CELE 3 RELIGII ALE LUMII

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGĂCIUNILE TUTUROR SFINTILOR SĂ NE AJUTE...

   Bucuria mea, am intrebat cativa crestini ortodocsi care se credeau foarte stiutori, cate religii sunt pe lume. Si mi-au spus ca sunt mii de religii. Nuuuu, nu sunt mii, sunt doar 3 Religii. Priviti schita de mai sus pentru ca lucrurile sa ne fie cat se poate de clare. Prima religie a lumii este IUDAISMUL sau MOZAISMUL (Moze ii spun evreii lui Moise si de aici denumirea Mozaism). Divinitatea lor se numește IEHOVA (Iehova este doar Dumnezeu Tatal). Profetul lor este Moise. Cartea Sfanta este TORA sau PENTATEUHUL (primele cinci cărți din biblie). Locul de adunare este SINAGOGA. Ziua de odihna este SAMBATA. Din aceasta religie a lumii in secolul al 6 le-a a aparut o alta religie: ISLAMISMUL sau MAHOMEDANISMUL. Divinitatea lor se numeste ALLAH (Allah este doar Dumnezeu Tatal). Profetul lor este MOHAMED si IISUS HRISTOS (ei il considera pe Iisus Hristos mai mic decat Mohamed. Nu se poate! Iisus Hristos este CREATORUL DUMNEZEU iar Mohamed este creatura!). Cartea sfanta este CORANUL. Locul de adorare este MOSCHEEA. Ziua de odihna este VINEREA. Cea de-a treia religie a lumii si cea adevarata este CRESTINISMUL. Divinitatea lor se numește DUMNEZEU sau SFANTA TREIME. MANTUITORUL este IISUS HRISTOS. Cartea Sfanta se numeste SFANTA EVANGHELIE. Locul de inchinare BISERICA ORTODOXA. Ziua de odihnă si sarbatoare este DUMINICA.
 

   Bucuria mea, putem defini RELIGIA ca fiind: Comuniunea filiala de iubire Sfanta dintre om si Dumnezeu, traita inlauntrul inimii si manifestata in afara, prin Credinta, Cult religios, Virtuti morale si Fapte bune. Toti crestinii ortodocsi, trebuie sa stie ca exista doar 3 mari religii ale lumii: IUDAISMUL (mozaismul), ISLAMISMUL (mahomedanismul) si CRESTINISMUL. Celelalte: Budismul, Taoismul, Confucianismul..., sunt PSEUDO-RELIGII, (false religii), fiindca nu adora pe Dumnezeul cel adevarat. Din cele 3 religii, cea adevarata este doar Crestinismul, ea fiind numita "Religia mantuirii". Cea mai mare porunca in Crestinism este PORUNCA IUBIRII. Celelalte doua (iudaismul si islamismul) nu pot avea aceasta iubire fiindca iubirea implica relatia eu-tu. Ori, Iehova fiind doar Dumnezeu-Tatal, Allah fiind la fel doar Dumnezeu-Tatal, un Dumnezeu monopersonal, nu poate fi vorba de iubire. In Crestinism Dumnezeu este UNUL IN FIINTA, dar, INTREIT IN PERSOANE. Crestinismul a aparut in tara noastra in anul 40. d. Hr. prin predica Sfantului Apostol Andrei.
                                                                                                                              Preot Ioan 🛎.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi

Este important să fii sănătos, însă nu acesta este lucrul cel mai important, fiindcă, într-o zi, fiecare va trebui să moară. Este important să avem bani, însă nici acesta nu este lucrul cel mai important, fiindcă într-o zi va trebui să lăsăm tot ceea ce posedăm. Este important să ne bucurăm de viaţă, însă nici acest lucru nu ţine veşnic. Dacă ne gândim cât de scurt este timpul şi cât de lungă e veşnicia, atunci nu există decât un lucru care este cu adevărat hotărâtor: Trebuie să ne îngrijim de obţinerea locului în care ne vom petrece veşnicia. Tu şi cu mine trebuie pur şi simplu să ştimdacă veşnicia noastră se numeşte CER sau IAD. 
Iisus a pus întrebarea cea mai hotărâtoare: „Şi ce-i foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? 
Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?" (Marcu 8:36-37).

                                                 Bucuraţi-vă şi vă veseliţi 

 „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri“. Atât ne poate oferi Domnul: cerurile şi pe Sine Însuşi! Pentru la El, acolo, găsim iubirea, mila, îmbrăţişarea de care avem nevoie. Restul nu mai contează. Viaţa este o clipă înaintea intrării în veşnicie. O încercare de a afla fericirea. Unii eşuează, alţii gustă încă de aici fericirea. Prigoniţi, cu lacrimi în ochi sau în suflet, însetaţi şi înfometaţi sufleteşte, ocărâţi...însuşiri ale lui Hristos Cel printre oameni şi ale creştinilor Lui. Însă numai iubirea contează! Amin!

NEDORINŢA DE A AVEA COPII...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

O femeie nu vroia să aibă copii... La spovedanie nu îi spunea duhovnicului că lua pilule contraceptive. După câţiva ani, însă, preotul a întrebat-o:
- Ce e cu voi de nu aveti copii? Aveţi probleme cu sănătatea?
- Nu, părinte.
Soţul femeii era de faţă:
- Nu, părinte, suntem sănătosi. Dar dacă nu pot să o conving...Duhovnicul meu m-a oprit de la împărtăşanie pentru asta, dar dacă sfinţia voastră îi îngăduiţi...
- Eu? Eu nu îngădui aşa ceva. Preoţii nu pot fi îngăduitori cu păcatul...! Nu ştiam nimic. Of, de asta e bine ca amândoi soţii să aibă acelaşi duhovnic, să fie călăuziţi pe acelaşi drum, nu unul într-o parte şi unul în alta.
Femeii îi spuse:
- Îţi dau dezlegare să mergi la duhovnicul soţului tău. Şi cât de curând vreau să aud că ai rămas însărcinată. Terminaţi cu prostiile...!
Femeia s-a dus la duhovnicul soţului ei şi a început să ducă o viaţă creştină. A făcut prima spovedanie completă din viaţa ei. Şi apoi a renunţat să mai ia pilule contraceptive. Au trecut câteva luni şi a rămas însărcinată.
Nu după mult timp, însă, în viaţa lor au început să apară tot felul de necazuri şi ispite. Întâlnindu-se pe stradă cu fostul ei duhovnic, l-a întrebat:
- Părinte, cum se face că înainte toate ne mergeau bine, iar acum avem din ce în ce mai multe probleme?
- Înainte, când vă fereaţi să faceţi copii, adică fugeati de una din cele mai importante cruci ale familiei, dracii vă lăsau în pace. Pentru că dragostea egoistă în care trăiaţi era de ajuns ca să vă pierdeţi mântuirea. Acum, însă, când aţi înţeles că trebuie să faceţi copii, când aşteptati un copil, începeţi să mergeţi pe drumul cel bun. Înainte, toate faptele voastre bune erau puse în umbră de laşitatea voastră, de frica voastră de a avea copii care să vă stânjenească, copii care să vă mănânce timpul. Acum dracii se luptă cu voi, pentru că stiu că mergeţi pe calea mântuirii. Ar trebui să vă bucuraţi că aveţi necazuri. E semn bun. E semnul că Dumnezeu vă învaţă să urcaţi pe scara raiului...

FRICA DE DUMNEZEU,

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE..
                                                                          este spre
                                                             MANTUIREA SUFLETULUI

   Bucuria mea, in popor se spune asa: "Frica pazeste via!". Si noi trebuie sa avem frica da Dumnezeu, fiindca altfel, este cu neputința să ne intoarcem de la pacate si din patimile noastre. Cateva lucruri trebuie sa ne fie clare: DUMNEZEU este Atotprezent si stie orice gand cuvant si fapta, fiindca  este un "ADANC" si cunoaste adancul sufletelor noastre. DUMNEZEU NU SUPORTA PACATELE, PATIMILE, FARADELEGILE si orice rau. DUMNEZEU este judecator drept si da fiecaruia dupa faptele lui. DUMNEZEU tine in mana sa toata lumea, Ba chiar de El se cutremura chiar si cetele ingerilor. Asadar, DUMNEZEU l-ar putea pierde pe pacatos cu dreapta judecata intr-o clipa chiar in momentul savarsirii pacatului. Spre exemplu: Ai trecut la semafor pe culoarea rosie, n-ai dat prioritate la pietoni? Ti-a luat carnetul! Ai pacatuit, ai calcat Legea lui Dumnezeu? Trebuia sa mori! Dar, Dumnezeu ne-a iertat, ne-a așteptat, fiindca El este IUBIRE si MOARA LUI DUMNEZEU MACINĂ INCET, adica, ne asteapta uneori zeci de ani, sa ne intoarcem cu fata catre El, sa postim, sa ne spovedim, sa ne impartasim, sa ne plangem pacatele, sa nu lipsim duminica de la Biserica, adica, sa ne pocaim: "POCAITI-VĂ, CĂ S-A APROPIAT IMPĂRĂTIA CERURILOR" (Matei 3:2). Amin!
                                                                                            Preot Ioan 🛎.

CUGETĂRI SFINTE DESPRE FRICA DE DUMNEZEU

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
         

   Bucuria mea, trebuie sa-L iubim Dumnezeu mai mult ca pe orice, dar, sa avem si frica de El, fiindca Dumnezeu este IUBIRE, este ATOTBUN, este INDELUNG RABDATOR, dar, este si DREPT si de aceea spune Proorocul David: "Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu" (Psalm 110:10) si mai zice: "Fericit barbatul care se teme de Domnul; intru poruncile lui va voi foarte (Psalmul 111:1). Si pentru ca:  "Infricosator lucru este sa cadem in mainile Dumnezeului celui viu" (Evrei 10:31), de aceea trebuie: "Sa se teama de Domnul tot pamantul si de el sa se cutremure toti locuitorii lumii (Psalmul 32:8). 

Frica de Dumnezeu ne desteapta din "somnul nepasarii, pentru mantuirea sufletului si ne indeamna asa: "Cu frica si cu cutremur lucrati mantuirea voastra" (Filipeni 2:12), fiindca: "Cine este omul cel ce se teme de Domnul? Lege va pune lui in calea pe care ales-o. Sufletul lui intru bunatati se va salaslui si semintia lui va mosteni pamantul" (Psalmul 24 13:14). De aceea: "Slujiti Domnului cu frica si va bucurati de El cu cutremur" (Psalm 2:11) si multa bucurie Sfanta vom avea, fiindca: "Strajui-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de El si-i va izbavi pe ei" (psalmul 33:7). 

Asadar, trebuie sa avem frica de Dumnezeu, pentru ca: "Ochii Domnului spre cei ce se tem de Dansul, spre cei ce nadajduiesc in Mila lui. Ca sa izbaveasca de moarte sufletele lor si sa-i hraneasca pe ei in foamete" (Psalmul 32:8). Amin si Aliluia!
                                                                                                                        Preot Ioan 🛎.
                                                                

CUVANT DE INVĂTĂTURĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                  FRICA DE DUMNEZEU

               Bucuria mea, FRICA, este teama de pedeapsa pentru faptele savarsite, iar FRICA DE DUMNEZEU, este unul din cele sapte daruri ale Duhului Sfant, despre care vorbeste proorocul Isaia. Este teama fiasca, de a nu supara in vreun fel pe Dumnezeu, iar daca am pacatuit, este teama de pedeapsa ceruta de pacat (pacatele se iarta prin spovedanie, dar, SE ISPĂSESC PRIN SUFERINTĂ). Inteleptul Solomon spune: "Ochii lui Dumnezeu sunt de milioane de ori mai luminosi decat soarele si nu este loc unde nu cerceteaza Atotstiinta lui Dumnezeu". Sfantul Isaac Sirul spune: "FRICA DE DUMNEZEU ESTE TEMELIA TUTUROR FAPTELOR BUNE". Intelepciunea are doua capete: primul este FRICA DE DUMNEZEU iar celalalt, adica, cel mai de sus este DRAGOSTEA DE DUMNEZEU, fiindca, toata fapta cea buna, incepe din frica de Dumnezeu si se termina cu iubirea de Dumnezeu. Amin si Aliluia!
                                                                                                                         Preot Ioan 🛎.
                                                        

DESPRE SFÂNTA LITURGHIE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 85. Care este fapta şi dovada cea mai înaltă prin care omul cinsteşte şi preamăreşte pe Dumnezeu? 

Dintre toate actele noastre de cult prin care cinstim şi preamărim pe Dumnezeu cel mai desăvârşit este sacrificiul sau jertfa.

86. Ce este jertfa? 

Jertfa este dăruirea plină de iubire şi evlavie a unui obiect în cinstea lui Dumnezeu. Prin aceasta voim să arătăm că El, ca ziditor a toate, este stăpânul tuturor lucrurilor şi că noi, ca făpturi ale Lui, atârnăm întru totul de El. Astfel Îi recunoaştem stăpânirea şi puterea şi mărturisim datoria noastră de recunoştinţă şi de iubire faţă de El, pentru toate câte ne-a dat.

87. Este veche jertfă? 

Este tot atât de veche şi răspândită ca religia însăşi. Înclinaţia de a cinsti pe Dumnezeu prin jertfă este sădită chiar în firea omului; de aceea găsim jertfa în toate religiile, la toate popoarele şi în toate vremurile. Aducerea de jertfă începe chiar cu primii oameni, şi anume cu jertfa lui Cain şi Abel, despre care ne mărturiseşte prima carte a Sfintei Scripturi: „Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pâmântului. Şi a adus şi Abel din cele întâi născute ale oilor sale şi din grăsinea lor” (Fac. 4, 3-4). Îndeosebi la evrei, jertfele au fost orânduite de Dumnezeu însusi, prin Moise, care a întocmit cu de-amănuntul atât felul sau materia jertfelor, cât şi timpul şi rânduiala sau chipul în care trebuiau aduse. Acestea le găsim descrise mai ales în cartea a treia a Sfintei Scripturi, numita Levitic, sau Cartea Preoţilor, scrisă de Moise.
 88. Noi, creştinii, aducem jertfă lui Dumnezeu? Da. 
89. Care este această jertfă? Sfânta Euharistie, adică însusi Sfântul Trup si Sânge al Domnului. 
90. Cum se numeste slujba în timpul căreia se pregăteşte şi se aduce jertfa Sfintei Euharistii? Sfinta Liturghie.
 91. Cine a întemeiat Sfânta Liturghie? Sau cine ne-a învăţat şi ne-a poruncit s-o săvârşim? Mântuitorul însuşi. 
92. Când şi cum? În ajunul morţii Sale pe cruce, adică Joi seara, la Cina cea de Taină. Serbând atunci Paştele, împreună cu ucenicii Săi, „Iisus luând pâine şi binecuvântând a frânt şi a dat  ucenicilor Săi, zicând: „Luaţi, mâncaţi acesta este Trupul Meu”. Luând apoi paharul şi mulţumind, le-a dat lor zicând: „Beţi dintru acesta toţi: acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor”” (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20; I Cor. 11, 23-25).
 În locul jertfelor Legii Vechi, pecetluite cu sânge de ţapi şi de viţei (vezi Ieş. 24, 18), Mântuitorul întemeiază o Lege nouă, sau un legământ nou între Dumnezeu şi oameni, pecetluindu-l cu însuşi Trupul şi Sângele Său pe Golgota. Mântuitorul le dădea Sfinţilor Săi Apostoli, la Cină, sub forma nesângeroasă a pâinii şi vinului, această jertfă pe care trebuiau să o aducă de atunci înainte Ucenicii Săi, după porunca Sa: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!” (Luca 22, 19 şi I Cor. 11, 24 şi 25). Prin aceste cuvinte El rânduieşte pe Apostolii Săi drept arhierei sau preoţi slujitori ai jertfei celei noi, întemeiată atunci de El. Urmând porunca Domnului şi Învăţătorului lor iubit, Sfinţii Apostoli şi mai apoi ucenicii lor săvârşeau zilnic Jertfa Mântuitorului spre neîntrerupta aducere aminte de El. Ei făceau întocmai ca Domnul, Care, la Cină, înainte de a frânge şi a împărţi pâinea, a binecuvântat, iar când le-a întins paharul, a mulţumit (lui Dumnezeu-Tatăl) (Matei 26, 27; Marcu 14, 22-23; Luca 22, 17-18 şi I Cor. 11, 23 ş.u.). 
Adunându-se deci pentru rugăciune, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor mulţumeau şi se rugau îndelung ca Domnul să prefacă pâinea şi vinul de pe masa lor în însuşi Sfântul Său Trup şi Sfântul Său Sânge, cu care apoi se împărtăşeau. Acelaşi lucru au făcut mai târziu şi urmaţii sfinţiţi şi legiuiţi ai Sfânţilor Apostoli, adică arhiereii şi preoţii, căror ei le-au împărăşit harul dumnezeiesc de a săvârşi această Sfântă taină. Astfel a luat naştere o rânduială de slujbă sfântă, cunoscută la început sub diferite numiri, ca: frângerea pâinii (Fapte 2, 42), Masa sau Cina Domnului (I Cor. 10, 16), Euharistie (mulţumire). 
Mai pe urmă, această sfântă slujbă a primit numele de Liturghie, sub care o cunoaştem azi şi care înseamnă: lucrare sau slujbă publică, obştească, rânduială şi săvârşită spre folosul tuturor. 93. Ce este, prin urmare, Sfânta Liturghie? Este o Rânduială de sinte rugăciuni, în timpul căror se săvâşeşte şi se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfinţilor Săi Apostoli, iar de aceştia, urmaşilor lor sinţiţi (arhierei şi preoţi), pentru a fi săvârşită de-a-pururea în Biserica creştină, spre pomenirea Lui şi spre ieratrea păcatelor membrilor Bisericii Lui. 94. Cine poate săvârşi slujba Sfintei Liturighii? Numai arhiereii şi preoţii cu hirotonie legală, adică sfinţiţi şi aşezaţi după rânduiala canonică a Bisericii. Cei caterisiţi sau îndepărtaţi din slujbă şi cei vinovaţi de păcate grele nu mai pot liturghisi
 Diaconul nu poate sluji singur, ci totdeauna numai cu preotul. În afară de preotul săvârşitor al Sfintei Jertfe, pentru săvârşirea Sfintei Liturghii mai trebuie neapărat cel puţin un cântăreţ care să dea răspunsurile la strană şi să ajute pe preot în anumite momente ale slujbei. Acesta conduce în cântările Sfintei Liturghii pe credincioşii care iau parte la slujbă. 

Unde se săvarseste Sfanta Liturghie?

 Numai în biserică sau în paraclise şi capele sfinţite şi cu Antimis, în partea cea mai sfântă, adică în Sfântul Altar. Numai în cazuri cu totul excepţionale, ca de pildă pe câmpul de luptă, şi numia cu învoirea episcopului locului, Sfânta Liturghie se poate săvârşi şi în afară de biserică, într-o casă sau într-un loc curat, pe o masă pe care se întinde Sfântul Antimis. Fără de el nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie nici în biserica, unde stă totdeauna pe Sfânta Masă; şi nici în afară de biserică
 . Ce este Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite? Aceasta Liturghie are o rânduială aparte, deosebită de a celorlalte două. Ea e formată din două slujbe deosebite: Vecernia şi Liturghia, contopite laolaltă. Partea ei de la început nu este altceva decât prima jumatate a Vecerniei până la Vohod, sau ieşire; iar a doua parte este alcătuită din rânduiala Liturghiei obişnuite, începând de la Apostol şi având Heruvic şi Rugăciunea Amvonului, proprii, dar lipsindu-i în întregime partea dintre Heruvic (ieşirea cu Sfintele Daruri) şi ectenia de după Axion. Îi lipseşte deci tocmai partea care alcătuieşte miezul Liturghiei, şi anume Jertfa, adică sfinţirea şi prefacerea Darurilor. De aceea, această Liturghie nici nu se poate numi o Liturghie deplină, desăvârşită, ca celelalte; după cum o arată şi numele, ea este mai degrabă o slujbă solemnă a împărtăşirii cu Sfintele Daruri slujite sau sfinţite mai dinainte, în timpul uneia din cele două Liturghii depline sau propriu-zise. 102. Care este obârşia acestei Liturghii? Este următoarea: Slujba Sfintei Liturghii a fost privită totdeauna ca un prilej de bucurie şi de luminare sufletească, întruât, prin împărtăşirea cu Sfintele Daruri care se sfinţesc într-însă, Îl avem între noi pe Hristos, Mirele nostru Ceresc, Care petrece întru noi şi noi întru El (Ioan 6, 56). Aceasta bucurie nu se potrivea însă cu zilele Postului Mare, zile de întristare şi de pocăinţă, când Mirele este luat de la noi (comp. Matei 9, 15 şi Luca 5, 34-35). De aceea, consfinţind o veche tradiţie a Bisericii, soborul Părinţilor adunaţi la Laodiceea (Asia Mica, 360-380) a hotărât să nu se mai săvârşească Liturghie şi să nu se mai serbeze pomenirea Sfinţilor Mucenici, care era împreunata cu Liturghia în timpul Postului Mare, decât Sîmbăta şi Duminica, zile în care postul era mai puţin aspru (canoanele 49 şi 51). Erau însă creştini care doreau să se împărtăşească şi în celelalte zile din cursul săptămânii şi mai ales miercurea şi vinerea467. Ca să împace această dorinţă pioasă a credincioşilor cu hotărârile Sinodului de la Laodiceea, s-a luat obiceiul de a opri o parte din Darurile sfinţite la Liturghia de sâmbătă şi duminică, pentru a împărtăşi cu ele pe credincioşi în celelalte zile în care nu se putea săvârşi Liturghie. Iar ca să nu se întrerupă ajunarea obişnuită dintre zilele de post, împărtăşirea aceasta avea loc spre seară, îndată după slujba Vecerniei. Rânduiala împărtăşirii, destul de simplă la început, a devenit încetul cu încetul din ce în ce mai sărbătorească, fiind încadrată între slujba Vecerniei de o parte şi rugăciunile şi ceremoniile din rânduială Liturghiei, care erau mai ales în legătură cu Taina Impărtăşirii, de cealaltă. Cele două slujbe, deosebite la început, în cadrul cărora avea loe împărtăşirea 467 Sf. Vasile cel Mare, Epistola 93 către Cezareea, Despre Împărtăşire, alin. 289 (la Nicodim Milaş, Canoanele Bisericii Ortodoxe, înşoţite de comentarii, trad. rom. de U. Lovincici şi N. Popovici, vol. II, partea a II-a, Arad, 1936, p. 258). Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă 156 credincioşilor în zilele de post, s-au contopit cu timpul într-o singură slujbă, care s-a numit Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Soborul al cinci-şaselea al Sfinţilor Părinţi (Trulan 692), a hotărât că această Liturghie să se facă în toate zilele postului Păresimilor, afără de sâmbete şi duminici, precum şi de sărbătoarea Bunei-Vestiri (canonul 52). 
103. În câte părţi mai mari se poate împărţi rânduiala Sfintei Liturghii? În două părţi mari, şi anume:
 a) Proscomidia, care se săvârşeşte în taină;
 b) Liturghia propriu-zisă, care se săvârşeşte în auzul credincioşilor. La rândul ei, liturghia propriu-zisă se împarte în două părţi, dintre care cea dintâi poartă numele de Liturghia catehumenilor, iar a doua, Liturghia credincioşilor.
 104. Ce este Proscomodia?
 Proscomodia (de la cuvântul grecesc Pro"comivkw # „a aduce, a pune înainte, a oferi, a face dar”) este rânduiala pregătirii darurilor de pâine şi de vin, care alcătuiesc materia jertfei. Această primă parte a Liturghiei se săvârşeşte întreagă în taină, în timpul slujbelor premergătoare Liturghiei (Utrenia sau Ceasurile), înăuntrul altarului, şi anume în latura lui dinspre miazănoapte, pe o masă mică sau în scobitura făcută înadins în perete şi numită proscomidiar, care la unele biserici mai mari are chiar forma unei încăperi aparte, din stânga altarului. Miezul Proscomidiei îl alcătuieşte alegerea şi pregătirea materiei de jertfă din darurile de pâine şi de vin aduse de credincioşi. 
105. Ce formă şi ce numire poartă pâinea adusă de credincioşi pentru Liturghie?
 Poartă numele de prescuri (de la cuvântul grecesc prosforav), adică pâinişoare făcute din frământătură dospită şi având uneori formă rotundă, dar mai ales formă de cruce, în patru cornuri, amintind Crucea pe care s-a răstignit Mântuitorul şi închipuind cele patru laturi ale lumii
 Partea lor de la mijloc se cheamă pecete, pentru că are întipărită pe ea semnul lui Iisus, adică crucea închisă într-un pătrat cu literele de la început ale numelui Mântuitorului: Is. (Iisus), Hr. (Hristos), Ni Ka (adică Iisus Hristos biruieste), astfel: Is Hr Ni Ka
 Această pecete e făcută cu un instrument de lemn, pistornic sau pristolnic. Prescurile aduse de credincioşi sunt însoţite de obicei de câte o lumânare, care se aprinde în sfeşnicul de la Prascomidie, şi de pomelnic, adică o foaie de hârtie pe care sunt scrise numele credincioşilor, vii şi morţi, ce se vor pomeni la Liturghie. 106. Ce închipuie prescurile şi vinul aduse de credincioşi pentru Liturghie? Ele închipuie sau înfăţişează mai întâi fiinţa trupeasca şi sufleteasca a credincioşilor, pe care ei o aduc ca jertfa lui Dumnezeu, sub această formă. De ce? Pentru că, spre deosebire de jertfele din Legea Veche, care constau din cărnuri sau din roadele pământului şi din care se hrăneau nu numai oamenii, ci şi animalele, pâinea şi vinul sunt alimente care alcătuiesc numai hrana omului, şi anume hrana lui de căpetenie. Ele nu numai că întreţin viaţa trupească a omului, ci totodată o şi simbolizează în chipul cel mai potrivit469. În al doilea rând, pâinea, făcută din atâtea boabe de grâu strânse laolaltă, şi vinul, ieşit din zdrobirea în acelaşi teasc a atâtor ciorchini de boabe de struguri, simbolizează şi unitatea  Sf. Simion al Tesalonicului,

490. 153. Cum se termina Sfinta Liturghie?

 După o scurtă ectenie de mulţumire pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, preotul iese în naos şi rosteşte cea din urmă rugăciune, numită a Amvonului, din mijlocul bisericii. Apoi face apolisul, adică încheierea Liturghiei, binecuvântând credincioşii şi cerând îndurarea lui Dumnezeu şi ajutorul tuturor Sfinţilor. După aceasta, iese în faţa iconostasului şi «miruieşte» pe credincioşi, adică îi unge pe frunte cu untdelemn sfinţit din candele, rostind, la fiecare, cuvintele: «Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul!» Această ungere închipuie coborârea Sf. Duh peste Biserica, fiind un fel de pecetluire cu semnul darurilor dumnezeieşti pe care le-a dobândit fiecare din cei ce au luat parte la sfânta slujbă. Se împarte apoi credincioşilor anaforă. 488 Idem, Răspuns la întrebarea 58, trad. rom. p. 331. 489 Sf. Gherman al Constantinopolului, op. şi trad. cit., p. 115; Sf. Simion al Tesalonicului, Tâlcuirea despre dumnezeiescul locas, p. 94-95 şi Răspuns la întrebarea 158, trad. rom. p. 266-267; p. 330-331. 490 Meletie Sirigul, op. şi trad. cit., p. 51. Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă 165 154. Ce este anafora şi care este rostul ei?

Sunt bucăţele de pâine tăiate din prescurile întrebuinţate la Proscomidie şi binecuvântate de preot, care se împart credincioşilor din biserică, la sfârşitul Liturghiei, iar unii iau din ea şi acasă, pentru cei ce n-au putut veni la biserică. La început, anafora se dădea ca o mângâiere numai celor ce nu se puteau împărtăşi, ţinând deci locul Sfintei Împărtăşanii. Astăzi însă o iau şi cei ce se împărtăşesc, după împărtăşire. De aceea, anafora se ia numai la sfârşitul Liturghiei şi pe nemâncate (ca şi Sf. Împărtăşanie); nu se cere înainte, adică în timpul Liturghiei, cum obişnuiesc unii creştini care nu cunosc rostul ei.
491 Anafora e din restul prescurii din care s-a scos Sf. Agneţ şi care, precum am văzut, închipuie pe Sf. Fecioară; ea e binecuvântată de preot în timpul Axionului, adică al imnului cântat în cinstea şi spre slava Sfintei Fecioare. De aceea, împărţirea ei la sfârşitul Liturghiei închipuie rămânerea Maicii Domnului încă multă vreme pe pământ, în mijlocul Bisericii, după înălţarea Dumnezeiescului ei Fiu492.

 155. Ce valoare şi ce însemnatate are slujba Sfintei Liturghii în viaţa creştină, în comparaţie cu celelalte sfânte slujbe despre care am vorbit mai înainte? Sfânta Liturghie, slujba Jertfei creştine, este cea mai însemnată dintre toate slujbele sfânte ale Bisericii noastre. Aşa precum Jertfa de pe cruce a Mântuitorului a fost punctul culminant al lucrării Mântuitorului şi totodată faptul cel mai de capetenie din istoria mântuirii lumii, tot aşa şi Sf. Liturghie care înveşniceşte pe pământ acea Jertfş este miezul, încoronarea şi desăvârşirea celorlalte slujbe prin care aducem laudă şi mulţumire lui Dumnezeu. Ea este totodată şi singura slujbă creştină întemeiată şi săvârşită de Mântuitorul însuşi, de aceea nici nu se numără între cele „şapte laude”, care alcătuiesc serviciul dumnezeiesc public al fiecarei zile şi care au obârşie dumnezeiască şi bisericească

493. Toate celelalte slujbe care se săvârşesc înaintea ei, ca Vecernia şi Utrenia, servesc numai ca un fel de pregătire a Liturghiei. În ele aducem lui Dumnezeu numai rugăciune de cerere, ori laudă, mulţumire şi slăvire, pe când prin Liturghie Îi aducem, pe lângă acestea, ceva mai mult: Îi aducem Jertfă care, precum am mai spus, este cea mai înaltă formă de cinstire şi preamărire a lui Dumnezeu. Valoarea, preţul sau vrednicia acestei Jertfe este neîntrecută, dacă avem în vedere că Cel ce Se jertfeşte într-însă este Însuşi Hristos, arhiereul desăvârşit, „sfânt, fără răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi şi fiind mai presus decât cerurile” (Evr. 7, 26), şi ca darul nostru de jertfă este tot ce s-ar putea aduce mai de preţ lui Dumnezeu: însuşi Trupul şi Sângele neprihănit al Fiului Său, adică tot ce a creat Dumnezeu mai sfânt, mai curat şi mai desăvârşit, singurul dar vrednic de măreţia şi sfinţenia lui Dumnezeu. De aceea, precum zicea Sf. Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului, «nu este altceva mai de folos nouă şi mai iubit de Dumnezeu ca jertfa aceasta, pentru că este lucrarea Lui (a Mântuitorului) şi înnoirea oamenilor şi părtaşie a Lui cu noi... Deci, mai presus decât toată rugăciunea şi lauda, se cade a ne griji de lucrarea aceasta a Liturghiei, căci pentru ea este toată rugăciunea şi de cele mai multe ori în zilele vieţii noastre pe ea s-o săvârşim»494.

 156. Ce folos şi ce câştig sufletesc avem luând parte la Sfânta Liturghie? Rânduiala Sfintei Liturghii este, pentru cine o urmăreşte cu luare aminte, o adevărată şcoală de învăţătură creştină, o bogată comoară de învăţăminte, la îndemână şi pe înţelesul tuturor. Într-însa creştinul găseşte învăţătura de credinţă a Bisericii, fie sub formă prescurtată a Crezului, fie sub forma cântărilor şi a rugăciunilor din care e alcătuită rânduiala Sfintei Liturghii. Găsim apoi Sfânta Scriptură, în citirile din Apostol şi din Sfânta Evanghelie, în 491 În textul tipărit se mai adaugă: “După unii învăţaţi, anafora ar fi o rămăşiţă sau aducere aminte de agapele sau mesele fraţeşti, de obşte, care aveau loc la sfârşitul Liturghiei, în Biserica primilor creştini.”, fără a se preciza care învăţaţi. “Învăţăţii” sunt teologi protestanţi. De aceea am socotit de cuviinţă să atragem atenţia asupra acestui fapt. 492 Ibidem, p. 51. 493 Sf. Simion al Tesalonicului,

PENTRU CEI CE GĂSESC BANI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Era o văduvă cu patru copii şi toţi minori. Necazuri avea multe. Lipsurile de tot felul: hrana, îmbrăcăminte şi lemnele o ţineau tot deaproape şi n-o lăsa să se liniştească niciodată. Apoi mai venea şi impozitul care îi făcea nopţile albe. Muncea pe cât putea şi pe mult şi pe puţin, dar tot nu puteau face faţă.
Cu greu a închipuit şi ea la vremea culesului cireşelor, suma de o mie de lei cu care să cumpere încălţăminte şi haine pentru că se apropia iarna.
S-a hotărît să se ducă la oraş. Se pregătise îşi luase bani şi plecă.
Mergând pe drum a găsit o suta de lei, câtă bucurie. Cu multă bucurie a luat-o şi a adăugat-o la cei o mie de lei cu gândul ce va mai cumpăra câteva lucruri.
Ajungând în oraş a intrat într-o prăvălie şi negocie opinci pentru copii şi băgase mâna în buzunar să scoată bani. Dar când colo găseşte numai bancnota de o sută de lei pa care i-a găsit iar mia de lei nu...
A început să caute mai bine, îşi dezbrăcă haina, goli traista, dar în zadar. Banii nu-s. Că cele o sută de lei, a scos afară cele o mie de lei. Că orice ban găsit te face perpelit.
          Nu te bucura de munca altuia , unu plânge că i-a pierdut , iar tu te veselesti de necazul lui...
Domnul spune cu cine plânge voi plânge și Eu .

DESPRE ISPITĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                            CUVANT DE INVĂTĂTURĂ 
     
   Bucuria mea, ispita in sine nu este pacat. INVOIREA CU ISPITA ESTE PĂCAT! Dumnezeu, nu ispiteste, dar, INGĂDUIE ISPITA, spre mantuirea sufletelor noastre sau spre intarire in credinta: "Ispitele ce se intampla dreptilor sunt pentru incercare si au rasplata". Ispitele sunt si semne ale dumnezeiestii bunavointe, dupa cum ii spune Sfantul Arhanghel Rafael lui Tobie: "Trebuia sa fii ispitit fiindca ai bineplacut lui Dumnezeu (Tobit 13:13). Pentru aceea cei mai bantuiti de ispite sunt tocmai cei care se tem de Dumnezeu fac voia Lui, fiindca diavolul nu ispiteste pe cel care-l are in mana, ci pe acela care i-a scapat sau ii zadarniceste planurile lui. Sfantul Efrem Sirul, a vazut in vedenie, tolanit pe ziduri, la poarta unei cetati plina de desfranati, un singur diavol (al desfranarii), care nu facea nimic altceva, decat sa se suceasca lenes, cand pe-o parte, cand pe alta. In schimb, in pustie a vazut un intreg viespar de diavoli, dand tarcoale unui singur pustnic imbunatatit: Unde ispita bantuieste mai aprig, acolo se poate spune ca si virtutea este mai mare". Ispitele ne sunt de mare folos: "Fericit este barbatul care rabda ispita, fiindca lamurit facandu-se, va lua cununa vietii" (Iacov 1:12). Ispitele, ne trezesc din nepasare, ne smeresc, ne sporesc virtutea (copacul scuturat de vant, isi infige radacinile, mai adanc in pamant). Ispitele, ne maresc dragostea de Dumnezeu, ne ajuta sa ne ispasim pacatele chiar in viata de acum si, sporesc fericirea noastra vesnica.
                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                                                           Preot Ioan 🛎.

CE ESTE ISPITA.

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                                            si
                                                        CINE ESTE ISPITITORUL
   Bucuria mea, stii ca ispita este bantuiala cea rea, care amageste si impinge pe crestinul ortodox sub jugul diavolului. Ispita nu este de la Dumnezeu, fiindca Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni. Cand spunem: "Si nu ne duce pe noi in ispita", de fapt ne rugam sa ne intareasca cu Harul sau, sa putem rabda cu tarie si cu barbatie pana la sfarsit, ispitele pe care LE VA INGADUI sa vina peste noi. Ce frumos spune Psalmistul David: "Fericit barbatul care rabda ispita, fiindca lamurit facandu-se va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce il iubesc pe El" (Iacov 1:12). "Fiti treji, privegheati..." (1 Petru 5:8). Pentru cei care vegheaza, ispita este mai buna si mai de folos decat linistea. Ispita oricat de mult ar dura, trebuie s-o rabdam. Nu ispita, ci nepasarea celor ispititi aduce pieirea sufletului. Dumnezeu trimite ispita pentru incercare. Trebuie sa ducem cu rabdare toate ispitele. Cea mai puternica arma cand vin ispitele este rugaciunea. Ispitele ne fac mai curati sufleteste. De ispite nu trebuie sa ne temem fiindca: "CU NOI ESTE DUMNEZEU, INTELEGETI NEAMURI SI VA PLECATI" Amin si Aliluia!
                                                                                                                        Preot Ioan 🛎.

,, SA ARUNCE PRIMUL PIATRA.."

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Tu, cel care vezi păcatul si-l urăsti pe păcătos,
Ia aminte si invată de la Domnul tău, Hristos 
Care-a spus cu Sfânta-i gură apărând pe desfrânata :
,,Cel ce-i fără de prihană, să arunce primul piatra"

Dacă El n-a pedepsit-o pentru fapta ei văzută,
Nelasându-i să-mplineasca, dupa Lege..a ei osândă,
Cum poti tu,iubite frate, ce te crezi mai virtuos
Să te-nalti cu judecata, chiar deasupra lui Hristos ?

Ce-a oprit cu Sfânta-i mâna, pe acei cei ce tineau piatra
Să lovească pe femeie, să-mplinească judecata...
Scris-a pe nisip păcatul, fiecarui ce-o hulea
Si lăsând cu totii piatra au fugit din fata Sa !

Pentru unul care strigă mai cu ură decat toti,
Se apleacă si privindu-l, Domnul scrie, simplu : ,, Hoț"
Pentru toti ce tineau piatra, scris-a cu degetul Sau:
,,Ucigas" , ,,tâlhar", ,,fătarnic", ,,hulitor de Dumnezeu" !

Vinovati suntem de-a valma si părtasi la fapte rele,
Că si astazi L-am ucide si i-am da otet si fiere
Căci in lumea asta mare, inca nu s-a mai aflat
Nici un om la fel ca Domnul, fără vină si păcat !

Că femeia de-i iubită, poate n-ar mai desfrâna,
Iar bogatul de se-ndură, hotul poate n-ar fura,
Nici credinta nu ne-am pierde, dac-am cerceta Scriptura
Cleveteala am opri-o, daca ne-am inchide gura !

Cersetori n-ar fi in lume, dac-am impărti din hrană
Nici copii ucisi in pântec, daca ai vrea sa-ti spună,,Mamă!"
Nici betivi, nici desfranate, nici un om al nimanui,
Dacă te-ai opri sa afli si sa vezi necazul lui,

Nici bătrâni plângând amarnic in căsuta lor umilă
Daca fii lor, azi domni, ar simtii un pic de milă
Si-ar veni iar la casuta cu muscate in pridvor,
Cu o pâine si un zambet, ostoind al mamei dor !

Si copii ar fi mai veseli si cu ochii mai senini
Daca n-am munci departe, rătăcind printre straini,
Si nici noi n-am plange singuri, când vedem ca pentru bani
Am plecat lasând in urma ai copilariei ani !

Am ajuns ca din mândrie sa ne judecam si Sfintii,
Să uitam invatatura ce-au avut-o si părintii
Care au păstrat in suflet neatinsă, neschimbată
Sfânta lor credintă-n Domnul si o dreaptă judecată !

Eliana Popa

OMULE, SĂ IEI AMINTE !

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Dumnezeu in orice timpuri ne-a vorbit si ne vorbeste
Prin acei cu viată sfântă, gura Sa si azi grăieste,
Inca de la inceputuri, incă de la Avraam
Ridicat-a pe cel simplu si mai mic din orice neam !

L-a-năltat pe cel umil să-l smereasca pe cel mare,
Iar cel slab in ochii lumii, sfărâmat-a pe cel tare
Cel nestiutor de carte, pe-ntelept l-a rusinat,
Stim că,David ,ciobanasul, l-a invins pe Goliat !

Când s-a pogorat din ceruri, Domnul nostru Bun si Sfânt,
Pe cine-a ales să-i fie, drept apostoli pe pământ?
Oare a cătat la Cezari, la-mpăratii cei mai mari?
A ales sa-i stea alături oameni simpli si pescari!

Omule, să iei aminte, că atunci când te-arăti mare,
Când prin stiinta ta lumească, crezi că ai ceva valoare,
N-ai nimic...stăpân pe lume de ai fi...nimic nu ai,
Dacă-n suflet n-ai lumină.. nici in cer un colt de rai.

Rătăcesti prin bezna lumii, de n-ai felinar credinta,
Dacă nu privesti spre Domnul si ai dumnezeu stiinta
De nu-L vei primi in suflet, că doar El e Adevărul,
In pustiul vietii tale stă râzând amăgitorul !

Ce e omul ? Spicul ierbii,ce-l coseste mâna Lui,
Ce rămâne? Numai paiul ..Se ia rodul spicului,
Sufletul al Tau e Doamne, iara trupul lut si tină
Trupul merge in pâmant, sufletul către Lumină !

Pe deplin nimic nu suntem, răsărim si ne uscam
Precum iarba,precum floarea , repede ne scuturăm
Dacă ne-nsotim cu Domnul pe a vietii noastre cale,
Vom păsi vegheati de ingeri in lumina slavei Sale !

Cea mai sfântă săptămână a creştinilor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

• Cea mai sfântă săptămână a creştinilor

  Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Patimilor este săptămâna de la sfârșitul Postului Paștilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până la sărbătoarea Paștilor. Se mai numește și Săptămâna Mare.
  
                                                                               Istoric
  
  

  

  
        Deși există puține surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea  celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celui din zilele noastre. Aetheria, aflată în pelerinaj la Ierusalim cândva la sfârșitul sec. al IV-lea d.Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sâmbăta lui Lazăr: “…a început săptămâna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămâna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămânii (duminică). În timpul acestei săptămâni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului.
  
                                                           Săptămâna Patimilor
  
  După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduința învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor (Postul Mare), Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare.
  
  
  
  Duminica Floriilor
  
  Prima zi a Săptămânii Patimilor începe cu Vecernia de sâmbătă seara, care conduce spre slujba Intrării Domnului în Ierusalim de a doua zi dimineața (Duminică). Hristos își face intrarea triumfală în Ierusalim, fiind primit cu ramuri de palmier (la români credincioșii aduc la biserică ramuri de salcie), ca un împărat; astfel se vestește venirea pe pământ a Împărăției Cerurilor.
  
  Saptamana Patimilor - Martea Mare
  
  “Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn.Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor.
  
  
  
  Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.”
  (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 25, versetele 1-13)
  
  

  

  
  In Martea Mare din Saptamana Patimilor Domnului, Sfintii Parinti au randuit sa se citeasca Pilda celor zece fecioare. Aceasta pilda ne prezinta zece fecioare, cinci "intelepte" si cinci "neintelepte", care se pregatesc pentru nunta. In Noul Testament, intalnirea cu Hristos este asemanata unei nunti. Hristos se numeste pe sine "mire", iar Apostolii poarta numele de "prietenii mirelui". Mireasa lui Hristos este Biserica.
  
  
  
  In aceasta pilda, Imparatia cerurilor este asemanata cu zece fecioare, care luandu-si candelele, au iesit in intampinarea mirelui. Mentionam ca la evrei exista obiceiul ca la casatorie, mirele sa mearga in casa miresei, unde era asteptat de ea si de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospatul de nunta.
  
  
  
  Astfel, prin cuvintele "fecioarele au iesit in intampinarea mirelui", nu trebuie sa intelegem ca fecioarele au iesit pe strada, ci doar din incaperea unde se aflau, in mod firesc alaturi de mireasa, asteptandu-l pe mire.
  
  Mirele intarzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vesteste sosirea lui. Fecioarele se trezesc sa-l intampine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfarsite. Fecioarele "neintelepte" (nebune) vor cere celor intelepte sa le imprumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest imprumut. Astfel, fecioarele nebune merg sa cumpere untdelemn. In timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intra la nunta impreuna cu fecioarele "care erau gata de nunta" si usa se inchide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: "Doamne, Doamne, deschide-ne noua".
  
  
  
  Mirele le raspunde: "Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi". Parintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: "Nu recunosc chipul meu in voi", deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se incheie cu aceste cuvinte: "Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului".
  
  Hristos a dorit ca prin aceasta pilda sa ne descopere importanta pregatirii in vederea judecatii de apoi. Candelele aprinse simbolizeaza faptele bune, care trebuie sa arda pana la sfarsitul lumii, adica pana la sfarsitul fiecaruia sau pana la Parusie. Flacara este alimentata de untdelemn. Prin untdelemn, intelegem credinta. Ea nu se poate imprumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfantul Serafim de Sarov sustine ca lampile goale simbolizeaza absenta darurilor Sfantului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinte puternice, care sa se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fara sa fi facut un rau aproapelui, au pacatuit pentru ca nu s-au ingrijit de lumina din suflete.
  
  
  
  Nu exista osanda mai grea decat aceea de a-I ramane necunoscut lui Hristos.
  
  Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca somnul reprezinta moartea, iar strigarea de la miezul noptii, "Iata, mirele vine", reprezinta trambita arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemati la judecata.
  
  In nasterea duhovniceasca, mai intai murim si mai tarziu ne bucuram de unirea cu Mirele Hristos ("Ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii" - Romani 6, 4). Vietuirea duhovniceasca este diferita de vietuirea lumeasca. De aceea, viata duhovniceasca nu incepe cu nunta, ci cu moartea.
  
  
  
  Intrarea in Imparatia lui Dumnezeu este asemenea unei nunti. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi .
  
  Pilda celor zece fecioare este un indemn la o neincetata priveghere: "De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni"

VIRTUTEA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 DACĂ NU POTI SĂ URCI PE SCARA VIRTUTILOR, MĂCAR SĂ NU DAI INAPOI!

   Bucuria mea, daca nu poti sa faci 20 de metanii in fiecare zi, sa faci macar 10, iar daca nu poti sa faci nici 10, atunci sa faci inchinaciuni. DAR SĂ FACI!
   Daca nu poti sa stai o ora la rugaciune, atunci sa stai macar 10, minute, DAR SĂ STAI!
   Daca nu poti sa tii post negru, atunci MĂCAR SĂ POSTESTI!
   Daca nu poti sa faci binele, atunci MĂCAR SĂ NU FACI RAUL!
   Daca nu poti sa construiesti Biserici, atunci sa construiesti macar o troita, si daca nu poti nici macar o troita, atunci SĂ DAI CATIVA LEI SĂRACILOR!
   Daca nu poti sa construiesti fantani, atunci sa daruiesti macar un pahar cu apa, adica, SĂ FII MILOSTIV!
   Dacă nu poti să intorci ereticii si sectantii pe calea credintei crestin ortodoxe, atunci SĂ-I INTORCI MĂCAR PE CEI AI CASEI, prin puterea exemplului si rugăciune.
   Dacă nu poti să vorbesti frumos, atunci MĂCAR SĂ TACI!
   Dacă nu poti sa acoperi greseala celuilalt, MĂCAR SĂ NU-L PÂRĂSTI!
   Dacă nu poti face pace intre doua persoane, MĂCAR SĂ NU PRODUCI TULBURARE!
   Dacă nu poti ajuta cu fapta, ajuta macar cu vorba, si daca nu poti nici cu vorba, macar SA NU PUI PIEDICI!
   Dacă nu poti iubi pe vrajmasii tai, macar SĂ NU URĂSTI!
   De nu poti să te bucuri de tot ce are aproapele tau, măcar SĂ NU INVIDIEZI!
   Dacă nu poti să aduci bucurii in sufletul altcuiva, măcar SĂ NU INTRISTEZI.
   Dacă nu poti să fii Sfant, atunci SĂ FII MACAR OM!
   Dacă nu poti să nu pacatuiesti cu gandul, măcar SĂ NU PĂCĂTUIESTI CU FAPTA!
   Dacă nu poti să fii tu cinstit, măcar NU IMPIEDICA PE ALTII SĂ FACĂ FAPTE BUNE!
   Dacă nu poti să fii tu drept, măcar SĂ NU JUDECI PE CEI CARE VOR SA TRĂIASCA INTRU IISUS HRISTOS!

   DACĂ NU POTI SĂ URCI PE SCARA VIRTUTILOR, MĂCAR SĂ NU DAI INAPOI!
                                                                                                                    Preot Ioan 🛎.

DESPRE VIRTUTE...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   "Inceputul virtutilor este frica de Dumnezeu, iar sfarsitul este dragostea" (Avva Ilie Ecdicul). "Virtutea este hrana sufletului" (Evagrie Ponticul). "Omul devine asemenea cu Dumnezeu, prin virtute". "Virtutile nu sunt despartite unele de altele, daca o castigi pe una ajungi si la celelalte" (Sfantul Grigorie de Nyssa). "Mai mare decat toate virtutile este dreapta socoteala, care este imparateasa virtutilor" (Sfantul Ioan Damaschin). "Virtutea se imparte in doua: a se feri de rele si a face binele". "Cu cat propasim mai mult in virtute, cu atat mai mult ne dam seama cat de mare este distanta dintre Dumnezeu si noi" (Sfantul Ioan Gura de Aur). "Virtutile sunt castigate cu timpul si cu credinta" (Sfantul Ioan Scararul). "Toate virtutile sunt legate intre ele. Sunt un lant duhovnicesc: una atarna de cealalta".
  "Daca nu poti fi soare, fii macar stea, numai sa te ridici sus lasand pamantul. Este mai bine sa sporesti cat de putin in virtute, decat deloc" (Sfantul Ioan Pustnicul). "Fiinta tuturor virtutilor este Insusi Iisus Hristos" (Sfantul Maxim Marturisitorul).

SLAVĂ  LUI  DUMNEZEU  PENTRU  TOATE!
                                                                                                                             Preot Ioan 🛎.

CUVANT DESPRE VIRTUTE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   VIRTUTEA, este lucrarea vointei si a libertatii cu scopul de a transforma credinta intr-un stil de viata, intr-o disciplina morala, prin actualizarea harului Botezului. Altfel spus, virtutea, este puterea de a realiza binele, in toate formele dorite si poruncite de Dumnezeu. Virtutea crestinului ortodox, este opusa patimii si ea este roada HARULUI, a CREDINTEI, a DRAGOSTEI si a NADEJDII CRESTINE, izvorate din Dumnezeu, prin Iisus Hristos si lucrarea Duhului Sfant. De aceea virtutile sunt socotite roade ale Duhului Sfant. Sfantul Ioan Scararul vorbeste despre lupta cu patimile in 30 de trepte (in cartea SCARA).
Sfantul Maxim Marturisitorul vorbeste despre 7 virtuti capitale: CREDINTA, FRICA DE DUMNEZEU, INFRANAREA, INDELUNGA RABDARE, NADEJDEA, NEPATIMIREA si IUBIREA.

 Dobandirea virtutilor este eliberarea de patimi. Prima treapta treapta are, la randul sau, trei trepte: FUGA DE PATIMI, NELUCRAREA PATIMILOR si DOBANDIREA VIRTUTILOR.
             

DIFERENTELE dintre OMUL TRUPESC si OMUL DUHOVNICESC

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   Omul trupesc isi doreste doar cele vremelnice, iar omul cel duhovnicesc tinde doar spre cele vesnice. Omul trupesc munceste doar pentru castigul sau vremelnic, iar cel duhovnicesc se osteneste spre slava lui Dumnezeu si folosul aproapelui. Omul trupesc, asteapta rasplata in veacul acesta, omul duhovnicesc asteapta rasplata in veacul viitor. Omul trupesc nu sufera dispretul, iar cel duhovnicesc primeste acestea cu toata inima. Omul trupesc tine minte raul si vrea sa se razbune, iar cel duhovnicesc se roaga si pentru cei care ii iau viata: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta" (Fapte 7:60). Omul trupesc se poarta cu viclenie, iar cel duhovnicesc este sincer cu toti. Omul trupesc fura si rapeste avutul altuia, iar cel duhovnicesc da si altora din ceea ce este al sau. Omul trupesc isi urmeaza inclinatiile si poftele necurate, iar cel duhovnicesc se sarguieste spre curatie si feciorie. Omul trupesc socoteste orice pacat a fi nimic, iar omul duhovnicesc fuge ca de sarpe de orice pacat. Omul trupesc isi pune nadejdea in onoruri si in bogatie, iar omul duhovnicesc isi pune nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu si in purtarea lui de grija.
           

                           SFARSITUL OMULUI TRUPESC si al CELUI DUHOVNICESC

   Bucuria mea, pentru omul trupesc moartea este cumplita: "Moartea pacatosilor este cumplita" (Psalm 33:20), iar pentru cel duhovnicesc este pasnica: "Placuta este inaintea lui Dumnezeu moartea cuviosului sau" (Psalm 115). Omul trupesc, murind vremelnic, moare si vesnic. Omul duhovnicesc, prin moarte ajunge la viata vesnica. Ajutoarele intru nevointa impotriva legii trupesti sunt:

1. Harul lui Dumnezeu fara de care nu putem face binele. Harul lui Dumnezeu se cere prin rugaciune fierbinte, deasa si smerita.

 2. Sa ne ostenim sa stam impotriva rautatii firesti si sa ne silim spre bine.

 3. Buna educatie primita in copilarie (cei 7 ani de-acasa), fiindca de educatie depinde toata viata.

4. Sa ne gandim ca pentru incalcarea legii lui Dumnezeu ni se trimite si o pedeapsa vremelnica (pacatele sa iarta dar, SE ISPĂSESC prin suferinta).

5. Pentru cel ce are dorinta si vointa, are si putinta fiindca Dumnezeu cel Atotputernic ii ajuta pe cei care doresc si se sarguiesc.

6. Sa luptam impotriva pacatului, sa nu ne supunem pacatului, ca sa avem parte de Imparatia lui Dumnezeu si nu de osanda in iad.
                                                                                                                        Preot Ioan 🛎.

OILE SI CAPRELE...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   Un batran calugar pustnic, dupa zeci de ani de sihastrie, de post, de rugaciune, pentru el si pentru intreaga lume, a fost ispitit de un diavol arhicon, unul din acela care stie foarte bine scrierea Scripturii, dar care o rastalmaceste mereu in mintile oamenilor.
   Batranul calugar era un om simplu, nu avea multa carte, dar Scriptura o citea mereu. De multe ori cand monahul se afla in rugaciune, venea acel demon la el ca sa-l deranjeze de la rugaciune si mereu ii aducea in minte fel si fel de citate din Scriptura, numai ca sa se opreasca din vorbirea lui cu DUMNEZEU si sa zaboveasca la cu totul altceva. Dar cel mai mult insista acel diavol arhicon, adica teolog al iadului, cu urmatoarea intrebare: CINE SUNT OILE, si CINE SUNT CAPRELE, din Matei 25 ???
   Batranul nu se mai putea ruga, auzea numai intrebarea aceea in mintea lui ... si nu stia ce sa raspunda ... S-a oprit din rugaciune si a rostit cu voce tare: Stie Dumnezeu, cine sunt oile, dar CAPRELE EU SUNT!
   In clipa aceea duhul cel rau a plecat rusinat de smerenia batranului. Pentru ca smerenia este singura arma duhovniceasca de care diavolul se teme foarte tare, pentru ca il biruie de fiecare data.
   Cati dintre noi, oare, avem curajul acesta duhovnicesc, lipsit total de deznadejde, sa gandim asa, cu smerenie: DOAMNE, EU SUNT ADANCUL PACATULUI, EU SUNT CEL DINTAI DINTRE PACATOSI, DOAMNE, MILUIESTE-MA!
                                                                                                                          Amin si Aliluia!

DREAPTA SOCOTEALĂ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un tanar a mers la preotul paroh si i-a spus: 
- Parinte, eu nu mai vin niciodata la Biserica. Preotul l-a intreabat:
 - Poti sa-mi spui care este motivul? Tanarul i-a raspuns:
 - Aici, in Biserica, vad o femeie care barfeste despre alta femeie; domnul din fata nu citeste bine; cei din cor se cearta intre ei; in timpul Sfintei Liturghii unii oameni butoneaza telefonul mobil; fara sa mai aduc in discutie si faptul ca dupa ce ies din Biserica, unii dracuie, altii injura, fumeaza..
. Preotul i-a spus: 
- Ai dreptate. Dar mai inainte de a nu mai veni la Biserica, as vrea sa te rog ceva. Ia, acest pahar plin ochi, cu apa si inconjoara de trei ori Biserica, fara sa versi nici o picatura de apa din pahar. Dupa care, poti pleca. Tanarul a facut cele trei ture, asa cum i-a cerut preotul. Dupa ce a terminat, i-a spus:
 - Parinte, am facut ce mi-ati spus. Preotul l-a intrebat:
 - In timp ce inconjurai Biserica cu paharul in mana, ai observat vreo persoana care o barfea pe alta? Si tanarul: 
- NU. - Ai vazut persoane care butonau telefonul?
 - NU. - Stii de ce? Erai concentrat asupra paharului pentru a nu varsa apa. Si in viata noastra e la fel. Cand inimile noastre se concentreaza pe rugaciunea catre Iisus Hristos, nu mai avem timp sa ne uitam la greselile oamenilor. Cei care parasesc Biserica din cauza crestinilor ipocriti, cu siguranta ca niciodata nu au intrat in ea pentru Iisus.

Rugăciunea are mare putere în familie

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

- Părinte, rugăciunile de seară trebuiesc făcute de către toţi membrii familiei împreună?

Cei mari trebuie să se poarte cu nobleţe. Ei să rostească toate rugăciunile de seară, iar copiilor lor să le spună: „Dacă vreţi, puteţi rămâne şi voi puţin”. Atunci când copiii sunt mai mărişori, familia poate avea un program de rugăciune. De pildă, cei mari să se roage cincisprezece minute, iar copiii două sau cinci minute, şi, dacă vor, se pot ruga şi mai mult. Dacă părinţii îi vor ţine pe copii la toate rugăciunile de seară, aceştia se vor revolta. Nu trebuiesc siliţi, pentru că ei nu au înţeles încă puterea şi valoarea rugăciunii.

Părinţii pot mânca şi fasole şi orice altă mâncare consistentă. Dar dacă copilul încă mai bea lapte, îi vor spune oare să mănânce carne, deoarece este mai întăritoare? Se poate ca ea să fie mai întăritoare, dar sărmanul copil nu o poate mistui. De aceea la început îi dau puţină cărniţă cu supă, ca să vrea să mai mănânce şi a doua oară.

- Părinte, uneori şi cei mari sunt atât de obosiţi seara, încât nu-şi pot face toate rugăciunile.

Să nu neglijeze cu totul rugăciunea. Precum în război, dacă te afli noaptea singur pe o înălţime şi înconjurat de vrăjmaşi, tragi câteva focuri de armă, ca să se înfricoşeze aceia şi să nu te asalteze, aşa şi aceştia să tragă câteva focuri, ca să se înfricoşeze aghiuţă şi să fugă.

Rugăciunea are mare putere în familie. Cunosc doi fraţi care cu rugăciunea lor au reuşit nu numai să facă să nu se despartă părinţii lor, care aveau probleme între ei, ci chiar să se iubească şi mai mult. Tatăl nostru ne spunea: „Nu ştiu ce veţi face, dar va trebui să spuneţi «prezent» lui Dumnezeu de două ori pe zi, ca să ştie unde vă aflaţi”. În fiecare dimineaţă şi seară ne făceam rugăciunile toți împreună înaintea icoanelor, tatăl, mama şi noi, copiii, iar la sfârşit făceam metanie la icoana lui Hristos. De asemenea, atunci când aveam vreo problemă, ne rugam cu toţii împreună pentru a se rezolva. Mi-aduc aminte că odată, atunci când s-a îmbolnăvit fratele cel mai mic, tatăl nostru ne-a spus:

„Veniţi să-L rugăm pe Dumnezeu ca, ori să-l facă bine, ori să-l ia, pentru a nu mai suferi”. Ne-am rugat cu toţii şi copilul s-a făcut bine. Dar şi la masă stăteam cu toţii împreună. Mai întâi făceam rugăciune şi după aceea începeam să mâncăm. Dacă cineva începea să mănânce înainte de a se binecuvânta masa, noi spuneam: „Acesta a curvit”. Lipsa înfrânării o consideram curvie. A veni fiecare acasă la orice oră vrea şi a mânca de unul singur fără a exista motiv înseamnă distrugerea familiei.

OSTENEALA TRUPEASCĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                                              si 
                                                        ROADELE SUFLETULUI

   Dragii mei, am putea spune ca omul se aseamana cu un copac. Frunzele sunt simbolul ostenelilor trupesti (zdroaba zilnica), iar roadele copacului sunt asemanate cu virtutilor sufletului (credinta crestin ortodoxa, blandete, smerenie, iertare, bunatate, milostenie, rabdare, iertare, rugaciune, post...). Deoarece, dupa cum este scris in Sfanta Evanghelie, tot pomul care nu face rod bun, este taiat si aruncat in foc, este vadit ca toata osteneala noastra trebuie sa fie pentru roade, adica pentru lucrarea virtutilor. Este nevoie si de acoperamantul, si de podoaba frunzelor, care sunt osteneala trupeasca, fiindca numai in trup fiind sufletul, avem nadejde de mantuire. Asadar, sa lucrezi tacerea,  sa te culci si sa te scoli cu frica de Dumnezeu in suflet, fiindca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii.

   Ce frumos spune un avva (parinte) din Patericul egiptean: "Doamne, Dumnezeule, si daca vreau, si daca nu vreau, mantuieste-ma, ca eu, pamant cum sunt, poftesc pacatul, dar Tu, ca un Dumnezeu Atotputernic, impiedica-ma!" Amin si Aliluia!
                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

Ingerasul de la botez...

Se spune că într-o zi îngerii de la botez, păzitori ai oamenilor, s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că nu ştiu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de nepăsători şi răi; au timp pentru toate relele, numai pentru rugăciune nu.
Domnul Dumnezeu i-a întrebat:
- Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei?
Îngerii au spus:
- Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom spune că este darul tău numai pentru ca ei să se roage.
Bine, a zis Domnul.
Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu s-au rugat. Atunci îngerii s-au prezentat din nou în faţa Stăpânului, supăraţi pentru nepăsarea oamenilor:
- Doamne, oamenii tot nu se roagă.
Domnul i-a întrebat iarăşi:
- Ce credeţi că ar trebui să le mai fac?
- Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da seama cât de scurtă este viaţa şi cât de repede vine judecata ta şi aşa se vor ruga.
Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai scurtă. Dar nici acum oamenii nu îşi făceau timp să se roage. Îngerii au mers din nou în faţa Creatorului şi s-au plâns că oamenii sunt tot răi.
- Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul.
Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat şi Dumnezeu le-a spus:
- Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de iubire. Cine mă iubeşte găseşte timp suficient în cele 24 de ore ca să se roage.
Şi a lăsat timpul ca mai înainte.

Rugăciunea este cea mai grea faptă bună. Cred că v-aţi dat seama. Creştinii practicanţi fac multe fapte bune: ajută pe aproapele, citesc cărţi sfinte, se ostenesc în vreun fel sau altul, dar când e vorba de rugăciune... De ce oare? Pentru că rugăciune înseamnă să stai de vorbă cu Dumnezeu, iar vrăjmaşului nu-i convine. Pentru aceasta sunt piedici de tot felul, şi înainte de rugăciune, şi în timpul rugăciunii.

"Rugaţi-vă neîncetat!"