voia dragostei și porunca smereniei. Când omul are smerenie și dragoste rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el.
Smerenia și iubirea lui Hristos trebuie să ne cutremure și să ne învețe. Dacă Dumnezeu cel fără de păcat S-a smerit într-atât, din iubire pentru noi, încât a murit pe cruce, noi, care suntem din fire umili, oameni de lut, cât ar trebui să ne smerim și să urmăm exemplul Lui mântuitor?
-Iubirea către Dumnezeu și către aproapele sunt cele două mari virtuți pe care se sprijnă tot edificiul duhovnicesc. Dacă lipsesc aceste două virtuți, toate celelalte nu au nici un fundament.
-Când harul lui Dumnezeu apride inima, omul duhovnicesc simte dragoste nesfârșită pentru fratele său. Simte înăuntrul său că îi îmbrățișează pe toți, și frați, și prieteni, și dușmani, și toată zidirea neânsuflețită.
-Dragostea cere efort la început, dar pe urmă dă multă odihnă… Când un om are îndelungă răbdare și bunătate, acestea arată că are iubire în el. Iar când nu are îndelungă răbdare, milă și bunătate, este lipsit de dragoste, lipsit de Dumnezeu. Sfântul Cosma Etolianul nespune: ,,Am văzut două iubiri care mântuiesc și acestea sunt iubirea către Dumnezeu și iubirea către aproapele”.
Ce ne cere Dumnezeu? Să-l iubim cu toată inima, puterea și ființa noastră; să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Să ne schimbăm purtarea și Acela ni se dăruiește nouă, ne deschide raiul. Și totuși nu facem asta, și ne chinuim.
-De aceea noi, creștinii, prin iluminarea lui Dumnezeu, putem multe. Putem face multă milostenie și îndeosebi milostenie sufletească, care are o valoare uriașă. Trebuie să începem toți o nouă cruciadă de milostenie pentru aproapele nostru. Să-l ajutăm pe aproapele nostru nu atât pe plan economic, cât pe plan duhovnicesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu